Stoicii sunt filosofii antici greci și romani care urmau un mod de viață cât mai realist posibil, dar într-o manieră morală și idealistă.
Filosofia vieții a fost dezvoltată de grecii antici în jurul anului 300 a. Chr. și a fost îmbrățișată cu brațele deschise de romani. Filosofia stoică a avut, de asemenea, un puternic impact asupra teologilor creștini de la începutul secolului al XX-lea și a fost aplicată în structura strategiilor spirituale pentru depășirea dependențelor.
Stoicismul: De la filosofia greacă la cea romană
Stoicismul este una dintre cele cinci școli filosofice majore din Grecia și Roma Antice. Este cuprinsă între platoniste, aristotelice, stoice, epicuriene și sceptice. Filosofii care l-au urmat pe Aristotel (384-322 î.Hr.) erau cunoscuți și sub numele de peripatetici, numiți pentru obiceiul lor de a se plimba în jurul colonadelor liceului atenian. Filosofii stoici, pe de altă parte, au fost numiți pentru atenianul Stoa Poikile sau „pridvor pictat”, colonada acoperită din Atena unde fondatorul filosofiei stoice, Zenon din Citium (344-262 î.Hr.), își ținea clasele.
Cel mai probabil grecii au dezvoltat stoicismul din filosofiile anterioare, iar filosofia este adesea împărțită în trei părți:
- Logică: o modalitate de a determina dacă percepțiile dvs. despre lume sunt corecte;
- Fizică (adică știința naturii): o structură pentru a înțelege lumea naturală atât activă (calculată de rațiune), cât și pasivă (substanță existentă și imuabilă); și
- Etică: studiul modului de a trăi propria viață.
Deși există puține scrieri originale ale stoicilor, mulți romani au adoptat filosofia ca mod de viață sau ca artă a vieții (téchnê peri tón bion în greaca veche). Așa cum au intenționat grecii. Doctrina lor reiese astăzi din documentele rămase întregi de la romani din perioada imperială, în special scrierile lui Seneca (4 î. e. n. – 65 d. Hr.), Epictet (c. 55–135 d.Hr.) și Marcus Aurelius (121–180 d.Hr.) din care obținem majoritatea informațiilor noastre despre sistemul etic al Stoicilor.
Principiile stoice
Astăzi, principiile stoice și-au găsit drumul în înțelepciunea populară acceptată de majoritate, ca scopuri spre trebuie să țintim sau idealuri la care ar trebui să aspirăm – ca în programele de dependență Rugăciunea Serenității din Doisprezece Pași.
- Natura este rațională.
- Legea rațiunii, Universul este guvernat de legea rațiunii. Oamenii nu pot de fapt să scape de forța sa inexorabilă, dar pot, în mod unic, să urmeze legea în mod deliberat.
- Virtutea, o viață condusă conform naturii raționale este virtuoasă.
- Înțelepciunea este virtutea rădăcină. Din aceasta izvorăsc virtuțile cardinale: perspicacitate, curaj, autocontrol și dreptate.
- Apathea deoarece pasiunea este irațională, viața ar trebui purtată precum o luptă contra ei. Sentimentele puternice ar trebuie evitate.
- Plăcerea nu este nici bună, nici rea. Este acceptabilă doar dacă nu împiedică atingerea virtuții.
- Răul, sărăcia, boala și moartea nu sunt rele.
- Datoria, în principiu virtutea ar trebui căutată, nu de dragul plăcerii, ci pentru datorie.
Trăirea în sânul seninătății și filosofia stoică
Rugăciunea pentru seninătate, atribuită teologului creștin Reinhold Niebuhr (1892–1971) și publicată de Alcoolicii Anonimi în mai multe forme similare, ar fi putut veni direct din principiile stoicismului, deoarece această comparație paralelă a trăirii în rugăciune și în seninătatea religioasă și morala stoică ne relevă importanța echilibrului.
Rugăciunea pentru seninătate:
Dă-mi, Doamne, harul de-a accepta cu seninătate/ lucrurile pe care nu le pot schimba;/ Curajul de a schimba lucrurile care pot fi schimbate/ Şi înţelepciunea de a le deosebi pe unele de celelalte;/ Dă-mi harul de a trăi din plin fiecare zi în parte,/ Şi de-a mă bucura de darurile fiecărei ore,/ De a accepta greutăţile ca pe o cale către pace şi împăcare,/ De-a accepta, așa cum a făcut Isus,/ această lume aşa cum este ea, imperfectă,/ și nu aşa cum aş fi dorit-o eu să fie./ Cu convingerea că vei îndrepta toate lucrurile pe făgaşul bun,/ Mă încredinţez Ţie,/ Astfel încât să trăiesc cu rezonabilă fericire în această viaţă/ și cu infinită fericire alături de Tine în cea care va să vină./ Amin.
Prin urmare, pentru a evita nefericirea, frustrarea și dezamăgirea, trebuie să facem două lucruri: să controlăm acele lucruri care sunt în puterea noastră. Anume credințele, judecățile, dorințele și atitudinile noastre și să fim indiferenți sau apatici față de acele lucruri care nu sunt în puterea noastră. Și anume, lucruri exterioare nouă. Parafrazare din William R. Connolly.
S-a sugerat că principala diferență dintre cele două pasaje este că versiunea Niebuhr include informații despre cunoașterea diferenței dintre cele două. Deși acest lucru poate fi, versiunea stoică, unde se spune că cele care sunt în puterea noastră – lucrurile personale precum propriile noastre credințe, judecățile și dorințele noastre. Acestea sunt lucrurile, spun stoicii antici și moderni, față de care ar trebui să avem puterea de a ne schimba.
