Diverse

Semnificația sculpturii lui Constantin Brâncuși

Semnificația sculpturii lui Constantin Brâncuși

Constantin Brâncuși este adesea considerat cel mai important sculptor al secolului XX. Sculpturile sale vizionare exemplifică adesea reprezentări ideale și arhetipale ale subiectului lor. Purtând titluri scurte precum Pește, Prințesa X sau Pasăre în spațiu, sculpturile sale sunt înșelător de simple, cu formele lor reduse care urmăresc să dezvăluie adevăruri ascunse.

Spre deosebire de falnica figură a lui Auguste Rodin, pe care Brâncuși l-a asistat un timp la începutul carierei sale, sculptorul a lucrat direct cu materiale proprii. A preferat tehnica sculpturii directe, mai degrabă decât să lucreze cu intermediari, cum sunt modelele de ipsos sau de lut.

O realitate ascunsă  

Brâncuși a căutat să creeze sculpturi care să transmită adevărata esență a subiectelor sale, fie ele animale, oameni sau obiecte, concentrându-se pe forme extrem de simplificate, lipsite de ornamentație. În timp ce mulți au considerat arta sa ca abstractă, artistul nu a fost de acord; el a insistat asupra naturii reprezentative a operelor sale, afirmând că acestea dezvăluiau o realitate fundamentală, adesea ascunsă.

„Simplitatea nu este un țel în artă, dar ajungi fără să vrei la ea pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor.”

Inspirația  Opera lui Brâncuși a fost alimentată în mare parte de mituri, folclor și culturi „primitive”. Aceste surse tradiționale de inspirație din lumea veche au format un contrast unic cu aspectul adesea elegant al operelor sale, rezultând un amestec distinct de modernitate și atemporalitate.

Materialele și tehnica folosită

Materialele pe care Brâncuși le-a folosit – în principal marmură, piatră, bronz, lemn și metal – au ghidat formele specifice pe care le-a produs. El a acordat o atenție deosebită mijloacelor sale, lustruind meticulos piesele timp de zile pentru a obține o strălucire care sugerează o continuitate infinită în spațiul înconjurător – „ca și cum ar fi ieșit din materie într-o existență perfectă și completă”.

Sărutul

Prima versiune a lui Brâncuși a Sărutului, a marcat o abatere majoră de la realismul emoțional al faimoasei maniere a lui Auguste Rodin asupra aceluiași subiect. Compoziția, textura și materialul său evidențiază fascinația lui Brâncuși atât pentru formele, cât și pentru spiritualitatea artei africane, asiriene și egiptene. Această atracție l-a determinat și pe Brâncuși să facă Sărutul folosind sculptura directă, o tehnică care devenise populară în Franța la acea vreme datorită interesului pentru metodele „primitive”. Aceste sculpturi semnifică schimbarea să către forme simplificate, precum și interesul său pentru texturi contrastante – aspecte cheie ale lucrărilor sale ulterioare.

Muza adormită

Portretele, capetele și busturile erau subiecte frecvente pentru Brâncuși și a primit mai multe comisioane pentru astfel de lucrări. Cu Sleeping Muse I, modelat după baroneasa Renee-Irana Frachon, Brâncuși a dezvoltat o formă distinctivă a bustului de portret, reprezentând doar capul neîncorporat. Această lucrare a fost prima înfățișare a capului adormit al lui Brâncuși, un ciclu tematic care l-a preocupat timp de aproape douăzeci de ani. Netezimea piesei, obținută prin practica artistului de a lustrui suprafața sculpturilor sale până când obținea o strălucire aparte, contrastează cu definirea sculptată a trăsăturilor faciale.

Coloana Infinitului 

Creată inițial în 1918, Coloana Infinitului face referire la axis mundi, sau axa lumii, un concept important pentru credințele multor culturi tradiționale, care întruchipează legătura dintre cer și pământ. Această concentrare reflectă afinitatea puternică și persistentă a lui Brâncuși pentru sacru, cosmic și mitic. Coloana fără sfârșit tratează, de asemenea, o altă temă a operei lui Brâncuși, ideea infinitului, sugerată aici de repetarea unor forme romboide identice. Această imagine este cea mai faimoasă dintre coloanele nesfârșite ale lui Brâncuși, versiunea care a servit drept element central al memorialului sculptural tripartit pentru soldații căzuți în Primul Război Mondial, ridicat la Tirgu-Jiu, în 1938.

„Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poți să vezi foarte departe.”