Home > Cultură > Celebrități > Ștefan Iordache. Cel mai iubit dintre pământeni
Celebrități Cultură Premium

Ștefan Iordache. Cel mai iubit dintre pământeni

Ștefan Iordache. Cel mai iubit dintre pământeni

În centrul Calafatului, în fața Casei de Cultură, un bust al lui Ștefan Iordache este salutat zilnic de privirile trecătorilor din orașul de pe Dunăre. Iordache a fost un om bogat, extrem de bogat și despre averile lui cel mai bine a vorbit prietenul său de o viață, Gheorghe Dinică:

Ștefan era un om bogat pe dinăuntru și asta se vedea. Vocea, modul de a fi, de a se mișca, în rol, pe scenă și pe ecran, ținea și de ceea ce a câștigat din viață. Și viața lui a fost bogată și clară. De asta este un mare actor.

Ștefan Iordache și Gheorghe Dinică

Ștefan Iordache și Gheorghe Dinică

Fără a avea expertiza lui Dinică putem afirma și noi că a fost un uriaș actor de teatru, film şi televiziune, cu o remarcabilă colaborare în realizarea unor producții de teatru radiofonic. 49 de ani, aproape o jumătate de veac, a servit teatrul românesc, iar interpretările sale, roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore rămân memorabile. De neuitat este și interpretarea lui Victor Petrini din filmul omonim romanului lui Marin Preda, „Cel mai iubit dintre pamânteni”. Dincolo de scenă sau de platourile de filmare, Ștefan Iordache a fost un boem incurabil, o persoană cu o personalitate tulburătoare, un om cu o sensibilitate ieșită din comun.

Viața. Actoria

Vine pe lume la 3 februarie 1941, la Bucureşti, își petrece însă primii ani din viaţă la Calafat, pe malul Dunării, la bunicii din partea mamei. După acești ani se mută alături de părinții săi, Elena și Traian, în capitală, în cartierul Rahova.

În primii ani de școală excelează la matematică și științele exacte. Pe perioada liceului visează să devină medic însă, la 16 ani, în anul 1958, este respins la examenul pentru Facultatea de Medicină. Este apoi cooptat în brigada artistică a unei cooperative și un an mai târziu este admis, ultimul pe lista fericiților, la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, clasa lui Dinu Negreanu. La finalul studiilor, fiind absolvent în 1963, este printre primii. Ștefan Iordache are nota 10, iar din generația lui de actori mai fac parte Irina Petrescu, Cornel Coman și Valentin Uritescu. Își ia licența jucând rolul principal din „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită” de Bertolt Brecht.

Debutează în cinematografie în 1964. Alături de Ștefan, în „Străinul“, regizat de Mihai Iacob, după romanul omonim al lui Titus Popovici, joacă și Irina Petrescu, Șerban Cantacuzino, George Calboreanu, Ștefan Ciubotărașu, Fory Etterle, George Măruță și Gheorghe Dinică.

Imediat după turnarea acestui film, ar fi fost vremea stagiului militar obligatoriu, însă primește rolul studentului Teo în pelicula „Gaudeamus Igitur“, în regia lui Gheorghe Vitanidis. Se filmează la Cluj, iar din distribuție mai fac parte Ileana Dunăreanu, Sebastian Papaiani, Șerban Cantacuzino, Dem Rădulescu, Anna Széles, Irina Gărdescu, Olimpia Arghir şi Constantin Guriță. Este momentul nașterii unei mari prietenii, Iordache şi Sebastian Papaiani ,,însemnându-și” cu furculiţa încheietura mâinii stângi pentru a deveni „fraţi de cruce”.

stefan iordache

Este repartizat la Teatrul din Reşiţa, trece și pe la teatrele din Timișoara și Constanța. Pe malul mării joacă în 1964 doar în „Vedeta Blondă” din „N-avem centru înaintaș”, în regia lui Jean Stopler.

Găsește gloria la București, pe scena Teatrului Nottara, impresionând în roluri ca „Hamlet”, în regia lui Dinu Cernescu, „Crimă și pedeapsă”, în regia Sandei Manu, sau „O noapte furtunoasă”, montată de George Rafael. Începând cu anul 1977 până în primul an de după revoluție, Ștefan Iordache urcă pe scena Teatrului Mic, intrând în nemurire prin rolurile de neuitat din „Maestrul și Margareta”, regia Cătălina Buzoianu, „Emigranții”, de Mrozek, regia Mircea Daneliuc, „Amurgul burghez”, de Romulus Guga, regia Dan Pița, spectacolul „Lolita”, adaptare după Vladimir Nabokov ,de Mihaela Tonitza Iordache, regia Cătălina Buzoianu şi, alături de Mitică Popescu și Dana Dembinschi, în „Alex și Morris”, în regia lui Gelu Colceag.

Se întoarce în Oltenia în 1990, punând umărul la ascensiunea internațională a Naționalului craiovean.
Ştefan Iordache a jucat în multe piese şi la Teatrul Naţional din Bucureşti, remarcându-se în „Richard al III-lea” și „Titus Andronicus”, de Shakespeare, ambele în regia lui Silviu Purcărete, „O scrisoare pierdută” după Caragiale, regia Alexandru Tocilescu, „Barrymore”, de W. Luce, regia Gelu Colceag. Musicalul nu a lipsit din cariera lui, jucând în piesele „Au fost odată două orfeline” și ”Adio, femei!” alături de Angela Similea și în „Bună seara, domnule Wilde!”.

În 2008, pe scena Teatrului Național din București, a interpretat ultimul său rol în teatru: prințul Potemkin din „Ecaterina cea Mare” de George Bernard Shaw, în regia lui Cornel Todea. Cariera sa cinematografică a fost fel de impresionantă, jucând în 1980 în „Ediţie specială“ alături de Mircea Albulescu, în regia lui Mircea Daneliuc, apoi în „De ce trag clopotele, Mitică?“, realizat de Lucian Pintilie, în 1981, alături de Mariana Mihuț, Petrică Gheorghiu şi Victor Rebengiuc. În anul 1985 cunoaște marele succes cu rolul Ion Teodorescu din „Glissando“, peliculă în regia aceluiaşi Mircea Daneliuc, în care este distribuit alături de Tora Vasilescu, Ioan Fiscuteanu, Constantin Dinulescu sau Camelia Zorlescu.

De asemenea mai are roluri bune în „Hotel de lux“, „Concurs“, sau „Noiembrie, ultimul bal“, în regia lui Dan Piţa, filmul lansat în 1989 și despre al cărui titlu s-a spus apoi că ar fi fost o prevestire a revoluției.
Cu siguranță însă rolul carierei sale este cel al profesorului universitar Victor Petrini din „Cel mai iubit dintre pământeni”, film regizat în 1993 de Şerban Marinescu, cu o distribuţie impresionantă: Dorel Vişan, Gheorghe Dinică, Maia Morgenstern, Victor Rebengiuc, Tora Vasilescu, Emil Hossu, Mircea Albulescu şi George Constantin.

Ultimul rol cinematografic a fost în ,,Ticăloșii”, în 2007, când l-a interpretat pe consilierul prezidenţial Didi Sfiosu, fost revoluţionar. Ştefan Iordache a avut și o remarcabilă colaborare cu Teatrul Naţional Radiofonic. A înregistrat peste 60 de piese, lucrând cu Paul Stratilat în „Pavilionul cu umbre” de Gib Mihăescu în 1972, cu Titel Constantinescu în „Interlocutorul” de Octavian Paler în 1979, cu Leonard Popovici în „După-amiaza unui autor” de Hemingway. Colaborând cu Elena Negreanu în 1981 a fost Jean din „Neînțelegerea” de Albert Camus și Franz din „Sechestrații din Altona” de Jean-Paul Sartre, ultima piesă fiind înregistrată în 1985.

Tot la Teatrul Radiofonic Ștefan Iordache a fost distribuit de Cristian Munteanu în „Avram Iancu” (1982) de Lucian Blaga, „Cezara” (1983) după Mihai Eminescu, „Adela” după Garabet Ibrăileanu, dar și în „Othello”, în rolul Iago. Dan Puican l-a distribuit în rolul principal din „Amfitrion” (1976) de Plaut, „Bel-Ami” (1981) de Maupassant, iar în anul 1984 Ștefan Iordache a fost Astrov din „Unchiul Vanea”, de Cehov. În anul 2003 a jucat ultimul rol de teatru radiofonic iar acela a fost Costache Caragiale din ,,O repetiție moldovenească”.

