Home > Actualitate > Sport > Simona Halep a anunțat oficial renunțarea la colaborarea cu Darren Cahill
Actualitate Sport

Simona Halep a anunțat oficial renunțarea la colaborarea cu Darren Cahill

Simona Halep a anunțat oficial renunțarea la colaborarea cu Darren Cahill

Îndrăgita sportivă Simona Halep a luat o nouă decizie radicală. Fostul loc 1 în clasamentul WTA a anunțat că întrerupe colaborarea cu Darren Cahill. Aceasta a transmis un mesaj public, în care însă nu a menționat care este motivul pentru care a luat o astfel de decizie.

După 6 ani minunați în care am lucrat împreună, Darren Cahill și cu mine am decis că este momentul să punem capăt relației noastre profesionale. Mulțumesc, D, pentru tot, pentru că m-ai făcut să fiu o jucătoare de tenis mai bună, dar și o persoană mai bună”, a scris Simona Halep, pe Twitter.

Simona și Darren renunță la colaborare

Nimeni nu se aștepta la o astfel de decizie, mai ales că la nunta care a avut șoc acum o săptămână, Darren Cahill i-a felicitat pe Simona Halep și Toni Iuruc, printr-o postare pe Twitter. Acesta a atașat mai multe fotografii în care apar Simona Halep și actualul soț, în ziua cea mare.

Cununia dintre Simo și Toni în România. Felicitări, vă îmbrățișez pe amândoi! Un cuplu senzațional. Petrecere frumoasă alături de familie și prieteni diseară!”, a scris Cahill.

Darren Cahill şi Simona Halep nu sunt la prima astfel de situație. Aceștia au anunțat, pe 9 noiembrie 2018, că nu vor mai colabora în sezonul 2019. Pe atunci, decizia a fost luată de Darren, din cauza unor probleme ce ţin de propria familie, australianul luase această decizie.

Ulterior, în decembrie 2019, Simona Halep a anunțat reluarea colaborării cu antrenorul australian. Aceasta s-a pregătit alături de Darren până azi, 22 septembrie 2021. Acum, ruptura pare să fie definitivă.

Antrenorul Darren a fost cel care a ajutat-o pe Simona Halep să își controleze corect emoțiile în timpul unui meci. Prin antrenamentele cu Darren și prin talentul propriu, Simona Halep a devenit numărul unu în lume, a cucerit primul turneu de Grand Slam și alte zeci de titluri naționale și internaționale. În prezent, aceasta a ajuns pe locul 11 în clasamentul WTA, după ce a suferit mai multe pierderi provocate de o accidentare care i-a adus probleme de sănătate. Obiectivul său principal este să ajungă din nou în top 10 mari jucătoare de tenis ale lumii.

În aceste momente nu se știe cine o va antrena pe Simona Halep, pe mai departe. Simona va participa la Indian Wells și la turneul de la Cluj. După căsătorie, Halep a anunțat că următorul an va fi axat numai pe cariera sportivă, iar apoi aceasta va începe să intre în retragere. Simona și Toni Iuruc își doresc un copil. Atunci când aceasta va decide că este momentul să devină mamă, ea va renunța la tenis.

Recomandări autor