Home > Actualitate > Spitalul Colentina, Institutul „Matei Balș” și alte sute de blocuri din București rămân fără apă caldă
Actualitate

Spitalul Colentina, Institutul „Matei Balș” și alte sute de blocuri din București rămân fără apă caldă

Spitalul Colentina, Institutul „Matei Balș” și alte sute de blocuri din București rămân fără apă caldă

După zile întregi în care mai multe blocuri din sectoarele 3 și 4 au rămas fără apă caldă, Termoenergetica anunță noi zone văduvite de apă în următoarele zile. Mai exact, Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” și Spitalul Colentina rămân fără apă caldă timp de trei zile. Compania Termoenergetica a anunțat oficial un nou set de lucrări de remediere a unor avarii în zonă. Reparațiile efectuate de companie vor afecta inclusiv alimentarea cu apă caldă a celor două unități sanitare și a aproape 180 de blocuri în care locuiesc sute de bucureșteni.

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) a anunțat că începând de astăzi se fac lucrări de remediere a unor avarii pe conductele de termoficare în mai multe zone din sectoarele 2, 4 și 5 din Capitală. Lucrările nu mai pot fi amânate, deoarece sezonul rece este aproape, iar conductele se află într-o stare complet deplorabilă. Săptămânal sunt raportate zeci de avarii în orașul ce se vrea a fi Capitala României, centrul modernismului și infrastructurii de calitate.

 Termoenergetica București anunță  următoarele lucrări

-Conducta Magistralei DN 800 în porțiunea cuprinsă între Camera de Comerț și Palatul Parlamentului.

-Furnizarea apei calde pentru 60 blocuri și instituții din sectoarele 4 și 5 va fi sistată până marți, 07 septembrie 2021, ora 20.00.

-Conducta DN 500 în porțiunea cuprinsă între străzile Petre Ispirescu și Drumul Sării intersecție cu Calea 13 Septembrie.

-Furnizarea apei calde pentru 91 blocuri din sectorul 5 va fi sistată până miercuri, 08 septembrie 2021, ora 20.00.

-Conducta denumită DN 700 pe Bulevardul Ștefan cel Mare. Este conducta aflată în porțiunea cuprinsă între Calea Floreasca și Bulevardul Barbu Văcărescu.

-Furnizarea apei calde pentru 26 blocuri din sectorul 2 va fi sistată până sâmbătă, 04 septembrie 2021, ora 22.00.

Nemulțumirile bucureștenilor care au fost nevoiți să stea fără apă caldă sunt foarte mari, însă lucrările sunt foarte necesare, în condițiile în care sezonul rece se apropie, iar atunci va fi nevoie inclusiv de căldură în apartamente, anunță Termoenergetica. Consumatorii pot cere informații la numerele de telefon 031.9442 și 0800.820.002.

Citeste si




Recomandări autor