Un nou DECES ZGUDUITOR în familia lui Petrică Mîțu Stoian. A murit…

Vestea a fost anunțată de familie și a fost făcută publică în seara de 19 ianuarie 2026, cu actualizări pe 20 ianuarie 2026, stârnind un val de reacții în rândul artiștilor și al iubitorilor de muzică tradițională.

Cunoscută drept una dintre „rădăcinile vii” ale cântecului tradițional din Mehedinți, Domnica Trop a fost recunoscută drept „Tezaur Uman Viu” de către UNESCO. În spațiul cultural românesc, această titulatură onorează personalități care păstrează și transmit mai departe tradiții, obiceiuri și repertorii locale autentice. Dispariția sa lasă în urmă o moștenire artistică valoroasă și o comunitate care îi datorează păstrarea multor cântece de suflet.

Legătura cu regretatul interpret Petrică Mîțu Stoian adaugă un plus de emoție acestei vești: Domnica Trop era mătușa artistului. În ultimii ani, mulți tineri au privit către ea ca la o școală vie de interpretare folclorică, iar numeroși artiști consacrați i-au recunoscut meritele și influența.

Cine a fost Domnica Trop

Născută și formată în spiritul cântecului popular mehedințean, Domnica Trop a rămas fidelă întregii sale cariere repertoriului tradițional, fără compromisuri stilistice. A cântat despre dor, sat și rânduiala locului, cu un timbru inconfundabil și o interpretare care a traversat generații. Criticii și pasionații de folclor au remarcat la ea „glasul cu așezare veche” și felul în care reușea să transforme fiecare melodie într-o poveste spusă simplu, dar pătrunzător.

În anul 2018, meritele sale au fost recunoscute și la nivel local: președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, i-a conferit titlul de „Cetățean de Onoare”. Distincția a venit ca o confirmare a rolului său în conservarea patrimoniului imaterial din zonă, dar și ca un mesaj către tineri că tradiția merită protejată și promovată.

Pentru publicul larg, Domnica Trop a fost mai mult decât o voce: a fost un reper. Într-un timp în care granițele dintre genuri se estompează, ea a rămas un model de rigoare artistică și autenticitate, păstrând nealterată emoția cântecului din bătrâni. Prin aparițiile sale, a readus în atenție frumusețea cântului de la Izverna și din satele mehedințene, punând în lumină expresii, inflexiuni și povești aproape uitate.

Mesajul familiei și ecoul comunității

Anunțul familiei a subliniat rolul său de „mama a cântecului mehedințean”, un omagiu care vorbește de la sine despre locul pe care Domnica Trop l-a ocupat în viața comunității. În cuvinte încărcate de respect și recunoștință, apropiații au reamintit că, prin glasul ei, „tradiția a rămas vie”.

„Cu profundă tristețe ne luăm rămas-bun de la Muma Domnica… cântecul ei nu se va stinge niciodată.”

Ecoul dispariției s-a simțit rapid în mediul artistic. Interpreți, profesori de muzică și culegători de folclor au rememorat întâlnirile cu artista, insistând asupra felului ei cald de a-i îndruma pe cei tineri. Mulți au vorbit despre demnitatea cu care și-a purtat creația și despre responsabilitatea cu care a transmis mai departe repertoriul pe care l-a moștenit.

Acum, când mulți încearcă să reconstituie punți spre tradițiile autentice, exemplul Domnicăi Trop rămâne o fereastră deschisă către felul în care pot dăinui arte și simboluri vechi. Pentru cei care au ascultat-o pe scenă sau în înregistrări, fiecare doină și fiecare melodie de joc poartă semnul unei memorii vii, ce continuă să inspire și să lege comunitățile de rădăcinile lor.

În urma sa rămân cântecele, amintirile și o distincție rară – „Tezaur Uman Viu” – pe care a onorat-o prin fiecare apariție. Iar pentru Mehedinți, numele Domnica Trop se va rosti, de acum înainte, cu aceeași emoție cu care se rostește numele unui izvor: locul la care te întorci ca să regăsești gustul adevărat al tradiției.