Home > Diverse > Evenimente > Vești bune pentru turiștii din Constanța. Se organizează tururi subacvatice gratuite la situl arheologic de la Cazino
Evenimente

Vești bune pentru turiștii din Constanța. Se organizează tururi subacvatice gratuite la situl arheologic de la Cazino

Vești bune pentru turiștii din Constanța. Se organizează tururi subacvatice gratuite la situl arheologic de la Cazino

Situl arheologic subacvatic din zona Cazinoului din Constanța va fi vizitat gratuit. Turiștii vor avea ocazia, timp de o lună, să viziteze zone noi și să descopere adevărata frumusețe a naturii. Situl va fi vizitat de 400 de tineri echipați în costume de scufundare și însoțiți de ghizi, au anunțat, luni, inițiatorii proiectului.

Se dă start la „Vestigii subacvatice 2022”

Proiectul cultural „Vestigii subacvatice 2022” promovează în rândurile publicului tânăr vestigii ale zonei de est a cetății antice Tomis, aflate în prezent sub apele Mării Negre.

Potrivit organizatorilor, în perioada 4 iulie – 5 august, 400 de tineri echipați în costume de scufundare și însoțiți de cinci ghizi – scafandru arheolog vor vizita în mod gratuit situl arheologic subacvatic din zona Cazinoului din Constanța. Obiectivele ce vor fi vizitate se află la adâncimi cuprinse între 2 și 8 metri și nu mai departe de 500 de metri de mal. Despre acest lucru a oferit detalii managerul de proiect, Georgiana Rusu, printr-un comunicat de presă.

Vizitarea va fi inofensivă pentru situl arheologic și se va desfășura în mod responsabil și neinvaziv, vestigiile urmând să fie privite de la o distanță de minimum un metru. Tururile subacvatice se vor desfășura sub coordonarea și supravegherea celor cinci ghizi din cadrul proiectului, toți având specializarea de scafandru arheolog”, a declarat managerul de proiect, Georgiana Rusu, printr-un comunicat de presă.

Programul de scufundări se va întinde pe durata a cinci săptămâni, în zilele de luni până vineri.

Pentru evitarea aglomerației la vestiare și pe traseul de vizitare, grupurile de vizitatori vor fi programate în două serii, de la ora 10.00 și de la ora 13.00. Înscrieri, în limita locurilor disponibile, se pot face pe pagina de Facebook a proiectului sau la tel. 0721905334, între orele 10.00 și 20.00. Persoanele care nu sunt înscrise nu vor putea intra să viziteze situl.

Proiectul este organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Constanța și finanțat de Primăria Constanța, având valoarea de 167.500 lei, din care 150.000 lei reprezintă contribuția municipalității și 17.500 lei contribuția beneficiarului.

Recomandări autor