Istorie

Teoria țapului ispășitor. Antisemitismul o „necesitate” de natură biopolitică

Teoria țapului ispășitor. Antisemitismul o „necesitate” de natură biopolitică
salom.com

Anthony Grafton numește antisemitismul lui David Nirenberg „una dintre cele mai triste povești și una dintre cele mai învățate pe care le-am citit vreodată”. Grafton știe că Antisemitismul„nu este cu siguranță primul efort de a cerceta istoria lungă a sumbrei acuzațiilor care au fost îndreptate împotriva evreilor de lungul lor șir de procurori auto-numiți.” Ceea ce face această relatare a lungi istorii a urii evreiești atât de convingătoare este că Nirenberg pune întrebarea cea mare: De ce evreii? Antisemitismul este un ultragiu adus bunului simț. Întrebarea reamintește faimoasa glumă spusă în timpul Holocaustului, în special în rândul evreilor din lagărele de concentrare. Iată o formulare a glumei din antisemitism, prima carte din trilogia care cuprinde

Hanna Arendt cel mai mare vizionar

Combinația termenilor cosmopolit și evreu este, desigur, una foarte delicată. În istoria conceptului, „cosmopolitismul evreiesc” a fost folosit împotriva evreilor de către naziști și bolșevici deopotrivă. Era un termen de luptă antisemită. Evreii erau diasporei și adesea priviți în poziția de „cosmopoliți”. Aceștia aveau neajunsul să fie fără patrie și rădăcini. Lupta împotriva cosmopolitismului în Uniunea Sovietică a fost o luptă împotriva evreilor.

Evreii erau considerați nu numai cosmopoliți, ci și fără rădăcină, iar la sfârșitul anilor 40 termenul a devenit un cuvânt-cod pentru evreii care au insistat pe identitatea lor evreiască. Atacurile împotriva scriitorilor, poeților și actorilor evrei s-au intensificat după fondarea Israelului în 1948, inițiativă pe care Uniunea Sovietică a susținut-o inițial. Campania „anti-cosmopolită” a încurajat persecuția antisemită.

Aici, alegerea Hannei Arendt, de a explora aceste probleme nu este arbitrară. A infirmat acuzațiile anti-cosmopolite puse pe capul lor. Pentru ea, această pecete a evreilor de a fi lipsiți de lume, le-a oferit evreilor un rafinament aparte, acea lărgime de viziune și toleranță. Cultura lor provenea din mai multe locuri și, cultura lor le-a combinat pe toate, le simțeau pe toate familiare. De parcă le-ar aparține.

În acest fel, ei au întruchipat idealul de integrare. Era o parte indisolubilă a idealului lor de cultivare individuală. Pentru evrei înrădăcinarea – o persoană fiind fixată într-un singur loc și scufundată într-o cultură era considerată o limitată. Astfel, evreii au fost avangarda modernității.

Mulți evrei nu erau conștienți că întrunesc aceste caracteristici, unii chiar le-au respins. Dușmanii evreilor au fost cei care au recunoscut clar aceste caracteristici. Pentru că inamicii lor se opuneau și integrării mai multor culturi într-una, dar și a cultivării acestei societăți cosmopolite.

Asta îi oferă statutul Hannei Arendt de cel mai mare vizionar al problemelor secolului trecut. Probabil viziunea ei este cea mai complexă decât a oricărui alt gânditor al secolului XX. Importnața lucrării sale despre totalitarism, democrație,  judecata critică, rău rămâne atât de relevantă pentru zilele noastre.

Teoria țapului ispășitor

Evreii sunt cel mai bun țap ispășitor pentru demararea unui fenomen de violență extremă. „Un antisemit pretindea că evreii provocaseră războiul. Cineva i-ar fi replicat: „Da, evreii şi bicicliştii.” „De ce bicicliştii?” întreabă primul. „De ce evreii?” răspunde celălalt.” Era nevoie de capital pentru pornirea unui război.

Ca fenomen social, antisemitismul, poate fi foarte bine studiat în Franța secolului al XIX-lea, ca ideologie este foarte bine alcătuit în Germania și Austria de la începutul secolului al XX-lea. Contribuția evreilor pentru monarhia Austriei a fost foarte însemnată, evreul bancher își păstrează poziția după mutația statală, singura țară care renunță la monarhie, unde evreul bancher nu este amenințat. Cu toate acestea nu reușește să se adapteze altor criterii după care se insititui noua societate pe teritoriul Austriei, unde se naște antisemitismul de stânga. Lipsa de adaptabilitate a evreului se vede la nivel mult mai înalt, la schimbarea structurilor feudale.

Războiul de Trezeci de Ani a creat o situație în care evreii înstăriți de la curțile aristocraților nu reprezentaui un impediment. În general aceștia ofereau suportul pentru obținerea bunurilor necesare, de la haine la capitalul necesar pentru muniție,  loialitatea evreilor față de conducătorul curții aristocratului unde erau nu reprezenta nicio implicație politică, evreii rămân un altul a cărui importanță nu este supusă analizei.

Pentru ei nu erau atât de vizibilie schimbările benfice ale stautului, fiind încorporați în mica societate unde își aduceau contribuțiile. Datorită acestei condiții, evreii formați la aceste curți, păstrează mai apoi afinitatea pentru titlurile aristocratice, atunci când clasa de mijloc începe să o înlocuiască ca nivel de decizii importante

Arendt privește într-un mod cât se poate de amplu această problemă a antisemitismului intens popularizat încă din perioada Evului Mediu. Problema evreilor este foarte profundă. Sunt un popor care mereu a fost obișnuit să fie hăituit, de aici apariția acelei stări de imunitate.

