Home > Cultură > Istorie > Top filme despre Cel De-Al Doilea Război Mondial pe care orice pasionat de istorie ar trebui să le vadă
Istorie Muzică si filme Topuri

Top filme despre Cel De-Al Doilea Război Mondial pe care orice pasionat de istorie ar trebui să le vadă

Top filme despre Cel De-Al Doilea Război Mondial pe care orice pasionat de istorie ar trebui să le vadă

Perioada întunecată a Celui De-al Doilea Război Mondial reprezintă un subiect de interes pentru toți pasionații de istorie, care reușesc să-și adune din toate sursele informații pertinente despre cele întâmplate între 1939-1945 și viața oamenilor de atunci. Industria cinematografică a excelat atunci când a venit vorba de ecranizarea momentelor tensionate din acei ani, iar poveștile care au fost aduse la lumină sunt într-adevăr impresionante, poate chiar șocante, o dovadă vie a sacrificiilor umane enorme făcute atunci.

În continuare, vom prezenta câteva filme pe care orice împătimit al istoriei al trebui să le vadă, producții care cu siguranță vor ajunge la sufletul audienței și care vor impresiona prin puterea, profunzimea, sensibilitatea sau dramatismul protagoniștilor.

„Europa, Europa” (1990)

Această capodoperă cinematografică este o adaptare după cartea cu același titlu, publicată inițial drept “I Was Hitler Youth Salomon” de Solomon Perel, un evreu care a supraviețuit cruzimilor regimului nazist.

Filmul și-a avut premiera în anul 1990, fiind realizat de regizorul Agnieszka Holland. A câștigat Premiul Oscar pentru Cel Mai Bun Film Străin și prezintă o poveste captivantă, cu multe momente tensionate și încărcate emoțional.

Povestea urmărește viața lui Salomon după izbucnirea Celui De-al Doilea Război Mondial, când să fii evreu devenise o condamnare la moarte. În vârsta de 16 ani, tânărul este separat de familia sa și reușește să supraviețuiască asumându-și o identitate nouă, de arian. Se înrolează în serviciile naziste și devine un pion în jocul pentru putere al războiului, un rol pe care este obligat să și-l asume pentru a nu fi omorât. Astfel, cruzimile de pe front sunt împletite cu ideologia nazistă, iar superioritatea raselor este prezentată din perspectiva unui „intrus” în acea lume.

„Pianistul” (2002)

Regizat de Roman Polansk, acest film este o adaptare după memoriile lui Władysław Szpilman, un muzician evreu de origine poloneză, supraviețuitor al Holocaustului. Un strigăt de durere pentru cei uciși cu cruzime, un șir de amintiri sfâșietoare ale unui tânăr artist, condamnat fără vină la un trai mizer, producția poate fi descrisă drept o dramă emoționantă care aduce în lumină umbrele Celui De-al Doilea Război Mondial.

Protagonistul este adus la viață de Adrien Brody, care reușește perfect să-i surprindă sensibilitatea și tragismul. Viața în lagăr și moartea celor pe care-i iubea mai presus de orice nu reușesc să-i ucidă sufletul de artist, care-l ajută să fie o rază de lumină pentru cei cu care-și împarte soarta.  După ce reușește să evadeze din lagărul în care fusese închis alături de familia sa, Szpilman ajunge un hoinar, al cărui singur scop este supraviețuirea.

Impresionant este modul în care pianistul nu este portretizat în calitate de erou, ci mai degrabă doar de supraviețuitor, a cărui viață nu a fost protejată de propriile eforturi, ci de un noroc inexplicabil. Odată ajuns adult și războiul ajuns la final, este bântuit de amintirile celor dragi lui și își dedică viața unui singur scop: muzica.

„Twelve O’Clock High” (1949)

Perspectiva se schimbă de această dată și se mută pe frontul american, fiind considerat o capodoperă psihologică a cinematografiei anilor ’50. Pentru interpretarea sa din acest film, actorul Gregory Peck a primit Premiul Oscar pentru Cel mai bun actor. Sunt folosite scene reale din timpul războiului, surprinse de camerele de filmat ale trupelor Aliate, îmbinate perfect cu un prezent liniștit, în care umbra anilor de supremație a lui Adolf Hitler este doar o amintire.

„Twelve O’Clock High” nu este doar un film de război, care să prezinte cruzimile de pe frontul Celui De-Al Doilea Război Mondial, ci are în vedere în special efectele psihologice cu care soldații se luptă după ce și-au servit țara. În primă instanță, protagonistul Harvey Stovall dă dovadă de un caracter puternic și nu pare afectat de cele trăite în anii săi de serviciu militar, însă ulterior cade pradă propriei minți. Astfel, producția scoate la lumină greutățile pe care soldații de pretutindeni le întâmpină și semnele care rămân cu ei pentru tot restul vieții.

„To be or not to be”(1942)

 

Acest top ar fi fost incomplet fără o comedie, aparte însă între producțiile de acest fel prin umorul său „negru”, după cum a fost descrisă de critici.  Regizorul Ernst Lubitsch reușește să ironizeze ideologia nazistă și să-i aducă la lumină slăbiciunile, într-o perioadă în care ororile războiului încă erau de actualitate.

Spre deosebire de celelalte producții cinematografice prezentate până acum, acesta este singurul care și-a avut debutul chiar în timpul Celui De-Al Doilea Război Mondial. Astfel, liderii și generalii naziști își pierd din autoritate și devin figuri ușor de ironizat, o binemeritată viziune umoristică asupra acestei perioade întunecată a istoriei.

„Their Finest” (2016)

Un film care aduce în lumină femeile și poziția pe care au ocupat-o în timpul războiului, „Their Finest” este o dramă prezentată sub forma unei comedii regizat de Lone Scherfig. Protagonista Catrin Cole este desemnată să se ocupe de materialele de propagandă din perioada bombardării Londrei din 1941, însă se remarcă pentru spiritul său feminist și perspectiva pe care o are asupra evenimentelor din jurul său. 

„Ultimele zile ale lui Sophie Scholl” (2005)

Nominalizat pentru Premiul Oscar pentru Cel Mai Bun Film Străin, acest film prezintă povestea Sophiei Scholl, o activistă anti-nazistă. Cum adolescenta a pledat public împotriva războiului, a fost executată pentru activitatea desfășurată chiar în curtea universității sale.

Regizorul Marc Rothemund a pus cap la cap documentele disponibile din timpul anchetei desfășurate împotriva sa și a reușit să creeze o poveste emoționantă, care prezintă ultimele 6 zile din viața lui Sophie. Pe lângă caracterul unic al eroinei și a curajului său, producția cinematografică evidențiază cruzimea unui regim absolutist, care-i răpunea pe toți cei care îndrăzneau să i se opună.

Raportează o greșeală

Urmatorul text selectat o sa fie trimis editorilor nostri: