Home > Actualitate > Serviciul militar pentru tinerii români. Tot ce trebuie să știi despre această șansă
Actualitate

Serviciul militar pentru tinerii români. Tot ce trebuie să știi despre această șansă

Serviciul militar pentru tinerii români. Tot ce trebuie să știi despre această șansă

Serviciul militar pentru tinerii de până în 35 de ani revine în țara noastră. Acesta nu este obligatoriu, ci strict voluntar, fiind la îndemâna tuturor persoanelor care îndeplinesc o serie de condiții speciale.

Armata vrea să strângă voluntari

După 15 ani de la suspendarea stagiului obligatoriu, pe timp de pace, Ministerul Apărării Naționale are în plan să schimbe legea privind pregătirea populației pentru apărare ca să crească rezerva de mobilizare în caz de război. Decizia a fost discutată la nivel național pe baza contextului actual.

Voluntarii vor primi și bani, atât pe durata stagiului de pregătire, cât și la terminarea acestuia. În acest sens, Ministerul Apărării Naționale și-a propus ca obiectiv ca pe timp de pace, cetățenii români, bărbați și femei, cu domiciliul în țară și vârsta între 18 și 35 de ani, să participe voluntar la un program de pregătire militară.

Din 2007, an în care armata obligatorie a fost suspendată, numărul rezerviștilor a scăzut considerabil, tot mai mult, de la un an la altul. Din acest motiv, MApN va instrui militarii voluntari în termen care vor putea fi mobilizați în caz de război sau asediu.

În timpul stagiului militar, ce durează 120 de zile, voluntarii vor primi lună de lună o soldă, dar și cazare gratuită, echipament militar, asistență medicală și medicamente, acolo unde voluntarii vor avea nevoie. La terminarea programului de pregătire militară vor primi și o indemnizație. Aceasta are la bază echivalentul a trei salarii medii brute pe economie, ceea ce înseamnă un câștig net de aproximativ 12 mii de lei.

Ei bine, există atât drepturi, cât și obligații. Militarii voluntari vor fi însă obligați să se prezinte la unitățile militare de câte ori sunt chemați, inclusiv în caz de mobilizare pentru război.

Scopul final fiind acela de a asigura o rezervă a Armatei României mult mai bună atât din punct de vedere calitativ, cât și mult mai numeroasă”, a declarat General de brigadă Constantin Spînu, purtătorul de cuvânt al MApN.

Proiectul de lege privind pregătirea populației pentru apărare prevede și obligații militare pentru românii care trăiesc și muncesc în străinătate. Mai exact, în cel mult 15 zile de la notificarea chemării sau de la publicarea în Monitorul Oficial a decretării stării de mobilizare sau de război, bărbații rezerviști sau cei încorporabili trebuie să se prezinte la centrele militare. Cei care nu se prezintă la termen riscă amenzi de până la 4.800 de lei sau chiar închisoare.

Trăim un context de securitate special, vedem ce se întâmplă în regiune și în țara vecină, nu cred că există români care să aibă obligații militare și care să se sustragă voluntar de la acestea„, a mai transmis General de brigadă Constantin Spînu, purtătorul de cuvânt al MApN.

Amintim că în momentele în care Armata României se gândește că va reuși să atragă români prin voluntariat, în Letonia s-a anunțat încă de anul trecut că s-a introdus din nou serviciul militar obligatoriu la care renunțase în 2007. Letonia are o armată de profesioniști și voluntari din Garda Națională, în total doar 7.500 de militari.

Recomandări autor