Nu mai aveau capacitatea de a reacționa în fața nedreptăților. Pentru ea cele mai importante evenimente sunt cele legate de perioada Evului Mediu, unde evreii otrăveau apele, aduceau molime și multe altele. Apoi perioada socialismului francez și nu în ultimul rând perioada nazistă.

„Germanii au devenit naţionalitatea dominantă în acelaşi fel în care burghezia a ajuns clasa dominantă în statele naţionale. […] Mecanismul statal însuşi a încercat din toate puterile să păstreze aceeaşi distanţă absolută faţă de societate, să conducă deasupra tuturor naţionalităţilor, aşa cum făcea statul naţional în raport cu clasele sale. […] naţionalitatea evreiască nu s-a mai putut contopi cu celelalte şi nu a mai putut deveni o naţionalitate de sine stătătoare, tot aşa cum nu se contopise cu alte clase în cadrul statului naţional, sau cum nu putuse deveni, ea însăşi, o clasă.” Originile totalitarismului, p. 72

Antisemitismul ideologic

Antisemitismul ideologic se creează pornind de la falsul complex de superioritate a evreilor din Austria. Unde existau foarte multe naționalități, iar dărâmarea monarhiei habsburgice conduce la un conflict general dintre națiuni.

Pe teritoriul austriac există două tipuri de conflicte care transformă evreii în ținte sigure: „în Austria fiecare naţionalitate care, pe lângă faptul că se angaja în lupta generală a naţionalităţilor, intra în conflict cu monarhia însăşi îşi începea lupta cu un atac împotriva evreilor.” Originile totalitarismului, p. 72

Lupta împotriva monarhiei îi vizează pe evreii de curte, fiind asimilați cu nobilimea bogată, dușmanii burgheziei, pe de altă parte este atrasă în conflictul pentru obținerea supremației în stat. Dispunerea naționalităților era egală cu cea a claselor, se făcea confuzia între statutul economico-social și cel etnico-național. Evreii se deosebesc de toate aceste grupări, fiind legați de monarhie cu o viziune elitistă.

Cea mai însemnată manifestare violentă față de stat a fost cea a germanilor, partidul liberal, condus de Schoenerer a dus o propagandă care se adresa în special burgheziei din păturile mijlocii inferioare ale societății. Realizările sale îl făceau un om notoriu al luptei pentru naționalizre, obținerea naționalizării a căilor ferate, transformă orice comentariu antisemit îndreptat împotriva casei Rothschild, un aspect plauzibil.

„Legătura strânsă dintre familia Rothschild şi interesele financiare ale monarhiei a devenit foarte evidentă atunci când guvernul a încercat să prelungească licenţa în condiţii care, neîndoielnic, erau în dezavantajul statului, dar şi al publicului. Disputele provocate de Schoenerer în jurul acestei probleme au constituit de fapt debutul unei mişcări antisemite organizate în Austria.” Hanna Arendt, Originile totalitarismului, p. 64

Lipsa de adaptabilitate a evreilor este cea care-i condamnă pentru mai bine de două secole la imaginea unei alterități. Societatea se crează structural ca un organism în care fie te integrezi, fie rămâi în afara ei, astfel, devii un intrus, o deviație care trebuie ameliorată. Cuvintele reușesc să numească nevoile, dar realitatea se schimbă prin acțiune, prin radicalismul efectiv. Pentru ca o mulțime să te sculte trebuie să le promiți un bine, în spatele căruia să ascunzi adevăratul tău bine, care te are în vedere doar pe tine. Răul se face întotdeauna în numele binelui.

Miza religioasă a antisemitismului

Ce se întâmplă atunci când un popor nu reușește să-L descopere pe Dumnezeu Creștinismul, ca mare parte dintre religii, are la bază un act de violență. Sacrificiul lui Iisus Hristos era necesar pentru schimbarea unei paradigme sociale. Creștinul trăiește cu povara acestui sacrificiu. Pentru el alege Mântuitorul să se sacrifice, trebuie să înveți noua gândire prin care te vei raporta la realitate.

Nesupunerea primordială este cea care face să devină necesar un sacrificiu divin. Cea mai mare greșeală a evreului, în acest caz, este că nu a dispărut, după ce a comis cel mai mare păcat: uciderea Mântuitorului. Fără de care, ironic, porțile Edenului ar fi rămas închise.

Iuda scapă de această ură pentru că se sinucide, astfel nu mai poate fi pedepsit, condamnându-se la chinul veșnic oricum. Ce face un adept al religiei iubirii cu cel care-i ucide zeul? Tolerează. Pentru că trebuie să ierți și să-ți iubești dușmanul. Da, îl vei tolera, dar niciodată accepta în totalitate. Dar îți amintești de fiecare dată că Dumnezeu te va pedepsi când vei încălca limita aceasta.

Fenomenul de știri false ajută mult la persecutarea evreilor în Evul Mediu, pentru că ei otrăvesc râurile și tot ei sunt cei care aduc ciuma. Pedeapsa divină asupra evreilor se răsfrânge și asupra celor nevinovați. Motiv pentru care trebuie să-i pedepsești la rândul tău, ca un fel de ofrandă adusă zeului tău care, în mod paradoxal, este un mare iubitor de oameni. Medievalii repetă același comportament evocat în vechiul testament, unde eliberarea evreilor se face din teama egiptenilor de a nu fi distruși.