Home > Ştiri mondene > Smiley a fost acuzat că a consumat substanțe interzise! Cântărețul a oferit răspunsul celor care îl blamează
Ştiri mondene

Smiley a fost acuzat că a consumat substanțe interzise! Cântărețul a oferit răspunsul celor care îl blamează

Smiley a fost acuzat că a consumat substanțe interzise! Cântărețul a oferit răspunsul celor care îl blamează

Lumea mondenă a rămas de-a dreptul șocată când în presă au apărut declarații conform cărora Smiley ar fi consumator de substanțe interzise. Toate aceste zvonuri au pornit de la Lucian Boncu, un interlop foarte cunoscut din țara noastră. În cadrul unei anchete desfășurate recent, bărbatul a mărturisit că a făcut astfel de afaceri cu artiști celebri din țara noastră, printre care s-a numărat și iubitul Ginei Pistol.

Smiley este unul dintre cei mai apreciați artiști din țara noastră, având mii de fani care îi urmăresc fiecare mișcare și l-au luat mereu drept exemplu. Tocmai de aceea, mărturisirile lui Boncu au venit ca o lovitură foarte puternică pentru cântăreț, care a simțit nevoia să răspundă imediat acestora.

Prin intermediul unei postări lungi în mediul online, Smiley a vorbit despre acuzațiile legate de substanțele interzise. El a declarat că nu are nicio legătură cu această poveste, mai ales că nu are nicio idee cine este bărbatul care se presupune că i-a vândut drogurile. Astfel, artistul a negat că ar fi consumat vreodată asemenea substanțe și a simțit să specifice faptul că nu este deloc de acord cu acestea, indiferent de contextul în care sunt folosite.

„În ultimele 24 de ore s-a rostogolit în presă o poveste, spusă de o persoană pe care nu o cunosc și căreia nu îi cunosc și nici nu aș vrea să-i cunosc anturajul.  Este o poveste inventată în ceea ce privește implicarea mea […]  însă ea îmi încalcă o regulă de bază pe care o susțin în viața mea privată și profesională: NU drogurilor!”, a declarat cântărețul.

Smiley este revoltat pe presa din țara noastră

De-a lungul carierei sale de mai bine de 20 de ani, Smiley a știut întotdeauna să stea cât mai departe de scandaluri și de tabloidele de scandal. S-a remarcat doar datorită activității profesionale, în timp ce viața sa personală a fost un mister de cele mai multe ori pentru publicul său.

Cântărețul este de părere că acuzațiile care i-au fost aduse sunt deosebit de grave, tocmai de aceea se declară nemulțumit și de cei care au publicat materiale referitoare la acest subiect, fără să se asigure că informațiile prezentate sunt adevărate sau nu. Un astfel de scandal poate afecta grav reputația publică a unei persoane, tocmai de aceea presa ar trebui să dea dovadă de responsabilitate atunci când prezintă asemenea articole cititorilor.

„Înțeleg că poate nu am destulă controversă în viața mea, iar unii simt nevoia să mă integreze abuziv în discursul lor, însă este nedrept să se întâmple asta fără niciun sâmbure de adevăr sau fără nicio verificare a veridicității informației”, a mai adăugat acesta.

Citeste si