Vestea diminetii vine de la CCR. Decizie majoră

Funcționarii publici nu vor mai fi obligați să includă în declarațiile de avere bunurile și veniturile soțului, soției sau ale copiilor aflați în întreținere.
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis joi, 29 mai, că această obligație este neconstituțională. Hotărârea a fost luată cu două opinii separate, este definitivă, nu poate fi atacată și este obligatorie pentru toate instituțiile statului.
Funcționarii scapă de declarațiile pentru rude
Potrivit comunicatului transmis de CCR, articolul care reglementa includerea bunurilor familiei în declarația de avere – art.3 alin.(2) din Legea nr.176/2010 – contravine Constituției.
„Curtea a reținut, în ceea ce privește prevederile art.3 alin.(2) din Legea nr.176/2010, că acestea contravin dispozițiilor art.1 alin.(5) din Constituție, prin prisma nerespectării exigențelor calitative pe care redactarea textelor de lege trebuie să le întrunească pentru a fi în concordanță cu principiul legalității”
CCR subliniază că:
„declarația de avere, fiind o declarație pe proprie răspundere, angajează răspunderea penală a declarantului, motiv pentru care aceasta nu poate fi făcută decât în nume propriu, o persoană neputând fi ținută răspunzătoare din punct de vedere penal pentru fapta/declarațiile altei persoane”
Conform deciziei:
„prevederile de lege criticate care instituie obligația de a declara nu doar veniturile proprii, ci și drepturile și obligațiile soțului/soției și ale copiilor aflați în întreținere, nu țin cont de modificările legislative aduse Codului civil în materia regimului juridic al bunurilor soților și determină asumarea răspunderii penale a declarantului pentru informații pe care acesta nu le deține/nu le cunoaște în mod direct, ci trebuie să le obțină de la o terță persoană, respectiv de la soț/soție și copiii majori aflați în întreținere”
În aceeași zi, CCR a declarat neconstituțional și articolul privind publicarea online a declarațiilor de avere. Este vorba despre art. 12, alin.6, care preciza:
„Agenția asigură afișarea declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese, prevăzute în anexele nr. 1 și 2, pe pagina de internet a Agenției, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepția localității unde sunt situate, a adresei instituției care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum și a semnăturii. Declarațiile de avere și declarațiile de interese se mențin pe pagina de internet a Agenției pe toată durata exercitării funcției sau mandatului și 3 ani după încetarea acestuia și se arhivează potrivit legii”
Curtea Constituțională a explicat că prevederea privind publicarea online încalcă drepturile fundamentale prevăzute în Constituție.
„În ceea ce privește prevederile art.6 alin.(1) lit.d) și art.12 alin.(6) din Legea nr.176/2010, ținând cont de concepția europeană orientată spre necesitatea protecției vieții private și a datelor cu caracter personal, Curtea a constatat că publicarea declarațiilor de avere și de interese pe site-ul instituției în cadrul căreia își desfășoară activitatea declarantul și pe cel al Agenției Naționale de Integritate contravine art.1 alin.(5) și art.26 din Legea fundamentală.”
Judecătorii CCR au efectuat un test de proporționalitate pentru a evalua justificarea măsurii.
„Curtea a efectuat un test de proporționalitate, constatând că este de netăgăduit faptul că prevederile legale criticate au fost edictate în scopul prevenirii corupției și asigurării transparenței vieții politice, urmărind, așadar, un scop legitim. Valorificând jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și standardele dreptului Uniunii Europene în materie, Curtea Constituțională a apreciat că este suficientă depunerea declarațiilor la organul competent să le verifice (ANI) pentru a realiza scopul legii, iar publicarea acestora pe site-ul ANI și al instituției căreia îi aparține declarantul nu este necesară și proporțională atingerii finalității propuse, încălcându-se dreptul la protecția vieții private.”
CCR a ținut să sublinieze că obligația de a depune declarații de avere rămâne, doar că acestea nu mai trebuie publicate online.
„Curtea a subliniat că soluția pronunțată nu trebuie să aibă ca efect eliminarea obligației persoanelor prevăzute de lege de a da declarații de avere, ci doar ca aceste declarații să nu mai fie publicate pe site-urile menționate, urmând ca ele să fie înaintate Agenției Naționale pentru Integritate, care să le gestioneze potrivit competențelor prevăzute de lege.”
CCR a făcut și precizări importante privind momentul aplicării deciziei.
„Decizia Curții produce efecte pentru viitor și nu privește declarațiile de avere și de interese depuse anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Revine legiuitorului competența de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei și de a codifica normele privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice”
Până acum, toți funcționarii publici, inclusiv candidații în alegeri, erau obligați să completeze declarații de avere în care apăreau și veniturile partenerilor de viață. Decizia de joi schimbă radical acest aspect al legislației privind integritatea în funcția publică.
Conținutul publicat pe www.monden.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