Monden > Diverse > Literatură > Valentina Șcerbani, Orașul promis – eu eram toate femeile
Literatură

Valentina Șcerbani, Orașul promis – eu eram toate femeile

Valentina Șcerbani, Orașul promis
Sursa imagine: goodreads.com

Valentina Șcerbani s-a născut pe 11 ianuarie 1988. A studiat filologie franceză la Universitatea „Alecu Russo” din Republica Moldova; a obținut o bursă de masterat în mediere culturală inter-mediteraneană la Universitatea Ca`Foscari din Veneția, Universitatea Autonomă din Barcelona, Paul Valéry din Montpellier și Moulay Ismaïl din Meknès. A lucrat mai mulți ani în presa scrisă, radio și TV. Este în prezent Communications officer la UN Women Moldova.

Debutul glorios al Valentinei Șcerbani în literatură cu romanul, Orașul promis (Tracus Arte, 2019) a obținut nominalizare la Premiile Sofia Nădejde pentru literatura scrisă de femei, categoria premiilor pentru debut-proză (2020). Am avut șansa de a fi la București când s-a pronunțat numele autoarei pe scenă. Am fost împreună în cadrul Festivalului Egalității de Gen, ediția XV, într-o discuție moderată de Alexandra Turcu (membră în echipa de organizare a premiilor Sofia Nădejde) alături de noi a fost și Raluca Miritoiu, inițiatoarea Wednesday Book Club.

Orașul promis este în primul rând un roman feminist și ce înțeleg prin asta, înțeleg că urmărește experiențele unei fete pe nume Ileana și a întregii comunități de femei din mediul rural,Toltre. Evidențiază o atmosferă patriarhală dedată sexismului, discriminării, violenței, adicției de băuturi alcoolice și promiscuității. Se narazează la persoana I, și este o proză scrisă din perspectivă feminină și prezintă scene de o nemaipomenită violență și umilință față de femei, dar remarcant este că putem găsi și tandrețe într-o scenă de expresie a sexualității feminine, este vorba despre scena de autosatisfacere de la pp.77-78. Un curaj pe care nu l-am mai întâlnit în cărțile scrise de femei, nici măcar în cele mai recente din literatura română.

Ileana visează și despre visele Ilenei sunt toate capitolele cărții. Pentru că visele ei sunt premonitorii și reflectă realitatea. Personajele feminine sunt antagonice celor masculine. Femeile sunt pline de putere, dar ce fel de putere? Puterea de a răbda, nu puterea de a schimba. Ileana asistă la atrocități, la momente aproape ireale de maltratare, ea însăși este tratată cum nu se poate mai rău. Mama apare pretutindeni ca o amintire protectoare, o prezență necesară și dorită, dar inexistentă. Grație mamei se menține în poziție verticală, asta până când o veste neașteptată schimbă oarecum traiectoria sa emoțională. Dar planează pe toată suprafața romanului ca o pătură subțire și fină de praf monocrom, melancolia și anxietatea, o combinație din care nu pot să se sustragă decât senzații stranii de alienare și tendința de exit.

Estetica trupului feminin se discută aici, dar în alți parametri, mai există și obsesia buzei de iepure, ca problemă estetică și pe acest fond apare și o acțiune sugestivă: „Era vineri, iar vinerea mereu tăiem iepuri.” (p.30). Dar pe de altă parte sunt descrise și alte defecte ale trupului feminin, care sunt la fel de sugestive: „N-am văzut-o niciodată dezbrăcată, niciodată așa. Cu incizii abdominale și zeci de vergeturi.”(p.34) Și aduce în prim plan o problematică feminină, aceea a standardelor de beauty. Și produce o revoluție în acest sens în literatura română, spun eu, pentru că pune cuțitul exact acolo unde se află rana.

Evidențiază concurența femină și falicele deservite patriarhatului, în mod natural aceste femei ajung la misoginie pentru că asta este tot ceea ce văd și luptă fiecare pentru locul cel din față, pentru locul cel din față, un statut de supraviețuitoare, dar ce și pe cine apără de fapt? „Am obosit să le aud numindu-le pe verișoarele mele curve, ieftinături și mucegaiuri. Vecinele erau sterpe, mama – naivă și proastă, Doamna – o prefăcută, tanti Lica – o profitoare, sora tatălui – o viespe, fiicele lui din altă căsătorie – prostituate grase, ce și-au făcut averile cu fundul (…)” (p.40)

Am parcurs cartea cu un interes debordant, am fost curioasă până unde se întinde istoria Ilenei. Dar am găsit că până foarte departe (în interiorul său). Lucidă, cunoaște ce înseamnă să vrei să îți depășești condiția, reține cele mai blânde vorbe ale mamei sale și acestea devin ca niște lămpi de luminat nopțile și cele mai dificile momente ale vieții. Pentru că mama rămâne în viață în inima fiicei sale prin învățăturile pe care le sădește în inima ei: „Tocmai una dintre cele o sută de miliarde de stele din galaxia noastră e în pieptul tău.” (p. 26) Ca moment de final al recenziei de față am păstrat un pasaj din carte atent selectat care explică metafora Orașul promis – orașul iluziilor. „Am visat cum eram în orașul promis de mama. Parcă trebuia să ne mutăm, era ianuarie (…) și nu era mama, ci o nouă iubită a tatălui meu.” (p. 78) Mi-am amintit de o piesă a Alexndrinei Hristov – Orașul umbre, cred că e potrivită în mod deosebit cu lectura aceasta. Unde este tandrețea? Unde este iubirea? Unde sunt toate acele raiuri promise? Unde se duce uniunea părinților și dragostea dintre ei. Și de ce ne sunt mamele atât de împovărate până la moarte? Sunt reflecțiile mele târziu în noapte alături de Orașul promis.

Orașul promis, aici!