Ştiri mondene

Un nou conflict se naște în casa Dragostei! Două concurente s-au păruit în fața celorlalți colegi

Un nou conflict se naște în casa Dragostei! Două concurente s-au păruit în fața celorlalți colegi

Emisiunea „Puterea Dragostei” a fost zguduită imediat după Anul Nou de o bătaie între două concurente foarte apreciate. Alexandra și Maria au uitat că se află la televizor și au încercat să își aplice o corecție una celeilalte de față cu toți ceilalți concurenți ai emisiunii.

Problemele nu încetează să apară în casa Dragostei, iar telespectatorii sunt întotdeauna nevoiți să asiste la scene pline de violență. Asta s-a întâmplat și de data aceasta, când în centrul atenției s-au aflat Alexandra și Maria. Cele două sunt rivale încă de la prima ediție împreună și nu de puține ori colegii au intervenit pentru a evita un scandal.

De data aceasta s-a ajuns la o adevărată luptă plină de înjurături și amenințări venite din ambele părți. Maria este cea care a început să își acuze colega de faptul că aceasta poartă diferite discuții cu alți bărbați ce nu se află în competiție și că singurul ei scop este de a câștiga marele premiu, chiar dacă asta ar însemna să renunțe la iubire. Aceste vorbe au deranjat-o foarte tare pe Alexandra, care a sărit imediat la bătaie.

-Tu crezi că mi-e frică de tine? Stai că-ți arăt eu cum mi-e frică mie de tine!

-Ce faci tu aici, că vii și sări ca o cioară. Știi de ce te-ai dus tu ieri cu sorcova, pentru că creierul tău era de mult plecat cu sorcova și era timpul să plece și trupul acolo unde ți-era creierul”, a fost o parte din dialogul celor două concurente înainte să se ia la bătaie.

Mariana a fost prinsă între cele două concurente, deoarece aceasta încerca să alimenteze cearta dintre ele, susținând că Maria are dreptate și că Alexandra ar trebui să plece înainte de finală pentru că nu are ce căuta în competiție. Băieții prezenți la întreaga scenă au intervenit imediat pentru a le despărți pe cele două femei agresive.

Cei care urmăresc această emisiune încă de la începutul primului sezon au fost foarte nemulțumiți de atitudinea celor două femei ce se află în competiție. Aceștia susțin că cel mai bine ar fi ca amândouă să fie eliminate pentru totdeauna din concurs, deoarece au încălcat prea multe reguli de-a lungul timpului.