Sia este o mamă fericită! Are doi băieți, în vârstă de 18 ani, pe care i-a adoptat în urmă cu un an

Data actualizării: 21 mai 2020, 01:25

Sia a fost mereu o personalitate învăluită în mister. Deși melodiile ei sunt apreciate de fani din toată lumea, viața ei personală a fost mereu păstrată secretă. Recent, artista a dezvăluit că este mama a doi băieți, tineri pe care i-a adoptat în urmă cu un an.

Cea care a făcut aceste declarații a fost chiar Sia, care a povestit totul în cadrul unei emisiuni recente. Se pare că băieții ei au în prezent 18 ani și au fost adoptați de aceasta în anul 2019.

Motivul principal pentru care vedeta a decis să îi facă pe cei doi membrii ai familiei sale a fost situația lor delicată. Având vârste atât de înaintate, cei doi riscau să ajungă pe străzi, deoarece orfelinatul de care aparțineau nu-i mai putea ține. Artista a fost impresionată de poveștile lor, așa că nu a mai stat pe gânduri și s-a hotărât să le ofere o viață mai bună.


În plină pandemie, Sia își petrece timpul alături de familie și de cei doi băieți. Această perioadă le priește în mod deosebit, deoarece acum artista se poate concentra pe educația și pe lipsurile pe care le-au acumulat de-a lungul anilor.

Citește și:

„Amândoi găsesc această perioadă foarte dificilă, unul mai mult decât celălalt. Dar amândoi fac acum lucruri care sunt benefice pentru ei, care să îi ajute. Fac multe activități educaționale care sunt bune pentru ei.”, a declarat artista.

Din câte se pare, Sia este o mamă singură și fericită. Ea a divorțat de soțul său după doar doi ani de relație în anul 2016, iar de atunci nu a mai fost surprinsă alături de alt bărbat. Conform spuselor cântăreței, ea își dorește să rămână singură pentru tot restul vieții, alegând să se concentreze pe carieră și pe fiii săi.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe www.monden.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