Home > Actualitate > Externe > UE oferă o nouă șansă britanicilor și vine cu un pachet de propuneri menit să relaxeze regimul comercial al bunurilor
Externe

UE oferă o nouă șansă britanicilor și vine cu un pachet de propuneri menit să relaxeze regimul comercial al bunurilor

UE oferă o nouă șansă britanicilor și vine cu un pachet de propuneri menit să relaxeze regimul comercial al bunurilor

Marea Britanie s-a confruntat cu o serie de probleme care au continuat să se agraveze după încheierea acordului Brexit. Din acest motiv oficialii încearcă să găsească soluții pentru rezolvarea crizei, printre aceste se numără încercarea de a renegocia protocolul cu Uniunea Europeană.

Uniunea a propus un nou pachet de măsuri

În acest context, miercuri, UE a propus un pachet de măsuri menit să aducă o relaxare a regimului comercial al bunurilor care trec din Marea Britanie în Irlanda de Nord, după cum scrie Reuters. Însă este foarte posibil ca această soluție să nu fie pe placul oficialilor de la Londra.

Cu toate acestea, Comisia Europeană a transmis că prin aceste măsuri vor duce la o înjumătățire a timpului de așteptare generat de birocrația vamală. În plus, controalele la carne, brânzeturi și alte produse alimentare care ajung în Irlanda de Nord din Marea Britanie sunt eliminate în proporție de 80%. De asemenea, noul pachet de măsuri, permite intrarea medicamentelor fără probleme.

„Ne-am răsturnat și răsucit pe dos regulile pentru a găsi o soluție”, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, în ceea ce privește propunerea legată de medicamente.

După ce s-a semnat acordul Brexit, situația a devenit foarte complicată pentru Irlanda de Nord, care deși este provincie britanică a rămas sub regulile pieței unice europene, astfel încât să se evite apariția unei granițe între Irlanda și Irlanda de Nord. Situație care ar fi pus sub îndoială pacea obținută după încheierea Acordului de la Belfast din 1998.

Însă această decizie de rămânere Irlandei de Nord pe piața unică, a dus la apariția unei granițe vamale între provincie și restul Marii Britanie. În această situație relația comercială dintre Regat desfășurându-se pe baza protocolului nord-irlandez al acordului Brexit, care a fost stabilit între Marea Britanie și Uniunea Europeană. De aceea, oficialii au solicitat în repetate rânduri o revizuire a protocolului pentru Irlanda de Nord în urma acordului Brexit.

Mai ales că acest acord a cauzat o perturbare a lanțului de aprovizionare a teritoriului și a situației economice a provinciei, creând un val de nemulțumire în cadrul comunității unioniste, care este loială statului britanic, din Irlanda de Nord.

Din acest motiv, autoritățile de la Londra au amenințat cu activarea „măsurilor de siguranță” din protocol, așa-numitul articol 16, care permite semnatarilor acordului să denunțe unilateral părți ale protocolului, în cazul în care aceste părți generează efecte negative, potrivit Digi24.

Autoritățile britanice vor ca normele stabilite să fie acceptate în Irlanda de Nord

Marea Britanie își dorește ca bunurile care trebuie să ajungă în Irlanda de Nord să poată ajunge fără a fi supuse la prea multe controale vamale. În plus, guvernul britanic mai vrea ca normele impuse de acesta și nu doar cele impuse de Uniunea Europeană să fie acceptate, astfel ca mărfurile din provincie să poată circula fără restricții.

De cealaltă parte, Uniunea Europeană a respins în trecut astfel de măsuri, pe care le consideră un pericol pentru integritatea pieței sale. Mai ales că nu există frontiere fizice și nici un fel de control între Irlanda de Nord și Irlanda în zona de sud.

Cu toate acestea, Maros Sefcovic susține că noul pachet cu propuneri rezolvă această problemă, permițând ca granița dintre Irlanda de Nord și Irlanda să rămână deschisă. Oficialul a mai adăugat că în cazul în care acest pachet, care ar trebui să fie o fundație a unui acord dintre UE și UK, va fi respins de britanici, atunci nu va mai exista nici un fel de propunere.

Nu în ultimul rând, Comisia a mai precizat că în urma acestui pachet, UE vrea ca măsurile de control și de etichetare a produselor să fie mai ample. Astfel încât să se evite situația în care produsele britanice ar putea pătrunde ilegal pe piața europeană, prin ,, „ușa nord-irlandeză din dos”.

Raportează o greșeală

Urmatorul text selectat o sa fie trimis editorilor nostri: