Home > Ştiri mondene > Soția lui Gheorge Dinică vorbește cu durere despre moartea lui. Cum a reușit să-și trăiască restul vieții singură
Ştiri mondene

Soția lui Gheorge Dinică vorbește cu durere despre moartea lui. Cum a reușit să-și trăiască restul vieții singură

Gheorghe Dinică și soția sa, Gabriela, au trăit o frumoasă poveste de iubire. Totul s-a terminat în momentul în care artistul a plecat mult prea repede din această lume, lăsând multă durere în urmă. La 10 ani de la moartea lui, aleasa inimii sale încă își plange iubitul.

Gabriela Dinică încă își amintește cu zâmbetul pe buze de primele momente alături de soțul său. Artistul era îndrăgostit până peste cap și a fost dispus să-și unească destinul cu ea după numai o lună și jumătate de când a cunoscut-o. După ce și-a petrecut singur 60 de ani, voia să se lege până la finalul vieții. Atunci a fost refuzat, însă în anul 1996 cei doi au făcut până la urmă nunta.

Gheorghe Dinică a fost unul dintre cei mai iubiți actori români.  A debutat de tânăr pe scenă, pe când avea doar 17 ani. A urmat apoi o viață petrecută pe scenă și în fața camerelor de filmat, având un repertoriu de peste 70 de roluri.

S-a stins din viață în anul 2009, la vârsta de 75 de ani. Se pare că maestrul avea destul de multe probleme de sănătate, iar în final inima sa a cedat. A lăsat în urmă mii de fani îndurerați, precum și o soție care l-a iubit mai mult decât orice.

Gabriela și-a plâns mult soțul. Ani la rândul a încercat să învețe să trăiască fără el, iar în final a reușit. Și-a găsit puterea în oamenii din jurul său, care au susținut-o și au înconjurat-o cu multă iubire. La 10 ani de când Gheorghe Dinică și-a dat ultima suflare, reușește acum să-și aducă aminte de el cu zâmbetul pe buze.

„Trebuie să fii puțin puternic și sunt lucruri pe care nu le hotărâm noi și s-au întâmplat. Au fost grei primii doi-trei ani. Au fost foarte grei. Dar după aceea lucrurile merg înainte, persoana rămâne în suflet pentru totdeauna. Dacă tu cazi, nimeni nu are nevoie de tine”, a declarat aceasta.