Ştiri mondene

Un nou scandal prinde contur în showbiz! Oana Zăvoranu pornește atacul asupra Oanei Roman: ”Cine mă, Purcelușa Peppa?”

Oana Zăvoranu și Oana Roman sunt din nou la cuțite. Așa cum ne așteptam, declarațiile fiicei lui Petre Roman vor stârni un nou război între ea și artistă. Oana Roman a făcut declarații în direct despre Oana Zăvoranu, spunând despre aceasta că este prea agresivă. Dacă credeați că focoasa brunetă se va abține de la comentarii, vă înșelați. Replica acidă a venit imediat, cu mențiunea unei reveniri. La cum o știm pe divă, cel mai probabil un nou scandal este gata să izbucnească în showbizul românesc.

Cele două Oane au mai fost la cuțite în urmă cu mulți ani, când Oana Roman avea câteva kilograme în plus. Atunci Oana Zăvoranu a fost cea care a pornit întregul scandal, spunând că vedeta nu slăbește și nu are grijă de corpul ei. După ce a slăbit, fiica lui Petre Roman a făcut din nou dezvăluiri legate de declarațiile divei din urmă cu mulți ani.

„Deșteaptă, mult prea agresivă și brânză bună în cel mai prost burduf de câine”, spunea Oana Roman despre Oana Zăvoranu!

Artista este cunoscută ca fiind directă, dar și ”slobodă la gură”. Atunci când declară război, greu se mai oprește din jigniri și vorbe dure. Acest comportament ne face să credem că declarațiile Oanei Roman din urmă cu câteva zile vor avea repercusiuni, iar un nou scandal este pe cale să izbucnească.

Oana Zăvoranu, replică de zile mari pentru Oana Roman

Diva a aflat destul de repede despre bârfele la adresa ei, dar a stat destul de liniștită, fiind ocupată cu răutățile la adresa lui Pepe. Fanii artistei au lăsat comentarii în care menționau faptul că Oana Roman a vorbit despre ea, mirându-se parcă și ei de liniștea menținută de Oana Zăvoranu. Această liniște pare să fie cea dinaintea furtunii, iar diva a transmis un mesaj scurt în care își anunță fanii că lucrurile nu vor rămâne așa.

Aflată la sală, Oana Zăvoranu a găsit o metodă inedită de a le răspunde fanilor. Vedeta a făcut o fotografie în care lucra cu greutăți și a adăugat pe fundal o melodie cu sunetul unui porc. Diva nu s-a oprit aici, ci a lăsat și un mesaj.

”Cine mă, Purcelușa Peppa? Așteaptă și vezi!”, a spus Oana Zăvoranu pe Instagram!