A fost dovedit științific faptul că parfumurile ne pot influența în foarte multe moduri și pot fi considerate niște mașini alte timpului. În momentul în care simți un miros familiar te poți întoarce fără nicio problemă la momentul în care ai simțit pentru prima dată acest parfum și astfel vei reuși să-ți activezi amintiri pe care nu credeai că le mai deții. Un parfum fresh, cu note citrice sau florale te va duce imediat cu gândul la zilele toride de vară și la briza mării pe care ai simțit-o vara trecută.
Totuși, notele aromatice sunt cele care au reușit de-a lungul timpului să-i ajute pe oameni să-și reamintească momentele preferate, scoțând la iveală dorințe și vise din anii de mult apuși. Anumite parfumuri au fost create special pentru doamnele și domnii cu o personalitate aventurieră, ce adoră să-și creeze amintiri și să le rememoreze peste ani. Am creat un top al celor mai potrivite parfumuri, perfecte pentru acest tip de momente.
1. Adventure de la Davidoff
Un parfum dedicat bărbaților, ce face parte din familia olfactivă a parfumurilor lemnoase și condimentate, lansat în 2008. Antoine Lie este parfumierul care a avut sarcina de a crea rețeta perfectă pentru un astfel de parfum. Adventure este un produs ce li se potrivește bărbaților aflați tot timpul în căutarea aventurii, a explorării noilor orizonturi sau pur și simplu a bărbaților care adoră călătoriile lungi. Aventura, forța și stabilitatea sunt trei cuvinte cheie care definesc produsul marca Davidoff.
- Note de vârf: mandarină, piper, lămâie, frunze de ceai, pergamut și ceai Mate Green;
- Note de mijloc: pimento și susan;
- Note de bază: vetiver, cedru și mosc.
2. Energetic Aromatic by Annie Buzantian de la Mercedes-Benz
De asemenea, un parfum special pentru domni, Energetic Aromatic by Annie Buzantian, este soluția potrivită pentru toți cei care doresc să pornească într-o aventură din care se vor întoarce cu multe cunoștințe. Poate fi purtat în nopțile toride de vară, în timp ce vă plimbați pe plajă, sau în momentele pe care le petreceți alături de prieteni la o petrecere pe malul mării. A fost creat de Annie Buzantian și lansat în 2015 cu gândul la dorințele domnilor de a emana clasă și rafinament cu fiecare ocazie.
- Note de vârf: pergamut, grapefruit și coacăze negre;
- Note de mijloc: iederă, galban și cedru;
- Note de bază: piele întoarsă, boabe de tonka, lemn de santal și ambra.
3. Bentley for Men Azure de la Bentley
Acest parfum îți va aminti imediat de brizele sărate ale mării, mai ales dacă în acele momente te aflai în compania partenerei. Brand-ul Bentley a creat un parfum special pentru domni, care îi va face pe aceștia să simtă energia și puterea albastrului absolut. Făcând parte din familia olfactivă a parfumurilor lemnoase-acvatice, acest produs a fost lansat pe piață în 2014. Imediat de la lansare, stocurile au fost epuizate, bărbații declarându-se mulțumiți de mirosul impecabil pe care l-au simțit încă de la prima aplicare pe piele.
- Note de vârf: frunze de violetă, ananas, mandarină și pergamut;
- Note de mijloc: ceai, lavandă, ardei și salvie;
- Note de bază: cashmeran și boabe de tonka.
4. L`Amour de la Lalique
Un parfum conceput în 2012 special pentru femei, L`Amour este creația parfumierului Nathalie Lorson, urmând să fie lansat în 2013. Produsul se încadrează în familia olfactivă a parfumurilor florale, lemnoase, cu note ușoare de mosc. Poate fi purtat cu ușurință de doamnele care doresc să simtă senzațiile unei aventuri de vară. Acesta este dulce și discret, dar în același timp extravagant, așa că te va ajuta să îți creezi amintiri memorabile în timpul unei călătorii, amintiri pe care le vei rememora cu drag la bătrânețe.
- Note de vârf: neroli, pergamut și trandafir;
- Note de mijloc: iasomie, gardenie și tuberoză;
- Note de bază: mosc, cedru și lemn de santal.
5. Clinique Happy de la Clinique
Așa cum bine știți, fiecare zi poate fi o aventură dacă știm din ce perspectivă să privim lucrurile. Cei de la Clinique au dorit să realizeze un parfum special pentru doamne, care să le ajute pe acestea să-și amintească de zilele petrecute pe plaiuri necunoscute. Clinique Happy este creația celor doi parfumieri renumiți Jean Claude Delville și Rodrigo Flores-Roux, fiind apărut pe piață pentru prima dată în 1998. Doamnele și domnișoarele s-au bucurat imediat de un parfum floral cu note fructate ușoare.
- Note de vârf: portocală, grapefruit sângeriu, mandarină indiană, pergamut, măr și prune;
- Note de mijloc: lăcrămioare, frezie, orhidee și trandafir;
- Note de bază: mimoză, crin, mosc și ambra.
Citeste si
- 1. Carmen Harra, predicții cutremurătoare pentru 2025! Război iminent și un nou președinte
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r