Home > Cultură > Istorie > Sutra Lotusului, ultima învățătură a lui Buddha
Cultură Istorie Literatură

Sutra Lotusului, ultima învățătură a lui Buddha

Sutra Lotusului, ultima învățătură a lui Buddha

Sutra Lotusului este cea mai importantă sutră din budismul Mahayana. Această scriptură budistă îl descrie pe Buddha ca „tatăl” tuturor ființelor pe care le tratează cu iubire și compasiune. Limbajul amintește de religiile care descriu figura tatălui în teologia lor. În acest articol, vom oferi detalii despre Sutra Lotusului, unul dintre cele mai importante texte ale spiritualității budiste.

Ultimul discurs al lui Buddha

La 500 de ani după moartea lui Siddharta Gautama (Buddha), când se desfășura al patrulea Consiliu budist Mahayana, este compilată Sutra Lotusului în Kashmir, India. (secolul I d.Hr.). Cel mai probabil, Sutra Lotusului este un discurs pe care Buddha l-a rostit spre sfârșitul vieții. Budismul Mahayana spune că a fost scrisă în timpul lui Buddha (500 î.Hr.), dar lumea nu era capabilă să înțeleagă învățăturile ei. De aceea, Sutra Lotusului a ieșit la lumină mai târziu.

Sutrele (texte religioase budiste) au fost aduse în China din India. Fiecare sutră își declară propria legitimitate, în sensul că ar fi conținut cuvintele lui Buddha. În China, a existat o mare confuzie privind sutrele budiste, deoarece taoismul și confucianismul aveau alte scripturi. S-a discutat mult asupra legitimității sutrelor, amintind de lupta scolastică din Europa. Scolastica a fost un curent filozofic și religios în Evul Mediu, care a încercat să explice revelațiile creștine pe cale rațională, mai ales cu ajutorul filozofiei lui Aristotel.

Cronologie

Filozofii Zhiyi (538-597 d.Hr.) și Nichiren (1222-1282 d.Hr.) au formulat o cronologie a sutrelor în cinci etape. Prima sutră predicată de Buddha a fost Avatamsaka. Oamenilor le-a fost greu să o înțeleagă, așa că Buddha a predat Sutra Agamas, care a durat 12 ani și a devenit textul de bază al budismului Theravada. În a doua etapă, Buddha a început să predea budismul Mahayana. Sutrele Vaipulya, destinate mirenilor, nu călugărilor, au fost predate în cea de-a treia etapă, care a durat 8 ani. Sutrele desăvârșirii înțelepciunii, în care este explicată teoria vidului, sunt predate în a patra etapă, care a durat 22 de ani. Sutra Lotusului a fost scrisă în ultima etapă, când Buddha avea 72 de ani. Este considerată învățătura finală a lui Buddha și esența budismului Mahayana. Astăzi, aceste repere cronologice nu mai sunt acceptate, pentru că s-a descoperit că Sutra Lotusului a fost scrisă în jurul secolului I d.Hr.

Învățături

Sutra Lotusului este cunoscută pentru învățăturile sale privind conceptul și folosirea „mijloacelor iscusite”(upaya în sanscrită), formulate sub formă de pilde. Este una dintre primele sutre în care este folosit termenul „Mahayana” care înseamnă Marele Vehicul. Una dintre ideile importante care apar în Sutra Lotusului este că Buddha este o entitate eternă care a atins iluminarea (nirvana) cu mult timp în urmă, dar a ales să rămână în ciclul renașterii (samsara) pentru a ajuta omenirea să învețe Dharma (scopul vieții). Buddha se dezvăluie ca un tată iubitor al tuturor ființelor și dovedește grijă pentru ele.

Sutra Lotusului ne spune că, după Parinirvana (moartea fizică a unui Buddha), acel Buddha își continuă existența și poate să comunice cu lumea de aici. Moartea fizică nu înseamnă sfârșitul unui Buddha. Sutra Lotusului împărtășește o viziune complexă: Buddha, ființele care ating iluminarea, sunt nemuritoare. Sutrele Tathagatagarbha expun o doctrină asemănătoare nemuririi budiste – în interiorul fiecărei ființe există o comoară eternă și neschimbătoare. Sutra Lotusului indică faptul că golul minții nu este starea supremă care trebuie atinsă de omul care urmează calea spre Bodhisattva. Dobândirea înțelepciunii este comoara care ne dăruiește fericire. Reușim să transcedem lumea materială și să vedem lucrurile ca fiind goale – așa dispare atașamentul și dorința, cauzele suferinței umane.

Traduceri & stil literar

Inițial, Sutra Lotusului a fost tradusă din sanscrită în chineză în anul 209 d.Hr., de către Dharmaraksa, traducător al textelor Mahayana. Călugărul și traducătorul budist Kumārajīva îi face o altă traducere în 406 d.Hr. Titlul chinezesc al sutrei este Făhuā Jīng. Copiile în limba sanscrită ale Sutrei Lotusului sunt utilizate mai mult în mediul academic. Translatorul Burton Watson sugerează că sutra ar fi fost scrisă inițial în dialectul prakrit (dialect al sanscritei) care era vorbit de oamenii de rând. Apoi a fost tradusă în sanscrită pentru a-i oferi mai multă respectabilitate. Limba sanscrită era folosită în literatură, documente oficiale și chestiuni religioase, fiind recunoscută ca „limba zeilor”.

Din punct de vedere al stilului literar, Sutra Lotusului folosește cifre astronomice când vorbește despre timp. O astfel de exprimare transmite un sentiment de timp atemporal (nelegat de condiții istorice) sau care nu poate fi conceput de mintea umană. În Sutra Lotusului, unii Buddha au o existență de zeci sau sute de kalpa iar numărul de Bodhisattva atinge miliarde. Kalpa (aeon) este o perioadă lungă de timp, folosită în cosmologia hindusă și budistă. De obicei, se referă la timpul dintre crearea și recreerea unui univers. Sutra Lotusului face aluzie la o învățătură specială care înlocuiește tot ce a predat Buddha, însă nu ne spune despre ce învățătură este vorba. Conform budismului Mahayana, cea mai înaltă învățătură nu poate fi exprimată în cuvinte.

Citat din Sutra Lotusului

Pe cei care nu au obținut izbăvirea, îi voi izbăvi. Pe cei care nu au fost luminați, îi voi lumina. Pe cei care nu au fost pașnici, le voi dărui pace. Pe cei care încă nu au atins nirvana, îi voi conduce la nirvana. Înțeleg viețile prezente și viitoare așa cum sunt. Eu sunt Omniscientul. Eu cunosc Calea, deschid Calea și expun Calea. Voi toți, zei cerești, oameni și demoni, veniți la mine și ascultați Legea mea!”