Viața. Muzica

A iubit enorm muzica, cânta mereu, muzică ușoară și lăutărească. În anul 1994 a urcat alături de Sanda Ladoși pe scena Festivalului național de muzică ușoară de la Mamaia, concurând la secțiunea „Șlagăre” cu cântecul „Și între noi mai e un pas” compus de Dan Iagnov pe versurile Andreei Andrei. Ineditul duet s-a clasa pe locul 2. Un an mai târziu repetă isprava la același festival cu cântecul „Eu vreau să-ți spun că te ador”, compozitor Dan Iagnov, textier Eugen Rotaru. Casa de Discuri Roton lansează în 1995 CD-ul „Între noi mai e un pas” în care toate piesele sunt compuse de Dan Iagnov pe versurile Andreei Andrei, interpreți fiind Sanda Ladoși şi Ștefan Iordache.

Alături de bunii săi prieteni de scenă și de pahar, Gheorghe Dinică și Nelu Ploieșteanu, înregistrează în 2003 albumul „Cântece de petrecere”, iar în anul 2006 apare CD-ul „Best of Dan Iagnov”, unele dintre piesele de pe album fiind interpretate de Ștefan Iordache: „Eu vreau să-ți spun că te ador”, „În noi visează un copil”, „Cântec de Crăciun”, „Sunt doar un poet”, „Între noi mai e un pas.” În 2007 Ștefan Iordache înregistrează un disc de autor, „Magazinul meu de vise”, toate melodiile fiind compuse de Dan Iagnov pe versuri de Andreea Andrei, iar în 2008 Jurnalul Național a editat o ediție specială „Ștefan Iordache. Muzică de colecție”, cu un CD ce conținea conține poezii și melodii interpretate de Ștefan Iordache.

Sfârșitul

Premiile pe care Ştefan Iordache le-a obţinut nu au fost puține și au avut o valoare extraordinară. Amintim Premiul Festivalului de film de la Karlovy Vary în 1964 pentru „Străinul”, Premiul ACIN în 1978 pentru rolul său din filmul „Ediţie specială” regizat de Mircea Daneliuc, „Premiului Criticii pentru cel mai bun spectacol străin“ la Festivalul de Teatru al Americilor de la Montréal, Premiul ACIN, pentru rolul din filmul „Glissando”, regizat de Mircea Daneliuc, în 1984, Premiul ACIN, pentru rolul său din filmul „Noiembrie, ultimul bal”, regizat de Dan Piţa – în 1989, „Leul de Argint” la Veneţia pentru rolul din „Hotel de lux”, în 1994, Premiul Festivalului de teatru „Salvo Randone, Sciacca, Italia – în 1998, Premiul UNITER pentru cel mai bun actor, pentru rolul titular din „Barrymore”, în regia lui Gelu Colceag – în 2001, Premiul Academiei Române pentru întreaga activitate – în 2003 – şi Premiul de Excelenţă în cinematografia românească la cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania – în 2006. A iubit o singură femeie, cu care a fost căsătorit timp de 40 de ani, nepoata pictorului Nicolae Tonitza, Mihaela Tonitza-Iordache şi nu a avut copii.

S-a stins în septembrie 2008, într-un spital din Viena. Suferea de cancer de mulți ani. A fost înmormântat în comuna Gruiu cu onoruri militare. Acolo trăise în ultimii ani de viaţă. Președintele UNITER din vremea aceea, Ion Caramitru, i-a acordat post-mortem în aprilie 2009 un premiu special în cadrul celei de-a XVII-a ediții a Galei Premiilor UNITER. De asemenea, din același an 2009, în cadrul Galei Tânărului Actor — HOP, Premiul pentru cel mai bun actor, la secțiunea individual, se numește Premiul „Ștefan Iordache”.

La Caracal, are loc, în fiecare an începând din 2010, Festivalul de Teatru „Ştefan Iordache”. În anul 2011 Șerban Marinescu, regizorul care l-a distribuit pe Ștefan Iordache în multe dintre filmele sale, a realizat documentarul „Autoportret”, film ce cuprinde peste 80 de interviuri cu marele actor.

În luna aprilie a anului 2012 i-a fost acordată o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului din București. Steaua a fost dezvelită de sora sa, Ileana Iordache. In memoriam i s-a conferit o stea din aur din partea unei Case de Bijuterii, dar și Placheta Bucureștiului.

A murit de 14 ani ,,cel mai iubit dintre pământeni”, dar ecouri ale uriașei sale personalități artistice ni-l păstrează viu în amintire.

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate