Externe

Tot ce trebuie să știi despre viața lui Vladimir Putin

Despre viața informatorului de origine sovietică s-au spus multe de-a lungul timpului. Acesta a ales să intre în politică la începutul anului 1990 și s-a bucurat de un suport uriaș al lui Boris Elțîn. Pe vremea aceea Boris era la conducerea țării și în câțiva ani l-a avansat pe Putin până la gradul de prim-ministru.

Copilăria și studiile lui Vladimir Putin

Vladimir Putin s-a născut pe 1 octombrie 1952 în Rusia. El a fost singurul copil al familiei și tocmai de aceea a beneficiat de toată atenția părinților săi. Tatăl său a fost un veteran de război, care a început să lucreze într-o fabrică pentru a putea să îți întrețină familia. Mama lui Putin era o femeie gospodină care nu a lucrat niciodată, dar care s-a ocupat întotdeauna de fiul său. Deși locuiau într-un apartament comun în care se mai aflau și alte două familii, părinții lui Putin au încercat să îi ofere tot ceea ce puteau în acel moment.

Vladimir Putin a fost unul dintre cei mai scunzi copii din școală, dar asta nu l-a împieditcat să își facă singur dreptate printre colegii săi. La 16 ani adolescentul știa foarte bine tainele luptelor judo.

A absolvit un liceu de prestigiu din Leningrad și a intrat la o facultate foarte bună. Pe perioada anilor de liceu, Vladimir obișnuia să pună muzică pe la petreceri sau se ocupa de stația radio a școlii. La facultate a fost un student extraodinar și tocmai de aceea și-a obținut diploma de drept. În 1974  fost declarat campionul școlii de Judo. După facultate, Vladimir și-a obținut și diploma de doctorat în domeniul economiei.

Deși ar fi putut foarte clar să urmeze o carieră în domeniul legislativ, Vladimir și-a dorit întotdeauna să facă parte din KGB. Visul i-a devenit realitate în momentul în care a fost recrutat, oferindu-i-se postul de informator.

Anii dinainte de politică

În 1984 Putin a fost ales să participe la niște cursuri de formare pentru a învăța limba engleză. După absolvirea lor KGB l-a trimis pe acesta sub acoperire în Germania de Est. Ce a făcut Vladimir acolo nu se știe sigur, dar mulți oameni consideră că acesta era de fapt un spion care voia să afle planurile lui Mihail Gorbaciov și să îl asasineze.

Vladimir a fost un adevărat fan al schimbării în bine și a susținut întotdeauna evoluția pe termen lung. Din păcate însă, nu a rezonat prea bine cu măsurile de criză luate după căderea Zidului Berlinului.

Viața politică

Vladimir Putin a ales să se implice în viața politică după căderea Zidului Berlinului. Acesta și-a dat demisia din KGB și în 1994 a devenit viceprimar în orașul său natal. În acea perioadă orașul s-a dezvoltat foarte mult, primind nenumărate investiții din partea oamenilor de afaceri străini. Mentorul său, Anatoly Sobchak, l-a învățat cum să fie un adevărat lider. După ce Sobchak a pierdut postul de primar, Putin a renunțat și el la funcția sa.

În 1997 Vladimir a devenit preferatul lui Boris Ielțîn. În luna august 1999 actualul lider al statului s-a hotărât să îi acorde o șansă lui Putin și să îl facă prim-ministru. Poporul a fost foarte mulțumit de Putin, iar la alegerile din decembrie a câștigat locul doi, fiind foarte aproape de locul 1. Boris a luat decizia de a renunța la funcția de președinte și i-a înmânat bucuros conducerea țării lui Vladimir.

Acesta este un fragment din primul discurs rostit de Vladimir în fața întregii țări:

„Libertate de exprimare, libertatea conștiinței, libertatea presei, dreptul la proprietatea privată, acestea sunt principiile de bază ale unei societăți civilizate, principii ce trebuie protejate”.

De atunci Rusia nu a mai cunoscut un alt președinte. Deoarece a vrut să se asigure că nimeni nu îi va lua locul, Putin a decis că cel mai bine ar fi să organizeze un referendum în care oamenii să aleagă dacă îi dau dreptul de a fi sau nu președinte pe viață. Rezultatul a fost favorabil pentru Vladimir.

To Top