Monden > Diverse > Literatură > Top 5 cărți din literatura universală care au marcat într-un anumit fel omenirea
Literatură

Top 5 cărți din literatura universală care au marcat într-un anumit fel omenirea

Top 5 cărți din literatura universală care au marcat într-un anumit fel omenirea

Literatura a fost din totdeauna piatra de temelie a oamenilor, tocmai de aceea de-a lungul timpului au apărut o mulțime de scriitori care s-au remarcat datorită stilului lor inconfundabil. Fiecare a avut grija să vină cu ceva nou și să inoveze într-un fel sau altul literatura.

Tocmai de aceea am ales ca de data aceasta să aducem în atenția dumneavoastră câteva romane care au devenit celebre datorită felului în care autorii au ales să tragă prin intermediul lor un semnal de alarmă asupra unor aspecte esențiale din perioadele respective.

Anna Karenina

Top 5 cărți din literatura universală care au marcat într-un anumit fel omenirea

Lev Tolstoi este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori ruși, deoarece acesta a ajutat foarte mult prin scrierile sale la revoluționarea modului în care femeile erau tratate până atunci. Romanul „Anna Karenina” a fost scris în 1878 și s-a bucurat de un real succes încă din primul an, oamenii fiind impresionați de viziunea autorului.

Romanul conține opt părți ce prezintă viața personajului principal cu același nume, Anna Karenina, ce s-a îndrăgostit de Konstantin Levin, un latifundiar destul de iubit de cei din jurul său. Acțiunea împletește cu multă acuratețe adulterul, jocurile de noroc și căsătoria cu o iubire imposibilă, iar asta denotă foarte multă atenție la detalii din partea lui Tolstoi.

„Să ucizi o pasăre cântătoare”

Top 5 cărți din literatura universală care au marcat într-un anumit fel omenirea

Un roman care a apărut în 1960 și care a avut un rol important în viața tuturor americanilor, „Să ucizi o pasăre cântătoare” este marea operă a lui Harper Lee. Deși în 2015 a ieșit și un al doilea volum, care avea să continue acțiunea într-o altă manieră, primul volum a rămas în mintea tuturor.

Povestea are în centru, de fapt, o problemă cu care americanii se confruntau în acea perioadă și anume rasismul. Jean Louise Finch este cea care povestește ceea ce s-a întâmplat în copilărie, mai exact, cum tatăl său, Atticus Finch, a încercat să îl scape de la moarte pe bărbatul de culoare care se presupune că ar fi molestat o copilă din aceeași localitate.

Romanul lui Lee s-a bucurat de o ecranizare de excepție și a câștigat printre altele și Premiul Academiei în 1962. De asemenea, cartea a fost premiată cu Premiul Pulitzer pentru ficțiune în același an. După cum spuneam, americanii au avut multe de învățat din această poveste plină de personaje ce au în spate o mulțime de trăiri și emoții.

„Jane Eyre”

Top 5 cărți din literatura universală care au marcat într-un anumit fel omenirea

Dacă ești un împătimit al lecturii, cu siguranță această carte nu ți-a scăpat. Dar chiar dacă nu ai citit-o până acum, cu siguranță vei dori să o citești după ce vei afla ce se ascunde în spatele coperților acestei opere de artă. Romanul a fost publicat în 1847, sub pseudonimul Currer Bell. După nume v-ați fi așteptat ca autorul să fie un bărbat, însă adevărul este că Charlotte Bronte este cea care a avut curajul să scrie despre feminism într-o perioadă în care femeile nu aveau drepturi.

Personajul romanului este unul feminin pe nume Jane Eyre, care la început a fost sărac și orfan, iar apoi a devenit un personaj matur, care treptat a reușit să se transforme într-o femei de succes, gata să facă față provocărilor de una singură. Dacă ar fi să analizăm opera, am putea remarca foarte bine stilul victorian, ce se împletește cu stilul gotic pentru a surprinde cât mai bine sensibilitatea și acțiunea.

„Don Quijote”

Top 5 cărți din literatura universală care au marcat într-un anumit fel omenirea

Miguel de Cervantes este un nume pe care majoritatea scriitorilor îl cunosc tocmai pentru că a scris această capodoperă de roman în 1615. Deși a fost publicat acum mai bine de 400 de ani, romanul încă reușește să dezvăluie câte ceva nou de fiecare dată când este citit și recitit.

Acțiunea îl are în prim plan pe „Don Quijote de la Mancha”, un bărbat care decide să pornească într-o călătorie de regăsire și reînviere a spiritului cavaleresc. atât de importantă a fost opera lui Cervantes, încât o mulțime de alți scriitori, poeți, muzicieni și pictori s-au inspirat din ea pentru a crea adevărate capodopere.

„Marele Gatsby”

Top 5 cărți din literatura universală care au marcat într-un anumit fel omenirea

Mai mult ca sigur ai auzit despre această carte sau despre celebrul film în care personajul principal a fost chiar Leonardo DiCaprio. Ei bine, romanul a fost scris de către F. Scott Fitzgerald și a uimit întreaga lume prin pasajele sale cu descrieri foarte clare ale locurilor din New York.

Întreaga poveste este relatată din perspectiva lui Nick Carraway, un tânăr care s-a mutat în New York pentru a putea trăi visul american. Acesta se împrietenește cu Jay Gatsby, un bărbat extrem de bogat, dar care pare destul de dubios, deoarece evită să dea prea multe detalii despre viața și originile sale.

Ceea ce face ca acest roman să fie special este faptul că ilustrează foarte bine viața pe care americanii o duceau în perioada anilor 1920-1930, perioadă dedicată jazz-ului de calitate, emoțiilor intense, dar și dorințelor ascunse. Fitzgerald încearcă pe cât posibil să tragă un semnal de alarmă asupra ideii de „vis american” sau asupra faptului că America este văzută ca „țara tuturor posibilităților” și demonstrează că dezumanizarea își face loc atunci când te aștepți mai puțin.