Home > Actualitate > Social > Sărbători religioase 28 aprilie
Actualitate Social

Sărbători religioase 28 aprilie

Sărbători religioase 28 aprilie

Creștinii ortodocși îi sărbătoresc astăzi pe Sfinții Apostoli Iason şi Sosipatru, Sfântul  Mucenic Maxim și pe Cvintilian și Dadas din Ozovia. Greco-catolicii au în calendar pe: Sfântul Apostol Iason şi Sosipatru, din cei 70 și Sfinții Dada, Maxim şi Quintilian. De partea cealaltă, în această zi, în calendarul romano-catolicilor sunt notați Sfântul Petru Chanel și Ludovic Grignion de Montfort.

Cine sunt Sfinții sărbătoriți astăzi

Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru sunt pomeniți anual în calendarul creștin ortodox la 28 aprilie. Aceștia sunt cunoscuți în lumea religioasă ca fiind unii dintre cei șaptezeci de apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Au fost amândoi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, care, în epistola către Romani, îi numește rudenii ale sale. Sfântul Iason a fost mai târziu episcop al Tarsului Ciliciei și era cunoscut de tot poporul pentru rugăciunile sale speciale. Sfântul Sosipatru provenea din Bereea şi a fost mai târziu episcop al Iconiei din provincia Pamfilia.

În această zi sunt pomeniți Sfinții Mucenici Maxim, Cvintilian şi Dada. Aceștia au suferit moarte martirică în timpul persecuției împăratului Diocleţian, într-un loc numit Ozovia de lângă cetatea Durostorum, în sudul Dunării.

La vremea aceea, creștinii erau acuzați că au o credință necurată și că nu vor să renunțe la Dumnezeu. Pentru că și Maxim, Cvintilian și Dada erau adepți ai dreptei credințe, aceştia au fost legaţi în lanţuri şi îndemnaţi să se lepede de credinţa creştină şi să aducă jertfe zeilor. Desigur, au susținut până în ultima clipă că nu vor  renunța la unul Dumnezeu.

Pentru că nu au primit să aducă jertfe şi să se închine zeilor, sfinţii mucenici au fost condamnaţi la moarte prin tăierea capului. Pătimirea lor a fost marcată într-o zi de 28 aprilie, iar de atunci și-au câștigat locul în rândul Sfinților, pentru iubirea de Dumnezeu și dreapta credință de care au ținut cont până la finalul vieții.

Recomandări autor