Conceptul de Trinitate face parte din mentalul nostru colectiv de mii de ani și apare în miturile creației, în scrieri religioase din întreaga lume. Se consideră că Treimea își are originea în romano-catolicism, mai exact în Sinodul de la Niceea din anul 325 d.Hr. Vorbim despre primul conciliu ecumenic al episcopilor creștini. Atunci s-a stabilit că Trinitatea înseamnă cele trei persoane ale divinității.
Referirile la conceptul de Trinitate sau ceva similar apar în multe religii cu mai mulți sau mai puțini adepți. După ce a studiat textele sacre, savantul Elaine Pagels a scris despre conceptele creștine în Evangheliile gnostice (1979). Primele concepte creștine despre Trinitate au fost influențate de terminologia iudaică. Aceasta din urmă descrie un Dumnezeu fără gen, masculinizat mai târziu de către creștini.
O viziune antropomorfă
În secolul al IX-lea, filosoful celtic Erigena nu a fost de acord cu viziunea lui Augustin care credea că Dumnezeu este format din trei persoane divine, o viziune mai degrabă antropomorfă. Erigena îl descria pe Dumnezeu mult mai filosofic – Dumnezeu ca fiind tot sau nimic în același timp.
În cartea A History of God (1994), Karen Armstrong vorbește despre conducerea bisericii creștine care a încercat de-a lungul timpului să întărească această doctrină pe care o prezintă publicului. Treimea este mai ușor de înțeles dacă o prezinți sub forma unor personaje umane. Unele religii consideră că acest concept oferă o viziune destul de vagă despre Dumnezeu – de ce trebuie să aibă trei fețe diferite?
Treimea a devenit unul dintre misterele creștinismului. Iudaismul respinge ideea de Trinitate, considerând că este o blasfemie să-l numești pe Isus persoană divină. Evreii cred că Isus a fost un om obișnuit, nu o persoană divină. Islamul are și el o Trinitate formată din Tatăl, Fiul și Maryam (sau Maria). Este singura religie care include și aspectul feminin al divinității.Trinitatea apare și în tradiția orientală care introduce conceptul de natură triplă a realității. Orientalii elimină rolul unei figuri divine.
Trinitatea în Budism
În Cartea Tibetană a Morților, cele „Trei Corpuri ale Budismului” prezintă nivelurile existenței. O persoană este responsabilă pentru sine pe toate planurile – trup, minte și spirit. Jainiștii cred că Trinitatea este formată din perspectiva corectă, cunoașterea corectă și conduita corectă. În Bhagavad –Gita, text sacru al hindușilor, se vorbește despre natura triplă a Sinelui.
În cartea Living Buddha, Living Christ, călugărul budist Thich Nhat Hanh compară concepțiile orientale și occidentale despre Trinitate. Hanh crede că Treimea este un proces de cunoaștere a divinității care transcende conceptele religioase. Cel mai bun mod de comunicare cu Dumnezeu este atenția și credința în natura nonduală a realității. Trinitatea budistă descrisă de Hanh este formată din Buddha, Sangha și Dharma și este deschisă tuturor oamenilor.
Viziunea catolică
Catolicismul pare mai degrabă că vrea să separe credincioșii de îndumnezeire, punând mai mult accent pe persoană, în special pe Duhul Sfânt, imaginat ca un spectru amenințător care alege unde să se pogoare. Conceptele orientale își concentrează atenția pe Trinitate ca fiind un proces de cunoaștere. Suflarea divină nu coboară asupra noastră, ci este deja în noi.
Trinitatea – proces de cunoaștere
Strămoșii noștri înțelegeau natura existenței într-un mod mult mai profund și sondau adâncimile subconștientului. Acest lucru a dat naștere simbolurilor, miturilor și textelor sacre. Dacă privim Trinitatea ca fiind un proces prin care ne unim cu tot ceea ce există, atunci putem spune că Dumnezeu este Creatorul, Fiul este Creația și Duhul Sfânt este suflarea care dă viață lumii fizice (procesul creării). Și pentru că suntem făcuți după chipul divinității, suntem creatori la rândul nostru.
