Istorie

Sartre anti-filosoful sau filosofia neputinței. Moartea lui Dumnezeu în alte cuvinte

Sartre anti-filosoful sau filosofia neputinței. Moartea lui Dumnezeu în alte cuvinte
Sursa: medium.com

Sartre, sau pe numele său întreg Jean-Paul Sartre, este unul dintre cei mai importanți filosofi ai secolului trecut. Acesta aduce o contribuție colosală în ce se numește filosofie existențială. Aceasta din urmă are la baza ei principii și concepte ale filosofiei lui Kierkegaard și elemente specifice nihilismul.

Cariera filosofică a lui Jean Paul Sartre (1905-1980) se concentrează, în prima sa fază, pe structurarea unei filosofii a existenței cunoscută sub numele de existențialism. Lucrările timpurii ale lui Sartre sunt caracterizate printr-o dezvoltare a fenomenologiei clasice, dar reflecția lui se abate de la metodologia lui Husserl, concepția despre sine și un interes pentru etică.

Filosofia vieții.  Găsește că Descartes îl aduce pe inadecvatul cogito, căruia i se supun Kant, Hegel, Husserl și Bergson, care nici un moment nu realizează tocmai ceea ce își propune inițial să deducă: existența realității necesar exterioare. Toți se învârt în jurul ideii de concret. De realitate ultimă. Însă nu îi pot surprinde adevărata ființă. Se depărtează de lumea exterioară. Fiecare o recreează în interiorul rațiunii, fie în interiorul eului absolut, amândouă transcendentale. Hegel nu reușește decât să creeze o poartă prin panlogismul său o poartă spre intuiția esențială.

Sartre anti-filosoful sau filosofia neputinței. Moartea lui Dumnezeu în alte cuvinte

Sursa: equip.org

Ce este filosofia?

Filosofia chestionează asupra oricărei probleme. Miza unui sistem filosofic este să explice natura a tot ceea ce este, pentru ca omul să ajungă propria împlinire. Orice sistem filosofic include o etică prin care omul reușește să-și păstreze nealterată condiții umană. În general premisa de la care se pornește cu privire la stările de întristare ale omului este că existența noastră aici nu este una completă. Este ceva ce lipsește acestei lumi. Fapt pentru care, Socrate va crede că moartea este adevărata naștere, prin care ajungi aproape de tine, de împlinirea ta. Pentru Platon lumea de aici va fi o umbră a lumii ideilor. Unde ideea este Binele, Frumosul, în linii simpliste putem spune că este Perfecțiunea. Pentru filosofia creștină Dumnezeu este miza acestei lumi. Mântuirea sufletului prevede trăirea în Hristos. Ceea ce are drept scop ajungerea în lumea lui Dumnezeu. Există un ideal care se află mai departe de această lume. Iar tot ceea ce este în afara lumii, este proiectat în transcendență. Depășirea vieții noastre așa cum o putem vedea, concretă este transcendența. Ceea ce trece dincolo de (ceva anume).

Iar anti-filosofia lui Sartre este tocmai anularea transcendenței. Se pune întrebarea dacă o filosofie fără ideal, fără o trecere dincolo mai este sau nu o filosofie. Dar problema aceasta a morții transcendenței este pusă în discuție de Nietzsche, care prin moartea lui Dumnezeu speculează și propune apusul unor valori care aparțin altor epoci, unele în care omului nu îi era dat să fie puternic și fericit aici. Sistemul filosofic al lui Sartre pornește de la ideea că nu există Dumnezeu. Asta, în ideea că omul poate fi bun prin natura lui, nu din necesitate. Omul este bun sau rău prin propriile sale alegeri și fapte.

Filosofia morții lui Dumnezeu

Aceste puncte de divergență sunt piatra de temelie a fenomenologiei existențiale a lui Sartre, al cărei scop este să înțeleagă existența umană și nu lumea ca atare. Adoptând și adaptând metodele fenomenologiei, Sartre își propune să dezvolte o relatare ontologică a ceea ce este să fii om. Principalele caracteristici ale acestei ontologii sunt fundamentul și libertatea radicală care caracterizează condiția umană. Acestea sunt contrastate cu ființa neproblematică a lumii lucrurilor. Rezultatele literare substanțiale ale lui Sartre adaugă expresie dramatică coexistenței întotdeauna instabile a faptelor și a libertății într-o lume indiferentă.

Prin ea se creează o filosofie a materialismului dialectic. În secolul al XIX- lea avem de-a face cu o intuiție a concretului, din ultimele filosofii, Bergson și Husserl, concretul este o temă fundamentală. Fenomenologia este un sistem filosofic peste care niciun alt sistem viitor nu va putea trece. (Camil Petrescu, Eul în fața existenței, în Doctrina substanței (I), București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1988).

Condiția umană ține de existență, de ontologie. Este vorba despre o stare a lucrurilor care sunt. Ontologia lui Sartre este explicată în capodopera sa filozofică, Ființa și Neantul, unde definește două tipuri de realități care se află dincolo de experiența noastră conștientă: ființa obiectului conștiinței și cea a conștiinței în sine. Obiectul conștiinței există ca „în sine”, adică într-un mod independent și non-relațional. Cu toate acestea, conștiința este întotdeauna conștiința „a ceva”, deci este definită în raport cu altceva și nu este posibil să o înțelegem în cadrul unei experiențe conștiente: există ca „de la sine”. O trăsătură esențială a conștiinței este puterea sa negativă, prin care putem experimenta „nimic”. Această putere funcționează și în interiorul sinelui, unde creează o lipsă intrinsecă de identitate de sine. Deci unitatea sinelui este înțeleasă ca o sarcină pentru

O caracteristică importantă a lucrării fenomenologice a lui Sartre este aceea că interesul său final de a realiza analize fenomenologice este unul etic. Prin intermediul lor, el se opune părerii, care este, de exemplu, cea a teoriei freudiene a inconștientului, că există factori psihologici care sunt dincolo de înțelegerea conștiinței noastre și, prin urmare, sunt potențiale scuze pentru anumite forme de comportament.

To Top