Home > Cultură > Literatură > „Viața e ușoară, nu-ți face griji”, de Agnès Martin-Lugand
Literatură Premium

„Viața e ușoară, nu-ți face griji”, de Agnès Martin-Lugand

„Viața e ușoară, nu-ți face griji”, de Agnès Martin-Lugand

„Niciun moment nu am avut sentimentul că sunt o străină în mijlocul acelei comunități care își plângea unul dintre membri. Ba dimpotrivă, cu naturalețe îmi dădeau de înțeles că făceam parte dintre ai lor, că indiferent dacă voiam sau nu, adresa mea poștală nu conta. Eram parte la durerea lui Jack, Judith, Declan și Edward. Pentru toți localnicii, făceam parte din familie. Simțeam asta în privirile lor, în felul în care mi se adresau și în care își făceau griji pentru mine. O parte din mine se umplea de fericire datorită acestei recunoașteri, acestui sentiment nou de apartenență la un clan; alta se prăbușea de tristețe. Nu locuiam și nu voi locui niciodată împreună cu ei. Reconstruisem totul la Paris, unde mă așteptau Olivier, Félix și cafeneaua. Cu această familie nu voi avea decât momente trecătoare care, oricât de minunate ar fi, vor rămâne efemere.”

Agnès Martin-Lugand este o autoare extrem de apreciată, iar modul ei de a scrie mi se pare într-o continuă îmbunătățire. „Oamenii fericiți citesc și beau cafea” este prima parte a poveștii noastre, iar atunci când am lecturat nu am reușit să mă transpun cu mintea acolo unde este ea. Detaliile lipseau și aveam impresia că starea eroinei, Diane, se schimbă mult prea repede de la o extremă la alta. După ce am citit și partea a doua a poveștii, „Viața e ușoară, nu-ți face griji”, am rămas cu aceeași impresie legată de modul în care se face trecerea, parcă prea brusc de la o extremă la alta. Totuși, în ceea ce privește detaliile, am început să îmi schimbă părerea. O vedeam pe eroină în spatele tejghelei de la cafenea, dar scenă cea mai clară a fost cea din biserică, unde am putut să o văd pe Diane, Edward și Declan ca o adevărată familie. Am fost mult mai captivată de cea de-a doua parte, însă recunosc că aș fi vrut puțin mai multă acțiune. A trecut mult prea repede de la Edward la Oliver și invers. Cu toate acestea, finalul nu m-a surprins deloc.

„Viața e ușoară, nu-ți face griji”, recenzie

În cea de-a doua parte, Diane este mult mai apropiată de Colin și Clara, familia ei decedată în urma unui accident. Are o zi dedicată lor, în care merge la cimitir și vorbește cu ei. Pare împăcată cu o parte din acest trecut dureros, însă nu pare să accepte existența unui alt copil în jurul ei. Cafeneaua literară care poartă și numele primului volum din această serie, „Oamenii fericiți citesc și beau cafea”, este acum parte din eroina noastră. După un an de suferință și un alt an petrecut în Irlanda, pare că Diane și-a regăsit liniștea muncind la afacerea ei, printre cărți. Cu ajutorul asigurării răposatului soț a reușit să răscumpere cafeneaua de la părinții ei, iar acum era mândră de modul în care și-a revenit. Petrece timp cu Felix, bunul ei prieten și este în căutarea unui nou partener. Pe Edward pare să îl fi uitat, dar și pe oamenii care i-a cunoscut în Irlanda. Deși promisese să le transmită vești despre ea, nu a făcut acest lucru. Acel an petrecut departe de Paris părea să fie uitat până într-o zi, când vocea lui Edward a făcut-o să tresară.

Avea acum o altă relație, cu Oliver, pe care credea că îl iubește. Acesta a invitat-o la o expoziție, fără să îi spună ce temă era prezentată. Citeam rândurile acelei întâmplări cu intensitate, mai ales când am auzit că era vorba despre o expoziție legată de Irlanda. Sigur fotograful trebuia să fie vecinul ei mai puțin prietenos alături de care petrecuse clipe de neuitat. Când a vrut să plece, i-a auzit vocea lui Edward, așa că s-a desprins imediat de Oliver și s-a dus glonț spre cel a cărui glas îl auzea parcă în visare. Privirile lor s-au reîntâlnit, însă nu au stat mult de vorbă atunci, ci a  doua zi. Diane a aflat că Abby, proprietara casei la care ea stătuse timp de un an era bolnavă. A decis să meargă în vizită la ea. Și-a luat bilet de avion și a plecat spre Irlanda, fără să știe că viața ei se va schimba complet.

Acolo are parte de câteva surprize, printre care și Declan, fiul de șase ani a lui Edwar. Ceva nu se lega în poveste, însă detaliile au făcut-o să se apropie de acel copil. Nu mai simțea că o trădează pe Clara. Era un sentiment cu totul nou și diferit față de ceea ce simțise până acum cu alți copii. Povestea se complică, Abby moare, iar viața eroinei noastre se schimbă din nou la 180 de grade. Își găsește în cele din urmă liniștea și pare fericită, iar finalul este unul pe care îl așteptam. Este un sfârșit lăsat puțin în aer, așa că nu m-ar surprinde să aflu că urează și o a treia parte a poveștii. Recunosc că mi-ar place, mai ales că Agnès Martin-Lugand scrie într-un mod extrem de relaxat și ușor de citit.

Un site orientat către cititor!

Citește ultimele știri din lumea mondenă, actualitate, politica, social, economie, showbiz, vedete, divertisment, media și sport pe Monden.ro