Home > Actualitate > Un nou cutremur a avut loc în România, în această seară. Este al treilea în nici 24 de ore
Actualitate

Breaking: Un nou cutremur a avut loc în România, în această seară. Este al treilea în nici 24 de ore

Un nou cutremur a avut loc în România, în această seară. Este al treilea în nici 24 de ore
Foto: INCDFP

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Fizica Pământului a raportat un nou cutremur produs în România. Mișcarea tectonică a avut loc în zona seismică activă din Vrancea.

Potrivit seismologilor, în această seară, puțin după ora 19:00, s-a produs un cutremur slab, la o adâncime medie, însă acesta vine după alte două cutremure care s-au înregistrat pe seismografele INCDFP în nici 24 de ore.

Unde a fost resimțit cutremurul

Potrivit datelor oficiale, pe data de 25 noiembrie 2021 la ora 19:03:09, ora locală a României s-a produs în zona seismică Vrancea, în județul cu același nume, un cutremur slab cu magnitudinea de 2.6. Seismul a fost raportat de specialiști la adâncimea de 93 de kilometri.

Cutremurul a avut epicentrul aproape de mai multe orașe. Acesta a fost resimțit la 79 de kilometri est de Brașov, 90 de kilometri nord-est de Ploiești, 105 kilometri sud de Bacău, 113 kilometri vest de Galați, 114 kilometri vest de Brăila, 140 de kilometri nord de București, 163 de kilometri nord-est de Pitești, 185 de kilometri sud-vest de Iași, 193 de kilometri est de Sibiu și 205 kilometri nord de Ruse.

Potrivit bilanțului transmis de seismologi, pe pagina oficială http://www.infp.ro/, în ultimele trei zile au fost raportate cutremure la fiecare 24 de ore. Pe data de 23 noiembrie a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 2.9 grade pe scara Richter și s-a produs în Vrancea, iar ieri, pe 24 noiembrie, România a fost zguduită de două cutremure. Primul s-a produs în zona seismică activă din Vrancea, însă în județul Buzău, iar cel de-al doilea cutremur a avut loc în aceeași zonă seismică, însă în județul Vrancea. Mișcările tectonice au avut magnitudini de 3.1 grade pe scara Richter și s-au produs la adâncimi de 132 și respectiv 136 de kilometri.

De la începutul acestei luni și până în prezent au avut loc 22 de cutremure. Cel mai mare seism a fost raportat pe data de 9 noiembrie. Seismul a avut o magnitudine de 3.6 grade pe scara Richter și s-a produs tot în zona seismică activă din Vrancea.

Recomandări autor