Home > Actualitate > Economie > Scandalul este departe de a se încheia. Peste un milion de consumatori au primit facturi greșite la curent și la gaze
Economie

Scandalul este departe de a se încheia. Peste un milion de consumatori au primit facturi greșite la curent și la gaze

Scandalul este departe de a se încheia. Peste un milion de consumatori au primit facturi greșite la curent și la gaze

După ce consumatorii s-au trezit cu facturi ce le-au dat palpitații, autoritățile au început să îi controleze pe furnizorii de energie și gaze, care nu au aplicat plafonarea și compensarea facturilor înainte de a le trimite. Deocamdată scandalul facturilor este departe de a se fi încheiat.

Peste un milion de români s-au trezit cu facturi greșite

Potrivit informațiilor transmise de șeful Autorității pentru Protecția Consumatorilor, mai bine de un milion de români s-au trezit cu facturi greșite. Acestea nu au fost compensate și plafonate așa cum apare prevăzut în lege. Ca urmare a controalelor efectuate de ANRE și ANPC, săptămâna aceasta, pentru aceste nereguli, furnizorii au primit amenzi de aproape un milion de lei, potrivit știrile Pro TV.

De asemenea, în această situație furnizorii care au trimis greșit facturile trebuie să le recalculeze. În timp ce consumatorii nu vor fi penalizați și nici deconectați a mai transmis ministrul Economiei. Mai mult decât atât, responsabilii își doresc ca în cazul companiilor care nu respectă reglementările, să se aplice o sancțiune cu până la 4% din cifra de afaceri sau chiar să fie lăsate fără licența de funcționare.

Pe de altă parte, ministrul Economiei a declarat în timpul unei conferințe de presă susținută vineri că statul ar trebuie să-și asume o parte din vină în această situație.

„Dacă lucrurile s-au întâmplat așa cum s-au întâmplat, înseamnă că trebuie să ne asumăm și noi partea noastră de vină,” a spus ministrul Economiei, Florin Spătaru.

Recomandările specialiștilor

Însă pentru că deocamdată, autoritățile nu știu cu certitudine ce soluții să aplice, potrivit recomandărilor făcute de specialiști, responsabilitatea pentru a se asigura că facturile primite sunt cele corecte le revine consumatorilor. Experții mai recomandă să se facă o verificare a contractelor, mai ales că acestea se vor schimba, iar tarifele percepute vor crește.

De asemenea, o altă modalitate de a verifica dacă factura primită a fost calculată conform legii este ca pe această să apară cele două rubrici, compensare și plafonare. Un alt lucru de care un consumator trebuie să țină cont este că pentru a beneficia de compensare trebuie să se încadreze într-un anumit consum. Această marjă de consum este stabilită lunar prin lege, potrivit Observator News.

Și în cazul facturilor la gaz, consumatorii trebuie să fie atenți la cât consumă. Măsura de ajutorare se aplică până pe 31 martie 2022. Urmând ca de la 1 aprilie, în cazul energiei, taxa pe valoare adăugată să scadă se la 19% la 5%. Totodată, consumatorii nu ar mai plăti certificatul verse şi bonusul de cogenerare, potrivit aceleași surse.