Home > Actualitate > Social > Sărbători religioase 12 august
Actualitate Social

Sărbători religioase 12 august

calendar
Foto: Pexels.com / David Dibert

Creștinii ortodocși îi celebrează astăzi pe Sfinții Mucenici Fotie și Anichit, iar greco-catolicii îi sărbătoresc pe aceiași Sfinți. De partea cealaltă, romano-catolicii au altă sărbătoare, astăzi fiind celebrată Sfânta Ioana Francista de Chantal, călugăriță.

Cine au fost Sfinții Fotie și Anichit

Sfinții Mucenici Fotie și Anichit sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 12 august. Cei doi Sfinți Mucenici erau din Nicomidia (Bitinia – Asia Mică).

Sfântul Anichit lucra la curtea imperială, în timpul împăratului Dioclețian, cel care a domnit în perioada anilor 284-305. În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, Sfântul Anichit a mers de bunăvoie în fața împăratului și l-a mărturisit pe Hristos. I-a spus că aceasta este cea mai bună alegere în drumul său către mântuire și că va trăi învățând popoarele dreapta credință.

A fost imediat supus chinurilor și torturilor, martor fiindu-i Fotie, nepotul său, care, îmbărbătat de răbdarea Sfântului Anichit, a declarat că și el este creștin. Știa că va fi aspru pedepsit, însă a ales să nu renunțe la credința sa.

Pentru mărturisirea sa a fost închis alături de Sfântul Anichit. În ciuda încercărilor de a-i convinge să se lepede de Hristos, Sfinții Anichit și Fotie au rămas neclintiți și au suferit moarte martirică după multe chinuri la care au fost supuși.

Au fost aruncați într-un cuptor de foc, împreună cu alți creștini, însă au trecut la cele veșnice prin minunea lui Dumnezeu, fără să fie atinși de flăcări. În urmă, cei care au tras cu cârlige de fier trupurile mucenicilor au constatat că nici măcar părul capului nu era atins în niciun fel de foc și mulți dintre aceștia au crezut în Hristos Dumnezeu.

Recomandări autor