Home > Ştiri mondene > Schimbare radicală în episodul de duminică seară „Survivor România”. Dan Pavel vorbește despre „Insula Exilului”
Ştiri mondene

Schimbare radicală în episodul de duminică seară „Survivor România”. Dan Pavel vorbește despre „Insula Exilului”

Insula Exilului
Sursă imagine: captură de ecran/ protv.ro

Noul episod din Survivor România ce va fi difuzat duminică seara pe micile ecrane, pe postul de televiziune Pro TV, începând cu ora 20:00, vine cu o surpriză despre care nu s-a mai auzit până acum. O nouă insulă denumită, așa cum o spune și titlul, și imaginea reprezentativă, Insula Exilului. Este pentru prima oară în istoria Exatlon – Survivor când se pomenește despre această insulă și concurenții vor fi luați prin surprindere. Se pare că două persoane vor ajunge acolo. Este vorba despre un Faimos și un Războinic. Iată mai multe detalii!

Duminica vine cu o veste în premieră

Așa cum anunță chiar protv.ro pe pagina lor oficială destinată știrilor despre Survivor România, se pare că ediția de duminică seara va veni cu o surpriză foarte mare atât pentru concurenții rămași în competiție, cât și pentru cei de acasă. Este vorba despre o insulă despre care nu s-a mai auzit până acum în istoria emisiunii – Insula Exilului. Domnul Dan este cel care face anunțul ce ia prin surprindere atât echipa Faimoșilor, cât și echipa Războinicilor.

Primul episod din noua săptămână a competiției din Republica Dominicană, cel de duminică seara care începe la 20:00, vine cu detalii mai neașteptate decât cele conform cărora noi concurenți vin, așa cum s-a întâmplat săptămâna trecută, când atât echipa roșie, cât și echipa albastră, a primit câte doi concurenți noi, un băiat și o fată (Marian Drăgulescu și Natalia Duminică – Faimoși, Doru Răduță și Oana Ciocan – Războinici). Un nou consiliu de urgență va fi convocat, cu toate că în edițiile de duminică seară emisiunea se termină cu un joc distractiv și doar lunea și marțea apar aceste consilii, de eliminare.

„În această seară, doi concurenți vor fi trimiși în exil. Exil înseamnă: un faimos trimite un faimos, un războinic trimite un războinic! Cei doi vor sta împreună pe Insula Exilului.”, va declara Dan Pavel, conform informațiilor oferite de sursa menționată anterior.

Toți concurenții rămân surprinși de ceea ce află. Emisiunea a debutat sub numele de Exatlon, iar mai apoi s-a transformat în Survivor („supraviețuitorul”, tradus în limba română), noul nume fiind mult mai reprezentativ. Emisiunea este gândită în așa fel încât unul singur să rămână până la final și să câștige marele premiu – cel care este cu adevărat un supraviețuitor. Jocul fizic și psihic le dă de furcă multora, astfel că pe lângă accidentări, stări de rău, puțină mâncare și condiții precare de odihnă, aceștia ajung să-și dorească să plece cât mai repede acasă, dar parcă și regretă că nu au stat mai mult atunci când numele lor se aude din gura prezentatorului la consiliul de eliminare din fiecare zi de marți.