Home > Diverse > Moda > Ținutele vedetelor de la Oscar care i-au impresionat chiar și pe cei mai mari critici de modă
Moda

Ținutele vedetelor de la Oscar care i-au impresionat chiar și pe cei mai mari critici de modă

ținute vedete Oscar

Seara trecută a avut loc unul dintre cele mai așteptate evenimente, și anume gala decernării Premiilor Oscar 2022. Pe covorul roșu au pășit o mulțime de vedete internaționale, unele dintre ele atrăgând imediat atenția datorită ținutelor impecabile pe care le-au ales.

Gala a putut fi urmărită integral pe Voyo, iar oamenii au stat cu sufletul la gură să afle cine au fost câștigătorii celor mai râvnite trofee. Desigur, aceștia au admirat și ținutele vedetelor care au participat la acest eveniment într-un număr destul de mare. Rochiile și accesoriile doamnelor au captat atenția tuturor, precum și costumele pe care domnii au ales să le poarte în această seară specială.

Will Smith și Jada Pinkett Smith au fost în centrul atenției

Ținutele purtate de cei doi actori au impresionat pe toată lumea. Will Smith a ales să poarte un costum negru semnat de celebra casă de modă Dolce & Gabanna, în timp ce partenera lui a optat pentru o rochie verde cu trenă. Actrița a atras atenția deoarece a apărut rasă în cap, fiind genul de imagine la care nimeni nu s-ar fi așteptat.

Ținuta vedetei poartă semnătura celor doi creatori de modă Jean Paul Gaultier și Gleen Martens de la Diesel și Y/Project. Aceasta este mulată în jurul bustului, urmând ca treptat, să devină din ce în ce mai voluminoasă. Pentru a completa ținuta, Jade Smith a optat pentru o pereche de cercei și un inel auriu.

Zoe Kavitz, Zendaya și Kristen Stewart au avut apariții neașteptate

Actrița care a interpretat rolul lui Catwoman în filmul „Batman” a optat pentru o rochie roz pastelată, de data aceasta fără bretele. Decolteul acesteia nu a permis să se vadă foarte multe detalii, deoarece avea prinsă o fundă destul de mare în partea de sus. Lungă până în pământ, rochia a reușit să atragă imediat privirile curioșilor. Vedeta Zoe Kavitz, care a jucat alături de Robert Pattinson, a optat pentru un colier cu diamante, care i-a scos foarte bine în evidență gâtul lung, dar și câteva trăsături al feței.

Cea care a acaparat atenția tuturor a fost chiar celebra actriță Kristen Stewart. Aceasta a ales să poarte în cadrul acestui eveniment o pereche de pantaloni scurți, un sacou negru și o cămașă albă. Vedeta le-a demonstrat tuturor că nu se teme că ar putea da o impresie greșită, fiind singura vedetă care apare în pantaloni scurți la decernarea Premiilor Oscar din acest an. Cămașa descheiată le-a permis tuturor să observe faptul că aceasta nu purta sutien.

Zendaya, în schimb, a optat pentru o ținută mai safe, formată din două piese. Cămașa albă îi acoperea cu greu bustul vedetei, în timp ce fusta argintie ajungea până aproape de pământ. Pentru a-și accesoriza cum trebuie ținuta, aceasta a ales un lănțișor la baza gâtului și o mulțime de brățări argintii, care i-au acoperit aproape jumătate de mână.

Alte vedete care au strălucit seara trecută

Lupita Nyong’o a stârnit admirația tuturor în momentul în care și-a făcut apariția într-o rochie aurie, cu mici reflexii roz. Rochia pe care aceasta a ales să o poarte este lungă, cu mici detalii care pot impresiona chiar și cei mai aspri critici de modă.

Ariana DeBose, cea care a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar, a optat pentru un costum roșu, format din două piese. Aceasta a avut un corset cu un decolteu adânc, permițându-le tuturor să îi admire bustul. În partea de jos, aceasta a îmbrăcat o pereche de pantaloni largi și evazați. Ținuta a fost accesorizată cu o brățară și un colier cu diamante.

Citeste si