Sunt zile când Universul își concentrează întreaga putere pentru a crea ceva memorabil. De parcă în spatele existenței noastre există un fel de mecanism care se defectează și nu depinde totul de noi și cineva sau ceva încearcă să-și repare greșeala. Secolul XX vorbește în cele mai multe din cazuri despre necesitatea sacrificiului, despre combaterea fericirii cu scopuri și țeluri. Sau uneori pare că idealismul este singura cale. Este un fel de nostalgie a unui paradis pierdut. Un fel de creație care îți încearcă propria monedă a împlinirii. Sunt zile când oameni ca Einstein, Mușina, Homer sau… John Dewey se nasc.
John Dewey (1859-1952) este unul dintre cei care au marcat secolul trecut, nașterea sa a fost un eveniment care avea să dăruiască un filosof american al secolului trecut dintre cei mai importanți. Teoriile sale despre educație progresivă și democrație au cerut o reorganizare democratică radicală a educației și a societății. Din nefericire, teoria artei John Dewey nu a primit la fel de multă atenție ca restul operei filosofului. Dewey a fost printre primii care au văzut arta diferit. În loc să o privească din partea publicului, Dewey a explorat arta din partea creatorului.
Ce este arta? Care este relația dintre artă și știință, artă și societate și artă și emoție? Cum este legată experiența de artă? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care s-a răspuns în John Dewey’s Art as Experience (1934). Cartea a fost esențială în dezvoltarea artei americane din secolul al XX-lea și mai ales a expresionismului abstract. În plus, își păstrează atracția până astăzi ca un eseu perspicace despre teoria artei.
Teoria lui John Dewey lipsa limitei dintre artă și societate
Înainte de inventarea muzeului și a istoriei instituționale a artei, arta era o parte integrantă a vieții umane. Arta religioasă este un mare exemplu în acest sens. Templele tuturor religiilor sunt pline de opere de artă cu semnificație religioasă. Aceste opere de artă nu îndeplinesc o funcție pur estetică. Orice plăcere estetică pe care o oferă servește la amplificarea experienței religioase. În templu, arta și religia nu sunt separate, ci conectate.
Potrivit lui Dewey, ruptura dintre artă și viața de zi cu zi, a avut loc atunci când omul a considerat arta un domeniu independent. Teoriile estetice au servit la distanța mai mare a artei, prezentând-o ca ceva eteric și deconectat de experiența de zi cu zi.
Sursa: neh.gov
În epoca modernă, arta nu mai face parte din societate, ci este exilată în muzeu. Această instituție, potrivit lui Dewey, îndeplinește o funcție specială; separă arta de „condițiile sale de origine și funcționarea experienței”. Opera de artă din muzeu este separată de istoria sa și tratată ca un obiect pur estetic.
Să luăm ca exemplu Mona Lisa a lui Leonardo da Vinci. Turiștii care vizitează Luvrul admiră cel mai probabil tabloul fie pentru măiestrie, fie pentru statutul de „capodoperă”. Este sigur să presupunem că puțini vizitatori au grijă de funcția pe care a servit-o Mona Lisa. Și mai puțini înțeleg de ce a fost realizat și în ce circumstanțe. Chiar dacă fac acest lucru, contextul original este pierdut și nu mai rămâne decât peretele alb al muzeului. Pe scurt, pentru a deveni o capodoperă, un obiect trebuie să devină mai întâi o operă de artă, un obiect pur istoric pur estetic.
Respingerea artelor plastice
Pentru teoria lui John Dewey, baza artei este experiența estetică care nu este limitată în cadrul muzeului. Această experiență estetică (explicată în detaliu mai jos) este prezentă în fiecare parte a vieții umane.
Societatea modernă este incapabilă să înțeleagă natura largă a artei. În consecință, consideră că numai artele plastice pot oferi plăceri estetice ridicate și pot comunica semnificații înalte. Alte forme de artă sunt, de asemenea, tratate ca fiind reduse și nesemnificative. Unii chiar refuză să recunoască drept artă ceea ce se află în afara muzeului.
