Home > Pushuri > Statul vrea bani de la români. Decizia luată azi, 4 iulie: „Clopoţelul va suna pentru fiecare român”
Pushuri

Statul vrea bani de la români. Decizia luată azi, 4 iulie: „Clopoţelul va suna pentru fiecare român”

Statul vrea bani de la români. Decizia luată azi, 4 iulie: „Clopoţelul va suna pentru fiecare român”
Statul vrea bani de la români. Joi, pe 4 iulie, Bursa de Valori București (BVB) va găzdui un eveniment pentru listarea unor noi titluri de stat Fidelis emise de Ministerul Finanțelor.

În perioada 18 – 28 iunie 2024, Ministerul Finanțelor a organizat o ofertă publică care a inclus cinci emisiuni de titluri valorice, două în euro și trei în lei, dintre care una a fost dedicată donatorilor de sânge.

„Pe 4 iulie, clopoţelul BVB va suna pentru fiecare român care a investit în titlurile de stat Fidelis şi, la fel ca şi până acum, pentru fiecare dintre noi care investeşte în viitorul său”, au transmis organizatorii.

La eveniment vor participa Radu Hanga, președintele BVB, Ovidiu Petru, directorul general al Autorității de Supraveghere Financiară, Alin Andrieș, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, Ştefan Nanu, director general al Trezoreriei Statului, Emilian Dobran, director Equity Trading la Alpha Bank Romania, și Adrian Tănase, CEO al Bursei de Valori București.

A treia ediție din acest an a Programului de titluri de stat Fidelis

Pe 18 iunie, Ministerul Finanțelor a lansat a treia ediție din acest an a Programului de titluri de stat Fidelis, cu donatorii de sânge beneficiind de cele mai bune dobânzi disponibile.

Datorită succesului înregistrat în prima jumătate a anului 2024, când campania de donare de sânge din cadrul Programului Fidelis a salvat peste 10.000 de vieți prin investiții de peste 400 milioane de lei realizate de către 3.031 de donatori, Ministerul Finanțelor a decis să crească frecvența acestor emisiuni de la 4 la 6 ediții pe an.

Tranșa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu o maturitate de un an și o dobândă de 7%, cea mai înaltă oferită în cadrul acestei ediții.

Ce a inclus treia ediție a programului

A treia ediție a programului de titluri de stat Fidelis a inclus și emisiunile obișnuite, respectiv:

  • titluri de stat în lei cu scadențe de 1 an și 3 ani, oferind dobânzi anuale de 6%;
  • 6,85%, și titluri de stat în euro cu scadențe de 1 an și 5 ani, cu dobânzi anuale de 4%, respectiv, 5%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat a fost de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere a fost de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Deținătorii de titluri de stat Fidelis lansate în cadrul emisiunilor anterioare care au ajuns la maturitate au avut posibilitatea să reinvestească sumele disponibile neridicate la scadență prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor.

Citeste si