Monden > Diverse > Literatură > Sofia Nădejde, Patimi – Uite, zi după mine „Te iubesc”.
Literatură

Sofia Nădejde, Patimi – Uite, zi după mine „Te iubesc”.

Sofia Nădejde, Patimi

Sofia Nădejde cu șase copii a putut face performanță pe plan intelectual într-o vreme în care multe dintre femei nu ajungeau să avanseze educațional din motive financiare, sau tocmai pentru că se măritau și își îndeplineau îndatoririle maritale full time. Cunoaștem implicarea sa în ceea ce privește statutul femeii în România secolului XIX, diversele lucrări despre care aflăm din prefața scrisă de Ștefan Baghiu la acest roman al Sofiei Nădejde, Patimi.

Romanul Patimi scris de Sofia Nădejde este un soi de rescriere a romanului Madame Bovary a lui Gustave Flaubert (publicat în 1856). Dacă nu citeam romanul respectiv, astăzi puteam să spun că am în față un roman românesc ingenios tratând o temă despre care nu se vorbise în literatura din spațiul autohton (dar exista precedent în literatura franceză) sau cel puțin, nu fusese conturat un personaj atât de complex, intrigant, nu fuseseră încă surprinse laturile emoționale și psihologice ale sufletului și ale creierului unei femei (dar Sofia a avut sursă de inspirație). Cumva normal să se contamineze scriitura Sofiei Nădejde cu cea a marilor romancieri mondiali, pentru că era perioada în care pe piața de carte din România existau mai multe traduceri decât creații autohtone. Trecând la plot și personajele din romanul Patimi, am să zic puțin despre context încercând să nu fiu o spoileristă absolută: protagonista Matilda este soția iubită a conașului Todiriță împreună cu care are o fiică pe Puicuța, cu ei mai locuiește și sora Matildei, Maria. Intriga romanului este de tip bovarian și triunghiul amoros persistă până când se destramă și cine sunt cei care rămân împreună (asta puteți afla numai citind cartea).

Ce se întâmplă cu decadența femeii? Ce se întâmplă cu o femeie care pleacă și care sunt efectele pe termen lung. Matilda este o femeie atipică, vom vedea, nevoia sa de libertate, este egală cu nevoia unui bărbat de a fi liber. Își dorește să poată avea parte de dragoste, o dragoste nelimitată și izbăvitoare, să fie cu un bărbat nu din interes, ci din sentimente profunde. Această pasiune din inima sa, este văzută ca o patimă, ca un păcat. Drama Matildei, așa cum arată Sofia Nădejde este drama femeilor secolului XIX măritate de copile cu bărbați care le puteau întreține și părinți scăpați de bătăi de cap. Femeia nu era altceva decât o marfă care se plasa de la o casă la alta, niciodată autonomă, întotdeauna dependentă de tată sau de soț. Pretextul prozei Sofiei Nădejde este mult mai mare decât aparentul, este de a se vedea cine pe cine alege, cine mâna cui cere, câte drepturi are femeia, câte lucruri din viața ei depind de ea și mai ales câte dintre dorințele unei femei rămân neîmplinite.

Independența femeii pentru secolul XIX pare să rămână un tabu. Doar femeile înstărite, provenind din familii bogate își permiteau să rămână singure până când erau pregătite pentru mariaj, sau până când găseau pe cineva pe placul lor. Dar nevoile femeilor nu erau considerate un subiect de discuție la nivelul anilor 1900. Se credea că femeile sunt capricioase și nu știu ce vor, dar că întotdeauna vor fi minți mai luminate în jurul lor care le vor decide soarta. Considerate niște ființe neputincioase și atașabile, exact ca obiectele de mobilier, acestea se supuneau în consecință alegerilor părinților lor, adesea soțul nu era o alegere a lor consimțită. Mariajul era o problemă de economie și de pragmatism, sentimentele înseamnau niște bizarerii volatile.

De la bun început Matilda este prezentată ca o femeie care știe ce vrea și obține ce vrea. A dorit bunăstare și s-a căsătorit cu Todiriță. Astfel dintr-o femeie fără zestre a devenit o femeie cu stare. Există discuții în interiorul cărții între Matilda și Iorgulescu despre fetele fără zestre și alte astfel de discuții care privesc situația financiară a femeilor. Femeile din mediul rural nu aveau locuri de muncă generatoare de venituri, nefiind nici foarte educate, nu aveau nici carieră. Și în acest sens scriitoarea introduce pe piață un discurs feminist echilibrat și scoate la suprafață nesupunerea femeii, curajul de a-și urmări propriile dorințe chiar dacă asta înseamnă să sacrifice foarte multe lucruri, sau chiar dacă asta ar putea să rănească persoane, familia.

Sunt scene de manipulare, de violență domestică (Matilda își bate fiica, urmarea e că Puica se duce la apă și se îneacă, dar este salvată la timp). Femeia adulterină poartă pecetea Evei. Îmi amintește și de Lila cu Stefano din romanul Prietena mea genială. De asemenea căsătoria inițiată dintr-un joc de circumstanțe și necesități devinde mărul discordiei. Fie că e Rusia, sau Italia, sau România, vedem că femeile nu trebuie și nu vor alcătui idealul pe care bărbații îl fixează. Probabil ce vrea să ne transmită Sofia Nădejde este aceea că nicio femeie nu ar trebui să își pericliteze destinul căutând banii, pentru că rezultatul mai devreme sau mai târziu este același, dizolvarea. Și este un semnal de alarmă, că dacă femeile nu devin solidare, atunci devin instrumente în mâinile bărbaților. Sofia desființează falocrația, introduce în literatura română un discurs lucid care face în permanență referire la inechitatea dintre soț și soție, bărbat și femeie, desenează percepția societății asupra femeii. Ne oferă lumina de a realiza că nu suntem anexe la un contract și că putem să alegem cine vrem să fim, cine vrem să devenim, cum să ne comportăm și dacă să mai rămânem într-o relație sau nu. Contractul îl negociem noi. Sau cel puțin îl putem negocia echitabil, convenabil și constructiv. Triunghiul amoros Todiriță-Matilda-Iliescu a fost soluționat, dar soluția a semănat cu relația dintre Mary Shelley și Percy Bysshe Shelley.

Patimi, aici!