Imagine a unei clădiri vechi pe bancnotele americane fotografiate de Karolina Grabowska, prin Pexels
Pentru Dewey, nu are rost să separi arta în joasă și înaltă, fină și utilă. În plus, arta și societatea trebuie să rămână conectate pentru că. Doar așa poate arta să joace un rol semnificativ în viața noastră. Neînțelegând că arta este în jurul nostru, suntem incapabili să o experimentăm pe deplin. Există o singură modalitate prin care arta să devină din nou parte a vieții sociale. Aceasta este pentru noi să acceptăm legătura dintre experiența estetică și cea obișnuită.
Când viața înghite viață: Artă și politică
Dewey consideră că capitalismul împărtășește vina izolării societății de originile experienței estetice. Pentru a contracara problema, teoria lui John Dewey ia o poziție clară. O atitudine care cere schimbări radicale pentru a remodela economia și a reintegra arta în societate.
După cum explică Stanford Encyclopedia of Philosophy („Dewey’s Aesthetics“): Nimic despre producția de mașini în sine nu face imposibilă satisfacția lucrătorilor. Controlul privat al forțelor de producție pentru câștig privat este cel care ne sărăcește viața.
Când arta este doar „salonul de frumusețe al civilizației”, atât arta, cât și civilizația sunt nesigure. Nu putem organiza proletariatul decât în sistemul social printr-o revoluție care afectează imaginația și emoțiile omului. Arta nu este sigură până când proletariatul nu este liber în activitatea sa productivă și până când nu se poate bucura de roadele muncii lor. Pentru a face acest lucru, materialul de artă ar trebui să fie extras din toate sursele, iar arta ar trebui să fie accesibilă tuturor ”.
Arta ca revelație. Transcendența
Dewey încheie al doilea capitol al cărții sale cu această frază a poetului englez John Keats. Relația dintre artă și adevăr este una dificilă. Modernitatea acceptă știința doar ca o cale spre descifrarea lumii din jurul nostru și deblocarea secretelor sale. Dewey nu respinge știința sau raționalismul, dar susține că există adevăruri pe care logica nu le poate aborda. Drept urmare, argumentează în favoarea unei căi diferite spre adevăr, o cale a revelației.
Ritualurile, mitologia și religia sunt toate încercări ale omului de a găsi lumină în întuneric și disperarea care există în existență. Arta este compatibilă cu un anumit grad de misticism, deoarece se adresează direct simțurilor și imaginației. Din acest motiv, teoria lui John Dewey apără nevoia de experiență ezoterică și funcția mistică a artei.
Emoție și experiență estetică
Conform Art as Experience, experiențele estetice sunt emoționale, dar nu pur emoționale. Într-un pasaj frumos, Dewey compară emoțiile cu un colorant care conferă culoare unei experiențe și acordă unitate structurală.
Spre deosebire de ceea ce credem de obicei despre emoții, Dewey nu le consideră simple și compacte. Pentru el, emoțiile sunt calități ale unei experiențe complexe care se mișcă și se schimbă. Emoțiile evoluează și se schimbă în timp. Un simplu focar intens de spaimă sau groază nu este o stare emoțională pentru Dewey, ci un reflex.
Care este importanța artei? Leo Tolstoi a spus că arta este un limbaj pentru comunicarea emoției. De asemenea, credea că arta era singurul mod de a înțelege modul în care alții experimentează lumea. Din acest motiv, chiar a scris că „fără artă, omenirea nu ar putea exista”. Dewey a împărtășit unele dintre punctele de vedere ale lui Tolstoi, dar nu în întregime. Explicând importanța artei, filosoful american a simțit nevoia să o deosebească de știință. Știința, pe de o parte, semnifică modul de afirmare cel mai util ca direcție. Pe de altă parte, arta exprimă natura interioară a lucrurilor.
