Monden > Divertisment > Literatură > Toni Morrison, Jazz – Mărunțișuri dintr-astea fac să apară dragostea
Literatură

Toni Morrison, Jazz – Mărunțișuri dintr-astea fac să apară dragostea

Toni Morrison, Jazz

Toni Morrison (n.1931) este prima femeie de culoare laureată a Premiului Nobel prentru Literatură (1993). I-au mai fost decernate Premiul Pulitzer și Premiul National Book Critics Circle. Cărțile ei au fost selectate în Clubul de Carte al celebrei Oprah.

Jazz (traducere de Oana Zamfirache, Art, 2013) este un roman al cuplului clasic și al tuturor posibilităților. Pentru că pe neașteptate lucruri grozave se întâmplă. Aceste lucruri îi fac pe protagoniștii Violet și Joe Trace să își reevalueze situația maritală. O eroare fatală într-adevăr produce o dramă. Triunghiul amoros nu coincide cu ideea lui Violet despre căsătorie. Ea devine de neoprit în acest sens. Se infiltreză oriunde ar putea afla ceva mai multe date care ar ajuta-o să își clarifice propria poziție în relația cu soțul ei.

Nu m-am așteptat să găsesc o poveste atât de nuanțată, care cuprinde mult mai multe aspecte, legate de rasă, sclavie, câștigurile mici ale celor de culoare, viața obscură pe care o duc, faptul că există multe opreliști numai pentru că nu ești alb într-o lume a albilor suverani. Autoarea evidențiază călătoria cu trenul a multora dintre ei, dar nu de voie, cât mai cu seamă de nevoie, din cauza sărăciei. Într-un astfel de vagon se află și protagoniștii noștri și construiesc împreună o viață în care muncesc enorm pentru a-și asigura traiul zilnic și a-și clădi familia visată.

Trădarea face subiectul discuției, ce urmări are ea, ce ecou în personajele implicate? De fapt câte vieți ajunge să afecteze? Cine iubește în această poveste și cine încetează să mai iubească și să creadă în tot ceea ce crede celălalt? De ce se ajunge la trădare? Cum s-a întâmplat asta, se întreabă Violet. Crima survenită. Când soțul nu este numai cheater, ci și murderer. Aceste etichete pe care le tot vedem prin pasaje dinspre vocile vecinilor, ale femeilor de la cosmetică, sau pur și simplu din context. Îmi amintește de serialul The Affair și cred că spun mult, dacă spun asta, și acela a fost un serial popular, aici vorbim despre Jazz, o carte care s-a bucurat, de asemenea, de un succes răsunător în țara de proveniență, dar și în alte țări, și în România.

Ceea ce educă Toni Morrison, și ce cred că ar trebui reținut din relația care devine la un moment dat toxică este că a accepta și a încerca să vindecăm unele lucruri care nu se mai pot schimba, sau nu mai pot deveni ceea ce au fost cândva, este cea mai sănătoasă alegere. Că a scormoni în toate cotloanele nu garantează soluții sau adevăruri absolute. Iar că cineva care a murit, probabil că ar trebui lăsat în pace, viața i-a fost curmată. Toni Morrison aprinde o făclie în dreptul falicului obicei de a folosi femei tinere (amanta are opsprezece ani) în scopul satisfacerii nevoilor personale. De obicei acest folos se lasă cu un soi de avantaj în dreptul bărbatului, aici se lasă cu uciderea fetei de către chiar bărbatul căsătorit cu care se întâlnește. Autoarea creează o situație de extremă de iubire pasională și crimă pasională tocmai pentru ca impactul textual să fie cu mult mai puternic și lecția să fie mai clară. Că există astfel de preconcepții că cine face așa ceva trebuie să sufere, să i se întâmple ceva foarte rău. Există o dublă dilemă morală, dar lumina cade pe femeia răposată. Ea rămâne un laitmotiv al intrigii în casa celor doi. Indiferent că e vie, sau moartă energia ei se extinde, pentru că iubirea din cuplu s-a consumat și nimeni nu-și mai aduce aminte de ce se află acolo. Știu doar că sunt acolo într-un spațiu al siguranței (până mai ieri) și al echilibrului (până la crimă).

După regula foilor de ceapă este construit și textul lui Toni Morrison. Ceea ce îmi place aici este că oferă tuturor personajelor dreptul la propria perspectivă. Avem variantele perspectivei din fiecare unghi al fiecărui personaj. Este o încercare de detabuizare a situațiilor triunghiulare în amor. Căci nu sunt de blamat victimele bărbaților căsătoriți. Așa cum și spune unul dintre personaje la un moment dat. Vina îi aparține și bărbatului care a început să o înșele pe Violet. Pentru că fata cea tânără altfel nu ar fi avut nicio putere asupra lui, dacă el nu s-ar fi deschis într-atât. Adică îi atrage atenția lui Violet să privească echitabil situația.

Ei bine, nu cred că ne aflăm într-o situație mai diferită decât cea din carte, poate că așteptările vor crea monstruleți care se fac mari hrăniți de frică. Asumarea că orice energie este epuizabilă și că uneori pașii socotiți a fi greșiți, sunt de fapt pași firești în devenire ar fi o replică potrivită la acest subiect. Că uneori de dragul de a păstra câteva aparențe, ne închidem în propriile colivii, unde încercăm să ne rezolvăm conflictele interioare, dar de multe ori nu reușim și au de suferit de pe urma joculețelor noastre de societate jucate în living pe silent ființe nevinovate.

Jazz, aici!