Home > Diverse > Șobolanii de la Universitatea Richmond sunt unici în lume! Ei se relaxează conducând mașinuțe electrice
Diverse

Șobolanii de la Universitatea Richmond sunt unici în lume! Ei se relaxează conducând mașinuțe electrice

Șobolanii de la Universitatea Richmond sunt unici în lume! Ei se relaxează conducând mașinuțe electrice

Cercetătorii de la Universitatea Richmond din SUA au învățat un grup de 17 șobolani cum să conducă mașini mici, din plastic, în schimbul unei recompense culinare. Sună a știre ciudată, însă de multe ori am avut ocazia să vedem că animalele pot fi mult mai inteligente decât unele ființe umane. Ei bine, în timp ce unii oameni se chinuie ani întregi să obțină permisul de conducere, șobolanii cobai se distrează conducând mașinuțe și primind cereale pentru evoluția lor. Această activitate nu a fost făcută pentru amuzament, ci pentru noi studii în domeniul tratamentelor pentru sănătatea mintală.

Kelly Lambert este profesor în neuroștiințe în cadrul Universității din Richmond. Împreună cu colegii săi, a decis să facă un studiu care pare bizar, însă rezultatele lui pot conduce la noi descoperiri. Echipa de cercetare a construit o mașină mică, electrică. Caroseria a fost făcută dintr-un plastic transparent, podeaua din aluminu, iar trei bare de cupru înlocuiesc cu succes volanul. 17 șobolani, șase femele și 11 masculi, au avut prilejul să facă aceste cursuri de pilotaj, iar cei care reușeau să ajungă la finalul traseului de patru metri, primeau câte o recompensă ce constă în cereale Froot Loop.

Echipa de cercetare a încercat stimularea rozătoarelor și încurajarea lor. Traseele deveneau din ce în ce mai complicate, pe parcursul lor fiind plasate recompense pe care șobolanii trebuiau să le culeagă. Astfel, fiecare animăluț reușea să conducă mașinuța într-un mod unic pentru a ajunge la cereale. În ciuda faptului că vorbim despre un proces de învățare, șobolanii erau extrem de relaxați în timp ce conduceau mașinuța. Specialiștii au analizat în acest studiu corticosteronul, un marcator al stresului și dehidroepiandrosteronul, care contracarează stresul.

Rezultatele studiului

Rozătoarele au reușit să impresioneze cercetătorii, demonstrând faptul că creierul lor poate fi mult mai flexibil decât se credea inițial. Se pare că, deprinderea cu noi abilități poate oferi animalelor un control mult mai mare asupra lor și reduce semnificativ stresul. Foarte multe boli mentale sunt provocate de stres, așa că este este important să descoperim moduri prin care organismul se poate relaxa, chiar dacă desfășoară o activitate stresantă.

Cei 17 șobolani au avut „medii de viață” diferite. Kelly Lambert susține că este extrem de important mediul în care persoanele locuiesc, iar acest lucru a fost demonstrat de micuțele rozătoare. O parte dintre cobai au fost ținuți în cuștile speciale de laborator, în timp ce alții au avut parte de libertate. Ultimii menționați au avut rezultate mult mai bune și au deprins mai ușor abilitatea de a conduce mașinuța. Creierul nostru este într-o continuă schimbare, iar de sănătatea lui depinde extrem de mult stilul nostru de viață, susține profesorul de la Universitatea din Richmond.

În acest test s-a încercat schimbarea labirintului clasic folosit în laborator cu o altă activitate mult mai solicitantă. Conform spuselor lui Lambert, aceste cercetări pot ajuta la descoperirea efectelor bolii Parkinson asupra abilităților motorii. Un alt aport al acestui test este cel de a descoperi efectele depresiei asupra motivației. Echipa de cercetători a reușit să descopere modul în care creierul se relaxează deși face o activitate complexă, dar și ce zone cerebrale sunt implicate în acest procedeu.

Cine este Kelly Lambert, femeia care a învățat șobolanii să conducă

De-a lungul timpului au fost făcute multe studii destul de bizare, însă acesta cu șobolanii conducând mașini este unul unic. Kelly Lambert a fost încă din vremea studenției atrasă de tot ceea ce înseamnă neuroștiințe și s-a implicat în diverse studii de cercetare. Pe pagina Universității Richmond ea ne este prezentată în primă fază ca o studentă eminentă, apoi ca profesor și medic. Diploma de licență în psihologie și biologie a obținut-o în anul 1984, la Universitatea Samford din Birmingham. A urmat apoi doctoratul în biopsihologie la Universitatea din Georgia și primul loc de muncă ca profesor la Randolph-Macon College.

Timp de 28 de ani, Kelly Lambert a predat tinerilor dornici să învețe lucruri noi în domeniul psihologiei, iar cu timpul a evoluat, ajungând președinte al Departamentului de Psihologie. A primit diverse premii pentru cariera sa, inclusiv „profesorul anului 2008”. În toată această perioadă a încercat să facă schimbări în domeniul psihologiei și a reușit să devină printre cei mai buni în neuroștiințe corporale. Anu 2017 i-a adus o nouă schimbare în carieră, alăturându-se echipelor de cercetare din cadrul Universității Richmond. Comportamentul comparativ al animalelor, neuroplasticitatea și psihologia de stres sunt segmentele care o atrag cel mai mult și în care a obținut cele mai bune rezultate.

Kelly Lambert a devenit o persoană extrem de cunoscută, iar acest lucru se datorează și prezenței ei la diverse emisiuni radio sau tv. A scris articole pe înțelesul tuturor legate de cercetările sale și le-a publicat în Scientific American Mind, The New York Post, The New York Times, The Chronicle of Higher Education, Management Today și Richmond-Times Dispatch. Experimentul cu șobolanii care conduc mașinuțe electrice a fost extrem de popular încât s-a vorbit despre el în peste 1.500 de articole media.

Ce legătură au șobolanii cu sănătatea umană?

Nu de puține ori am auzit despre studii pe diverse animale pentru a test un produs destinat uzului uman. Se pare că preferații cercetătorilor sunt șobolanii, iar asta ne face să ne întrebăm de ce. Care este asemănarea dintre rozătoare și oameni, dar mai ales, cum reușesc specialiștii să obțină rezultate care produc mari schimbări în diferite domenii? Ei bine, Kelly Lambert susține faptul că oamenii și șobolanii au creierul împărțit aproximativ la fel, doar că la rozătoare vorbim de ceva mult mai mic. Nu vă simțiți complexați; bineînțeles că oamenii sunt mult mai evoluați, însă sunt adevăruri universale în ceea ce privește sănătatea mintală a ambelor creiere.

Deoarece ne asemănăm așa de mult cu șobolanii, oamenii de știință preferă să facă cele mai multe studii pe ei. Sănătatea mintală depinde extrem de mult de cea emoțională, mai ales în cazul depresiei. Kelly Lambert și echipa ei de specialiști susțin că medicina poate evolua dacă medicii pot descoperi mai multe despre comportamentul nostru. Șobolanii îi ajută să vadă cum reacționează creierul în anumite situații și ce îl face să fie mai relaxat chiar dacă activitatea sa este una solicitantă.

„Orice lucru care reduce stresul poate crea rezistență împotriva apariției bolilor mintale”, susține medicul care a reușit să învețe rozătoarele să conducă mașini.

Raportează o greșeală

Urmatorul text selectat o sa fie trimis editorilor nostri: