Home > Actualitate > Social > Sărbători religioase 7 aprilie
Actualitate Social

Sărbători religioase 7 aprilie

Sărbători religioase 7 aprilie

Creștinii Ortodocși îi sărbătoresc astăzi pe Sfântul Mucenic Caliopie și pe Sfântul Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Mitilenei. Greco-catolicii îi sărbătoresc astăzi pe Sfântul Cuvios episcop Gherghe Mărturisitorul, dar și pe Caliopie. Romano-catolicii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Baptist de la Salle.

Cine sunt ce doi Sfinți sărbătoriți astăzi de creștini

Sfântul Mucenic Caliopie este notat în calendarul creștin ortodox în ziua de 7 aprilie. Caliopie a văzut lumina zilei în Perga Pamfiliei, sudul Asiei Mici. Tatăl său făcea parte din conducerea vremurilor și a murit înainte de nașterea unicului său fiu. Pe timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, s-a aflat rapid că Mucenicul Caliopie că este creștin. Din cauza acestei situații, mama sa, cunoscută după numele de Teoclia, a dat fiului său aur mult, haine și slugi și l-a trimis cu corabia în altă țară ca să scape de judecata conducătorilor vremii care nu mai doreau să vadă creștini.

Ajuns în Pompeiopolis, Caliopie a nu s vrut să ia parte la o sărbătoare care era organizată în cinstea zeilor. A fost dus la comandantul cetății, Maximus. Acolo a fost întrebat de ce nu crede în zei, iar el a răspuns că este credincios și nu renunță la iubirea de Dumnezeu pentru nimic în lume. Pentru faptul că a rămas credincios lui Hristos, a fost supus la chinuri, dorința împăratului fiind aceea de a-l face să renunțe la credința sa. Oamenii priveau cum acesta este chinuit și erau înspăimântați.

O, judecată nedreaptă! O, ce tânăr şi cum se pierde!’ Şi a zis ighemonul către Sfântul Caliopie: ‘Oare nu ţi-am spus că tinereţile tale te fac îndrăzneţ şi mai grele munci îţi mijlocesc ţie?’ Răspuns-a Sfântul: ‘Câine fără de ruşine, ţi se pare că m-am înfricoşat de muncile tale?’ Zis-a ighemonul: ‘Ticălosule, mă ocărăşti ca să te pierd mai degrabă; dar nu va fi astfel. Deci apropie-te şi jertfeşte zeilor ca să scapi de cele mai multe şi mai cumplite munci’. Sfântul mucenic a zis: „Nădăjduiesc spre Hristosul meu că nu-mi voi păta curata mărturisire a lui Dumnezeu, Care este întru mine. Trupul meu stă înaintea ta, deci munceşte-l precum voieşti, având să-ţi iei răsplata de la Dumnezeu în ziua înfricoşatei judecăţi; căci cu ce măsură vei măsura, cu aceea ţi se va măsura ţie”, potrivit volumului Viețile Sfinților.

El a fost supus la moarte pe cruce. Atunci, în ziua morții sale, era Joia Mare, cea în care se aduce aminte de Cina Sfintelor Taine ale lui Hristos.

Şi văzând Sfânta Teoclia pe fiul său dus la locul de răstignire, a dat ostaşilor cinci galbeni, rugându-i să nu răstignească pe Sfântul Caliopie ca pe Hristos, ci cu capul în jos. Iar aceasta a făcut-o din smerenie, socotind a fi nevrednic ca fiul ei să fie asemenea cu Hristos, Domnul său, prin răstignire

În momentul în care trupul lui Caliopie a fost dat jos de pe cruce, mama sa nu a rezistat durerii. L-a luat în brațe și a murit pe loc de durere.

Tot astăzi este amintit și Sfântul Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Mitilenei. Sfântul a trăit în timpul perioadei iconoclaste, moment de mare încercare ce a marcat Biserica în secolul al VIII-lea şi începutul celui de-al IX-lea. El a fost martor al ultimului Sinod Ecumenic, Sinodul VII de la Niceea din 787, care a condamnat iconoclasmul ca erezie şi a restabilit cultul sfintelor icoane.

A fost numit mai apoi episcop al cetății Mitilene de pe insula Lesbos. El a slujit acest loc ani la rând, însă atunci când pe tron a ajuns Leon, renumit prigonitor al iconodulilor, Sfântul Gheorghe a fost alungat și exilat la Cherson. Acolo a rămas până la sfârșitul vieții sale, iar mai apoi a fost recunoscut de popor drept Sfânt.

Recomandări autor