Monden > Divertisment > Literatură > Serghei Timofeev, Aparatele unui timp liniștit – tu cum ți-ai petrecut ziua de ieri?
Literatură

Serghei Timofeev, Aparatele unui timp liniștit – tu cum ți-ai petrecut ziua de ieri?

Serghei Timofeev, Aparatele unui timp liniștit

Serghei Timofeev (n.1970, Riga) este un poet leton de limbă rusă, personalitate marcantă a lumii culturale letone. Absolvent de Filologie, a lucrat ca jurnalist, iar între 2011-2012 a condus Consiliul Național Leton pentru Cultură. Este unul dintre cofondatorii grupului Orbita (1999), cel mai important fenomen în literatura de limbă rusă din Letonia. A publicat mai multe volume de poezie, printre care Câine, Scorpion (1994), Amintirile unui DJ (1996), Aproape fotografii (2003), Mașinuțe albastre de curse (2011), STEREO (2012), Replica (2018) și este unul dintre alcătuitorii antologiei de poezie rusă contemporană Nouă dimensiuni (2004). A realizat proiecte ce vizau includerea poeziei în diverse media: instalații interactive, jocuri pe calculator, clipuri video etc. În 2013, a lansat, împreună cu colegii de la Orbita, o stație poetică de radio pirat, Marx FM, care a difuzat, timp de o săptămână, lecturi de autor în trei limbi (rusă, letonă și engleză), în centrul orașului Riga.

Există o poveste cu Serghei Timofeev. L-am descoperit online vizualizând una dintre întâlnirile duminicale ale Cenaclului Literar Max Blecher, prezentă era și traducătoarea cărții lui, Diana Iepure. Auzindu-i acolo poezia, am decis că ar fi cazul să aprofundez opera poetului, care ne explica pe live în limba engleză despre cărțile sale anterioare și arătau foarte interesant și conceptualist, și am zis că ar fi cazul să am în bibliotecă măcar cea mai recent tradusă carte a sa, așa am ajuns la Aparatele unui timp liniștit. Și de fapt probabil că este, așa cum se întâmplă destul de des în cazul meu, una dintre acele alegeri să lecturez absolut sentimental, apropiată fiind de cultura rusă și tot ce ține de literatura rușilor, cu siguranță că asta m-a înduplecat să fiu mai abitir interesată de literatura lui Serghei Timofeev. Dar pentru subiectivism acum nu am de ce să mă scuz. Mai cu seamă pentru că nu m-am înșelat, am descoperit un poet de calibru.

Poeme nu neapărat liniștite și nu neapărat ale unui timp liniștit scrie Serghei Timofeev în cartea sa Aparatele unui timp liniștit (traducere din limba rusă de Diana Iepure, Casa de Editură Max Blecher, 2020). Ne promite o incursiune în fascinanta lume exotică a Letoniei și a Rusiei, mai cu seamă prin împărății și birturi, intimități și distanțare, visul de a călători la mare și călătoria cea reală. Despre dragoste și adevăruri simple, despre prieteni și „no money”, abundență și lipsuri, despre dragoste și așa zisele beneficii, despre abandon, exil, plecare și inner peace, puterea adaptamentului și multe alte hituri ale anului 2020, dar care nu se vor demoda.

Dinamica poemelor din volumul de față, antrenantă și surprinzătoare derivă din primul poem, Adevăruri. Mai aproape de epistolă decât de poezie, de confesiv și nu de lirism preia din idealismul poetic estetic al scriitorilor ruși, sau poate alteori se inspiră din spiritul pragmatic nordic, întotdeauna, însă, garantează un regret, o dramă, un neajuns, o lipsă. Hedonism reluat în stare pură din poem în poem, atunci când nu se vorbește despre politică se vorbește despre băutură, iar când nu e nici asta, e „satisfacția”, dar dacă nici măcar satisfacția nu mai e, rămâne gândul la ea încununat cu răbdare, presărat cu ideea de responsabilitate a omului de familie.

La ora 6:30 dimineața cartea asta îți face chef să revezi prieteni vechi, îți redă sentimentul unei iubiri iremediabile vechi la care ai vrea să te întorci, îți reamintește de casa lăsată în urmă, de orașele în care ai poposit, de imaginile pe care le-ai vazut și nu era nimeni în afară de tine să le vadă, de trecerile de pietoni pictate cu litere chirilice pe unele străzi (dacă ai fost în Cernăuți). Îți lasă impresia că nu poate fi chiar așa de lungă tăcerea, că oamenii tăi nu pot pleca niciodată cu adevărat, că sunt anumite fantome care te bântuie, dar și lucruri care să te preocupe și de care te vei agăța. Îți spune Serghei că întotdeauna dincolo de tine există o lumină, dacă cineva a lăsat lumina aprinsă pentru tine încă, e un semn bun oriunde te-ai afla.

Dacă ar fi să extrag unul dintre poemele care mi-au plăcut cel mai mult și pe care l-am subliniat cu creionul vers cu vers, ca să îl vedeți și voi cu ușurință aici și ca să vă îndemn la lectură, îl voi cita integral: „Nu cred că voi merge vreodată în India,/ Acolo s-ar putea întâmpla ceva cu mine,/ Să mă rătăcesc sau cine știe/ Și brusc în jurul meu vor fi doar hinduși -/ Și dintr-o dată înțeleg ceva, ceva/ Foarte important,/ ceva pentru care a meritat/ Să ajung în India. De ce aș avea nevoie de asta?/ Sunt sigur că nu face să ajungi în India/ Să ne vizităm mai bine rudele din/ Stavropol sau prietenii copilăriei/ Din Jelgava, ce ne trebuie nouă India/ De ce am avea nevoie din India/ Suntem noi oare complet fără creier? Nu înțelegem ceva sau ce? Ca și cum/ N-am fi învățat la școală? Și n-am fi scris cu/ Cretă pe tablă? Și brusc în jurul meu să fie/ Doar hinduși. Cu vaci, cu praf,/ Cu bambus. Nu, e hotărât, rămânem aici. Și punctum. Ia pune, nevastă, de-o ciorbă și hai, la teme, fata mea.” (Care Indie?, p.22)

Aparatele unui timp liniștit, aici!