Home > Actualitate > Şeful Statului Major al Apărării din Bulgaria, vizită de ultim moment în România
Actualitate

Şeful Statului Major al Apărării din Bulgaria, vizită de ultim moment în România

Şeful Statului Major al Apărării din Bulgaria, vizită de ultim moment în România

Zi importantă pentru Ministerul Apărării din România. Șeful Statului Major al Apărării din Bulgaria, amiralul Emil Eftimov are în plan să ajungă în țara noastră în cursul zilei de marți. Acesta va sta până joi. Prezența sa în România este calculată în cadrul unei vizite oficială în România, la invitația șefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu.

Conform unui comunicat MApN transmis pentru Agerpres, subiectele principale ale oficialilor militari din ambele țări se vor axa pe modificarea cooperării prin participarea în comun la mai multe serii de inițiative regionale și exerciții în format bilateral și multinațional. Mai mult, prezența șefului Statului Major al Apărării din Bulgaria în România aduce și dezbateri pe teme de interes actual, precum consolidarea în regiunea Mării Negre a măsurilor din cadrul prezenţei avansate adaptate a NATO.

Programul întrunirii este unul deja stabilit. Pe lista evenimentelor din aceste două zile  sunt incluse întâlniri la comandamentele Brigăzii Multinaționale Sud-Est din Craiova, Diviziei Multinaționale Sud-Est din Capitală, Brigăzilor 8 Rachete Operativ Tactice și 282 Blindată din Focșani și Regimentului 74 „Patriot” din Mihai Bravu.

La finele întrunirii, programul mai cuprinde și o serie de întrevederi ale amiralului Emil Eftimov cu militarii bulgari încadrați în structurile aliate dislocate pe teritoriul României. Prezența bulgarilor în România este una de notorietate, mai ales că țara noastră desfășoară anual exerciții multinaționale în care sunt implicate atât Forțele Terestre, Forțele Navale, cât și Forțele Aeriene din ambele țări și din alte state membre NATO. Anul acesta, aproape 15.000 de militari, dintre care 10.000 români și 5.000 din 17 națiuni aliate și partenere au participat, timp de două luni, în 16 poligoane și alte facilități militare din România, în cadrul celei mai complexe activități de instruire, seria de exerciții DACIA 21 LIVEX.

Alături de România și Bulgaria, statele participante cu efective și tehnică de luptă pentru instruire la seria de exerciții DACIA 21 LIVEX sunt Albania, Franța, Germania, Italia, Letonia, Marea Britanie, Moldova, Muntenegru, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, SUA, Turcia și Ungaria.

Recomandări autor