Home > Ştiri mondene > Unde și-a petrecut Paștele faimoasa cântăreață, Inna.
Ştiri mondene

Unde și-a petrecut Paștele faimoasa cântăreață, Inna.

Unde și-a petrecut Paștele faimoasa cântăreață, Inna.

Alături de alti artiști și influenceri de la Global Records, cât și împreună cu DJ-ii de la Virgin Radio, Inna a petrecut Paștele alături de prietenii săi de pe TikTok, la primul festival caritabil din mediul online, ce luptă împotriva coronavirusului. Mai bine de 300.000 de oameni au fost acolo alături de toți cei implicați în festivalul “InDa House”. Peste 40 de live-uri, în 3 zile, 17, 18 și 19 aprilie.

Duminică, în prima zi de Paște, iubita și faimoasa cântăreață internațională, INNA, a intrat live și a avut alături de ea peste 70.000 de urmăritori de prin toate țările (România, Ungaria, Bulgaria, Mexic, Italia, Franța, Spania, Marea Britanie și Turcia). Umaritorii și-au putut vedea TikTok-erii preferați în ipostaze speciale, petrecandu-și timpul în moduri inedite, precum cântat, sesiuni de make-up, Q&A, au gătit, pictat, desenat, făcut sport, toate împreună.

Cât timp se află în izolare, INNA nu uită să păstreze legătura cu fanii ei. La fel ca toți colegii ei din industria muzicală, și-a anulat pentru moment toate concertele și așteaptă cu nerăbdare ca întreaga situație de pandemie să se termine pentru a reveni la viața sa de dinainte. Din păcate, în ziua de Paște nu a putut fi alături de întreaga familie. Pandemia a prins-o în timp ce era în turneu și cum nu s-a putut întoarce acasă, a fost nevoită să își petreacă Paștele alături de echipa sa, dar nu oricum, ci într-un loc superb, pe care a ținut să-l arate și fanilor ei. De data aceasta, sărbătoarea a prins-o prin America.