„Se întoarce în mașina închiriată, cu aerul condiționat dat la maximum, și coboară de pe pod pe strada principală din Riversend, în cazanul arzător de pe malurile digului. Acolo sunt parcate câteva mașini. Acestea stau întoarse spre trotuar, aliniate toate la un unghi de patruzeci și cinci de grade: autovehicule utilitare și camionete de la ferme și sedanuri de oraș, toate prăfuite și niciuna dintre ele nouă. Martin conduce încet, pândind o mișcare, orice semn de viață, dar are impresia că trece printr-o dioramă. Doar când depășește prima intersecție, la un cvartal distanță de malul râului, pe lângă un soldat de bronz cocoțat pe o coloană, vede un bărbat care se târșâie pe trotuar, în umbra copertinelor magazinelor. Surprinzător, acesta poartă un pardesiu lung și gri, are umerii gârboviți, iar într-o mână strânge o pungă maronie de hârtie.”
Chris Hammer este un autor extrem de apreciat, fiind cel mai bine vândut scriitor australian din toate timpurile. Seria de romane cu Martin Scarsden este cea mai renumită dintre lucrările sale, reușind să captiveze cu suspans și modul în care el prezintă situația. Chris Hammer a avut o carieră în jurnalism de peste 30 de ani, poate și de aici ideea de a-l face pe Martin Scarsden un jurnalist care a trecut prin multe provocări de-a lungul scenariilor din romane. „Ținutul secetei” este prima carte semnată de celebrul autor australian pe care o citesc și recunosc că m-a captivat în totalitate. În România, romanul a apărut în anul 2020, la editura RAO și, deși are 480 de pagini, nu te vei plictisi de această carte.
Atunci când am citit povestea pe scurt a acestei cărți, am decis să o cumpăr. Seamănă cu un roman polițist, iar asta m-a atras. Recunosc că atunci când am început să citesc, am fost puțin dezamăgită. Cartea începe cu o hartă a micului oraș Riversend, acolo unde se petrece întreaga acțiune, iar apoi ne duce direct la scena crimei. Am fost puțin bulversată de mult prea multe nume apărute încă de la început, dar apoi am început să înțeleg povestea. „Ținutul secetei” m-a trimis cu gândul la cărțile scrise de Agatha Christie și la modul ei de a oferi toate detaliile legate de scena crimei, martori sau șirul evenimentelor. Martin Scarsden este un fel de Hercule Poirot doar că mai tânăr și cu altă perspectivă.
„Ținutul secetei”, recenzie
Începutul cărții ne prezintă o hartă a orașului unde are loc întreaga acțiune, ceea ce ne ajută ulterior să vizualizăm modul în care decurg lucrurile. În timp ce citeam și aflam noutăți, mă întorceam la hartă pentru a-mi imagina unde se află Martin Scarsden, personajul principal al romanului. Ulterior, Chris Hammer ne propulsează direct în mijlocul evenimentelor și ne prezintă scena crimei. Aceste evenimente sunt prezentate pe scurt, ca restul detaliilor să le descoperim odată cu eroul nostru, un jurnalist care pare să nu fie atât de interesat de munca sa.
Autorul ne prezintă scena crimei și o parte din evenimente, apoi povestea se mută la un an distanță, când jurnalistul Martin Scarsden vine în oraș. Un preot omoară câțiva bărbați chiar în fața bisericii, cu o precizie uimitoare. Jurnalistul trebuie să scrie un articol despre modul în care au decurs lucrurile cu cetățenii și cum percep aceștia crimele după un an de la eveniment. În capul lui lucrurile erau simple: trebuie să stea câteva zile în oraș și să vadă pulsul, apoi să facă o poveste scrisă frumos. Nimic mai mult. Lucrurile însă se schimbă complet încă din prima zi în care ajunge în Riversend. Orașul și oamenii îl fascinează, însă tot este tentat la un moment dat să renunțe la acest articol și să recunoască faptul că nu este capabil să îl scrie, așa cum considerau colegii săi.
Fiecare capitol ne scoate în față personaje noi care au o părere total diferită legată de preot și modul în care acesta se comporta cu localnicii. Un alt jurnalist fusese în oraș imediat după crime și a făcut un articol în care susținea că preotul abuzase câțiva băieți minori. Această poveste pare să fie cusută cu ață albă, iar Martin Scarsden începe să fie curios cu privire la decizia luată de preot și ce l-a determinat pe acesta să omoare cinci bărbați. Pe parcursul romanului vom descoperi multe lucruri care duc la dezvăluirea unor secrete bine ascunse.
Opinie personală asupra romanului
Poveștile legate de criminali și rezolvarea unui mister mă fascinează, mai ales atunci când autorul reușește să mă poarte în mijlocul evenimentelor. Această poveste m-a intrigat, iar Chris Hammer m-a fascinat cu modul în care a ales să prezinte evenimentele. Ne vorbește pe scurt despre crimă, apoi ne duce la distanță de un an, când aflăm o poveste pe care nimeni nu o știe, spusă de polițistul orașului. Au murit cinci bărbați și au fost trase opt focuri de armă. Preotul a tras cu o precizie uimitoare și de la distanță mare, iar când a înfruntat polițistul, a ratat focul de armă și s-a lăsat împușcat în piept. Acest lucru m-a făcut să îmi pun aceeași întrebare ca și Martin Scarsden. Ce l-a făcut pe preot să nu ucidă și polițistul? De ce a omorât acei bărbați și ce căutau ei la biserică dacă nu mergeau la slujbă?
Cu fiecare capitol citit, cartea mă atrăgea din ce în ce mai tare și voiam să aflu cât mai multe detalii. Este o poveste pe placul meu, cu indicii multe care pun mintea la contribuție. Toate detaliile care la început au părut exagerate m-au ajutat pe parcursul lecturii să înțeleg povestea. Seceta este și ea un factor important al acestei povești, iar așa cum au spus și cei de la Guardian Australia, „peisajul pârjolit este la fel de important ca și personajele”. Recomand această carte tuturor celor care iubesc romanele polițiste, dar și celor care vor aventură. Pentru cei sensibili la limbaj vulgar, trebuie să vă avertizez că veți întâlni și câteva secvențe de acest gen, iar la unele a fost de-a dreptul oribil să le vizionez cu ochii minții.
Chris Hammer a reușit să intre în topul scriitorilor mei preferați și cu siguranță voi căuta și alte romane scrise de el, mai ales seria cu Martin Scarsden.
