Literatură

Soft guerrilla – replică la istoria machismului

soft guerilla, replică la istoria machismului

După debutul cu volumul Cârtița de mansardă (2012), urmat de foloase necuvenite (2017), soft guerrilla se impune pe piață. Poemele politice ale Teodorei Coman sunt indicii despre cei 30 de ani de libertate de expresie în România. Nu am experiența celor două cărți anterioare ale sale, dar soft guerilla este o lucrare de filosofie a ideologiilor comasate care construiesc poezia şi mintea care le creează este de o luciditate care nu estompează efectul liricii, ci îl amplifică. Structura poemelor Teodorei nici nu se discută câtă vreme nu forma o interesează și nu forma e cea care dă tonul ideilor sale. Fiecare poem al său stârnește o controversă și tapetează probleme din societatea contemporană românească, extrem de tabuidizată. Este un apel la repararea stricăciunilor produse în anii cei mai recenți de libertate de expresie, sau este o argumentare și o solicitare a conturării unei reale libertăți de expresie cu efecte pe termen lung în România. Apel la democrație, unitate și solidaritate umană, cel mai sigur că Teodora aparține totalmente ideologiei umaniste, precum o demonstrează cu fiecare expresie sau lozincă în apărarea drepturilor omului.

Miza pe marile idei şi teme de actualitate o aduce pe Teodora Coman în centrul fluxului informațional. Cartea se deschide cu analfabetism funcțional (p.7), de unde şi tonul prin care poeta pledează pentru înțelegerea ideilor pe care un text ține să le transmită. Estetica textuală sau corporală sunt prea puțin importante în concepția socială :

„degeaba slăbeşti să arăți acceptabil, nimeni nu-ți remarcă/ prezența la nominalizări/ iar când renunți la lupta cu standardele frumuseții, nu simți/ că pierzi nimic:” (frumoasa fără corp, p.43)

şi tot de aici reliefez ars poetica Teodorei Coman o definiție a poeziei, un joc interesant de schimb de roluri, unde poezia reținem că e mai mult decât creatorul şi poate fi persiflantă:

„poezia nu dă doi bani pe carnea şi oasele tale, e actorie/ fără corp/ îi pasă doar de vocile confuze/ care se bat cap în cap să ajungă la un acord, dincolo de confesionalul cu perdeluțe.”

Teodora Coman inserează mici expresii feministe, mici aluzii într-o formulă de tip brainstorming. Confesivul trece în metaconfesiv, este o creatoare care ştie să-şi manevreze textul după bunul său plac, pentru că are toate resursele. Inteligența poeziei Teodorei Coman cere lectori pe măsură de documentați, soft guerilla este, dați-mi voie să mă pronunț, un manual chiar şi pentru cei mai versați literați.

Experiența protestatară a autoarei, angajamentul său civic în cadrul comunității Vă vedem din Sibiu, are relevanță pentru construcția cărții și mai ales pentru conștientizarea pericolelor sociale pe fond de destabilizare politică, dar și devalorizarea sau deprofesionalizarea canalelor de televiziune, împreună cu omul și arta produsă de om:

„La TVR, mai ales duminică, timpul stă pe loc, ai impresia că cei 28 de ani post-revoluție sunt un vis: același format cu playback muzical popular performat de cucoane rumene, ultramachiate, cu părul musai roșu, tapat într-un volum neverosimil pe scalp, într-un decor optzecist întunecat, cu mese de nuntă și figuranți care se leagănă în picioare sau pe scaune, dând bătrânește din cap.” (poem pancartă: ocolul pământului în 80 de zile, p.49).

Nu este prima carte de poeme politice publicată pe teritoriul României, dar este una dintre cărțile în care sunt inserați termeni de corectitudine politică în poezie, obișnuiește lectorul cu termeni anume pentru ilegalități, pentru dizarmonia produsă de conducerea țării, fără să pretindă un îndemn la revoluție, este un îndemn la demortificare se cere acțiune și reacție. Impută istoriei machismul, supermarketurilor tații care dispar din raza vizuală, își impută sieși autocenzura, impută societății tendința de suprasupraveghere, impută femeile marionete folosite de patriarhat, impută subminarea vocii feminine, impută neutralizarea vocii feminine în înregistrări pentru a o anula, „adevărul analfabet” este un alt concept pe care îl propune Teodora Coman, am putea să spunem că inventează o nouă expresie pentru a descoperi acest aspect al societății patriarhale, al societății practic necizelate, neevoluate, neupgradate și neemancipate cu tendințe de brain erasing. Teodora Coman cenzurează toate aceste spații ale cotidianului dar și ale psihicului implicit adaptat ritmului vieții cotidiene, o uzură cu totul și cu totul surprinsă într-o manieră extrem de exactă, extrem de fixă, asumându-și poziția de posibil moralizator al unei societăți în continuă decadență și degradare.

Fără preget că este o carte de lozinci și chiar mai mult decât atât Teodora Coman conturează aici practic ideologia protestatară menținând viu filtrul experiențelor private și ne invită să pătrundem în viziunea sa unică despre ceea ce înseamnă în România protest și ceea ce ar trebui să însemne, pentru ce se mai iese în stradă, dacă nu mai ales pentru educație și pentru educarea spiritului critic al cetățenilor. Căci fără un spirit critic bine definit, cetățenii devin marionete în mâinile politicienilor. Iluzia că totul va fi bine nu este nici măcar presupusă de către Teodora Coman, apariția acestei cărți denotă o luptă în acest sens

„se caută soluții doar la distanță de sol.” (vinovăția se educă în discreție, p. 91).

Volumul de poeme soft guerilla poate fi comandat aici!