Divertisment

Scriitori celebri și ciudățeniile lor

Scriitorii, în ciuda aurei de mister și de supra-omenesc ce îi înconjoară mai mereu, sunt totuși oameni. Ca toți oamenii, au și ei ciudățeniile lor. Noi am făcut o listă tare interesantă cu câteva dintre cele mai ciudate.

Să purcedem, deci:

James Joyce obișnuia să scrie stând întins pe burtă. Folosea creioane mari și purta mereu o haină albă. Ca să fim sinceri, creioanele mari și haina albă nu derivau direct din ciudățenia lui, ci mai degrabă dintr-unul dintre defectele sale, acesta având o vedere foarte slabă. Creioanele mari îi permiteau să vadă ce scrie, iar haina albă reflecta mai bine lumina pe hârtie.

sursă imagine: npk.org.uk

 

 

Virginia Woolf scria câte două ore și jumătate în fiecare dimineață. Avea un birou înalt de un metru jumătate, terminat în unghi la partea pe care așeza hârtia pentru scris. Asta îi permitea scriitoarei să-și evalueze opera atât de la distanță, cât și de aproape. Se pare că acest obicei provenea din rivalitatea cu sora ei, Vanessa, care picta din picioare.

 

Franz Kafka obișnuia să-și stimuleze creativitatea printr-o metodă inedită: lucra până la epuizare. La început, lucra în ture de câte 12 ore, la bancă. Sigur, mai târziu a fost promovat. Chiar și așa, cu nou- dobânditele responsabilități și cu timpul petrecut cu familia, începea să scrie de pe la 11 noaptea și termina de obicei, în jurul orei 6 dimineața.

sursă imagine: biography.com

 Truman Capote era incredibil de superstițios, cu o tentă accentuată de ciudățenie. Nu își începea și nu termina niciodată vreo creație literară într-o zi de vineri. În același timp, nu existau niciodată mai mult de două mucuri de țigară în scrumiera lui Capote. Pe restul le ținea în buzunar.

sursă imagine: time.com

Victor Hugo avea o metodă inedită prin care se obliga să respecte termenele. ”Cocoșatul de la Notre-Dame” a fost începută în toamna lui 1830, intenția declarată a autorului fiind aceea de a o termina în februarie 1831. Pentru a duce asta la bun termen, a cumpărat o sticlă mare de cerneală și s-a închis singur în cameră. Nu avea nici o garderobă foarte complexă. Un șal gri și un set de haine tricotate au fost tot de ce-a avut nevoie pentru a nu fi nevoit să iasă pe-afară. Distanțare socială încă dinainte de a fi la modă. Tare, nu?

sursă imagine: thought.com

Edgar Allan Poe făcea parte din categoria acelor autori care-și iubesc foarte mult pisicile. Și Ernest Hemingway era un mare fan al pisicilor, dacă stăm să ne gândim puțin. Dar Poe a dus dragostea pentru pisici un pic mai departe decât majoritatea oamenilor. O iubea atât de mult pe Catterina, pisica lui, încât o percepea ca fiind îngerul lui păzitor. Și pentru ca lucrurile să fie și mai ciudate, pisica a murit la două săptămâni după stăpânul ei.

sursă imagine: thetelegraph.co.uk

Agatha Christie folosea mere pentru a obține inspirația. Sigur, nu într-un mod la care ne-am aștepta.  Cunoscuta scriitoare mânca mere în timp ce se afla în cadă, uitându-se la poze cu crime, făcute la fața locului.

sursă imagine: biography.com