Monden > Ştiri mondene > Un alt artist urcă la Ceruri! Dorin Ieșeanu s-a stins din viață mult prea devreme
Ştiri mondene

Un alt artist urcă la Ceruri! Dorin Ieșeanu s-a stins din viață mult prea devreme

Un alt artist urcă la Ceruri! Dorin Ieșeanu s-a stins din viață mult prea devreme

Dorin Ieșeanu s-a stins din viață în cursul zilei de ieri, fiind răpus de coronavirus. Din păcate, compozitorul a plecat mult prea devreme, având abia 33 de ani. Decesul s-a produs la Spitalul Clinic Municipal Sfânta Treime din Chișinău, acolo unde artistul era internat. Deși avea un organism tânăr, complicațiile apărute din cauza bolii i-au fost fatale. În această dimineață s-a stins din viață și Cornelia Catanga, în urma unui stop cardiorespirator provocat de complicațiile coronavirusului.

Marii artiști ai României urcă rând pe rând la Ceruri și încântă îngerii cu vocile și talentul lor. Dorin Ieșeanu a fost un compozitor și un cântăreț extrem de iubit și talentat. Era căsătorit cu artista Luciana Spînu, cea care a și anunțat trista veste pe rețelele de socializare. Cântăreața de muzică populară a postat un mesaj emoționant în care mărturisește că fiul lor își așteaptă tatăl acasă să îl strângă în brațe.

„De ce ne-ai lăsat! Cum trăim noi mai departe fără tine? Stelian te așteapta să-ți sară în brațe. De ce Doamne???? Nu pot trăi fără tine. Cum să mă ridic?????”, a scris Luciana Spînu.

Dorin Ieșeanu a murit! Colegii de scenă cer ajutor financiar

Vestea a venit ca un fulger și peste colegii de scenă ai vocalistului. Nimeni nu se aștepta ca la doar 33 de ani îndrăgitul compozitor să plece din această lume. După ce și-au făcut publice condoleanțele, colegii lui Dorin Ieșeanu au lansat un apel la toți cei care l-au iubit și i-au apreciat munca. Din cauza pandemiei, familia nu are resursele financiare necesare, așa că toți cei care doresc să îi fie alături Lucianei Spînu, pot contribui cu o sumă de bani, fie ea cât de mică.

„A murit colegul nostru Dorin Ieșeanu 🙁 Un băiat cumsecade, sănătos și talentat, tată de băiat, soț, fiu, om de excepție… A plecat ieri, în urma complicațiilor provocate de COVID-19. Avea doar 33 de ani… Nimic nu îl poate înlocui, însă puțina alinare pe care i-o putem oferi familiei lui Dorin, după un an cumplit, este suportul financiar urgent”, a scris Cătălin Josan pe Facebook.