Home > Diverse > Moda > Trendurile toamnei 2020. Ce nu trebuie să îți lipsească sezonul acesta din garderobă
Moda

Trendurile toamnei 2020. Ce nu trebuie să îți lipsească sezonul acesta din garderobă

Trendurile toamnei 2020. Ce nu trebuie să îți lipsească sezonul acesta din garderobă

Sezonul rece își intră treptat în drepturi, așa că femeile doresc să-și adapteze ținutele la ultimele trend-uri din lumea modei. Din fericire, anul 2020 aduce câte ceva chiar și pentru cele mai mofturoase gusturi. De la combinații de culori neutre până la nuanțe deschise, este imposibil să nu găsești ceva care să-ți fie pe plac.

1. Costume în culori deschise

Cine spunea că un costum ar trebui purtat doar la birou? Oferă o nouă hainelor office din dulapul tău și îndrăznește să le porți chiar și atunci când ieși cu prietenii în oraș. Culorile deschise, în special, conferă o atitudine mult mai pozitivă și îți poate eleva garderoba instant. Decât să optezi pentru aceleași nuanțe în culori neutre, de ce nu încerci de data aceasta să-ți ieși din zona de confort? Culori precum roșu, galben sau albastru pot arăta foarte elegant atunci când sunt accesorizate corespunzător. Important este ca totul să se potrivească măsurilor tale și nuanței tenului. Adaugă o poșetă de tip clutch, niște tocuri și câteva bijuterii aurii, iar look-ul tău va fi perfect de fiecare dată.

2. Plafoanele maro din piele

Poți arăta impecabil și să nu simti nici frigul de afară cu această piesă deosebită. Culoarea îl va face ușor de asortat cu orice, iar pielea îți va conferi un look inedit și foarte modern. Arată impecabil cu o pereche de blugi mulați sau o fustă-mini, însă opțiunile sunt nenumărate. Nuanțele perfecte la care poate fi asortat sunt negru, gri sau albastru.

3. Tonuri nude din cap până-n picioare

Aici avem opțiunea pentru femeile care preferă clasicele. Tonurile nude sunt un trend care nu va dispărea prea curând din paginile revistelor de modă, așa că poți investi cu încredere în piesele care îți fac cu ochiul în magazine. Ținutele monocromatice sunt simple, elegante și ușor de pus la punct. Vei lasă mereu impresia că ai investit mult timp și bani în look-ul tău, iar tu vei arăta perfect în orice context sau cu orice ocazie. Pentru accesorii, alege bijuterii aurii și nu uita de poșetă!

4. Tonuri de albastru combinate cu neutre

Acest trend reunește cu succes două dintre tendințele amintite mai sus. Albastru este o culoare foarte populară toamna aceasta, așa că nu ezita să adaugi puțină culoare atunci când ai ocazia. Partea cea mai bună este că poți opta pentru aceasta culoare pentru orice piesă îți dorești. O geantă albastră va schimba total ținuta ta, în timp ce un sacou în aceeași nuanță va arăta impecabil cu o pereche de pantaloni maro.

5. Cizmele crem cu bot ascuțit

Toamna aceasta reînvie și trenduri mai vechi. Cizmele în culori deschise revin în glorie sezonul acesta și pot fi purtate în fel și chip. Evidențiază-le cu o ținută închisă la culoare sau asortează-le cu piese vestimentare în aceleași nuanțe. Totul depinde de tine și de modul în care vrei să le porți.