Home > Cultură > Istorie > Viața lui Ivan cel Groaznic, primul Țar al Rusiei. Motivul pentru care conducătorul și-a câștigat acest renume
Istorie Premium

Viața lui Ivan cel Groaznic, primul Țar al Rusiei. Motivul pentru care conducătorul și-a câștigat acest renume

Viața lui Ivan cel Groaznic, primul Țar al Rusiei. Motivul pentru care conducătorul și-a câștigat acest renume

Primul Țar al Rusiei, Ivan al IV-lea, a rămas în istorie drept un bărbat fără milă, ale cărui acte de cruzime pot fi cu greu descrise în cuvinte. Victimă a unei copilării teribile, iar mai apoi a propriei nebunii, a fost o figură impunătoare și înspăimântătoare, care și-a lăsat crunt amprenta asupra statului său.

Copilăria lui Ivan cel Groaznic

Ivan s-a născut în data de 25 august 1530 în Kolomenskoye și a fost moștenitorul lui Vasili al III-lea al Rusiei, Mare Cneaz al Moscovei, și al Elenei Glinskaya. În ciuda poziției sociale deosebite pe care o avea familia sa, acest lucru nu i-a oferit o copilărie liniștită, întrucât liniștea familiei sale avea să fie tulburată de un incident tragic. Pe când viitorul conducător al Rusiei avea doar 3 ani, tatăl său s-a stins din viață. Datele istorice disponibile au demonstrat faptul că acesta a fost ucis de o complicație apărută la picior, mai exact un abces care ulterior a ajuns să i se verse în sânge și să-l otrăvească. Astfel, la o vârstă atât de fragedă, Ivan a moștenit titlul tatălui său și a fost numit Mare Cneaz al Moscovei, având-o aproape doar pe mama sa care să-l ghideze și să-l susțină.

O tragedie a fost urmată de alta, iar la doar cinci ani după moartea soțului său, Elena Glinskaya a fost victima unei asasinări. A murit otrăvită, complot cel mai probabil pus la cale de familiile nobile ale societății în care trăia, iar cei doi fii ai săi, Ivan și Iurii, au rămas singuri pe lume.

Ivan și-a păstrat însă titlul și moștenirea, cu toate că informațiile despre următoarea perioadă din viața sa lipsesc. Vârsta fragedă a acestuia, de doar 8 ani în acel moment, îl făceau să nu fie potrivit pentru un conducător, neavând experiența și înțelepciunea necesară. Așa se face că tânărul a devenit doar un pion în jocul pentru putere al boierilor și al familiilor aristocrate, în special Shuisky și Belesky, iar autoritatea pe care ar fi trebuit să o dețină a fost împărțită între aceștia, care luau deciziile politice în numele său.

Un detaliu care ar trebui menționat este faptul că fratele său mai mic, Prințul Iurii de Uglich, era un copil cu dizabilități. S-a născut mut și surd, ceea ce l-a făcut să nu fie niciodată un suport pentru familia sa.

Chiar dacă Ivan purta titlul de conducător al țări, această poziție nu i-a asigurat o copilărie fericită și lipsită de griji. Dimpotrivă, cei care ar fi trebuit să-i poarte de grijă erau mult prea prinși în intrigile și comploturile de la Curtea Regală, care devenise un loc umbrit de haos și e crime pentru putere. În acest context, cei doi copii erau lăsați în voia sorții, fără să fie hrăniți sau îmbrăcați corespunzător. Aceste detalii șocante despre copilăria prințului au ieșit la iveală prin intermediul unor scrisori adresate de acesta Prințului Andrei Kurbsky, în anii maturității.

„Fratele meu Iurii, a cărui amintire fie binecuvântată, și cu mine am fost tratați ca niște vagabonzi și copii ai săracilor. Câte nu am îndurat pentru nevoie de veșminte și mâncare!.”, a scris acesta.

Suferința din copilărie l-a determinat pe Ivan să fie un produs al mediului în care a trăit, ceea ce astăzi, în termeni psihologici, s-ar putea numi sociopatie și i-ar explica comportamentul crud din anii ce au urmat. Pe lângă ura care i-a cuprins sufletul în ceea ce-i privea pe boieri și familiile acestora, se pare că furia sa a fost vărsată pe animale nevinovate. Voci de la Curte au relatat cum prințul jumulea păsări de vii, ba chiar arunca de la ferestre câinii și pisicile care-i ieșeau în cale.

Răzbunarea pentru abuzul din acești ani va veni în mod oficial în anul 1453, când Ivan avea deja 13 ani și dobândise o oarecare autoritate în fața adulților. Prima sa victimă a fost Andrei Shuiskys, pe care l-a acuzat de trădare și i-a obținut sentința la moarte.

Începutul domniei, Ivan devine primul Țar al Rusiei

Totul avea să se schimbe în anul 1537, când Ivan a primit titlu de Țar al Rusiei, fiind primul bărbat din istorie care a purtat cu mândrie acest titlu. Ceremonia a avut loc în data de 16 ianuarie la Catedrala din Dormition, iar poporul rus, numeros și foarte puternic, i-a jurat credință și ascultare, încredințându-i astfel soarta sa. În acest punct, deținea puterea absolută a statului, iar oricine i-ar fi greșit risca să plătească cu propria viață.

Un conducător puternic avea nevoie de o parteneră pe măsură, care să-i fie alături în toate și să-l ajute să țină în frâu, chiar și formal, întreg poporul. Aceasta a fost Anastasia Romanova, descendentă a unei familii nobile a Rusiei, cu care s-a căsătorit în data de 3 februarie 1547. Cei doi vor avea o familie numeroasă, formată din trei fiice și trei fii, moștenitorul de drept fiind primul născut, Feodor I. Cu toate că au adus pe lume mulții copii, detaliile legate de relația dintre cei doi soți nu sunt cunoscute. Cert este că mariajul a luat sfârșit în anul 1547, când soția țarului s-a stins din viață.

Primii ai de domnie a Țarului Ivan nu vor fi marcați de evenimente nefericite, iar autoritatea pe care a dobândit-o a adus beneficii Rusiei. A implementat reforme și a rectificat Codul Penal, a format un Parlament și un Comitet al Nobilulor, a organizat forța militară a țării, iar ulterior a construit și Catedrala Sfântului Vasile din Moscova, simbol al victoriei sale din Hanatul Kazan în anul 1552.

Există și o legendă în jurul acestei catedrale, referitoare la arhitectul care a proiectat-o. Se pare că din dorința de a păstra măreția și unicitatea construcției, Țarul ar fi poruncit ca bărbatul să-i fie scoși ochi, pentru a nu mai fi capabil să ducă la sfârșit un proiect asemănător.

Țarul Ivan al IV-lea își dobândește titlul de „cel Groaznic”

Domnia liniștită și prosperă a Țarului Ivan avea să se transforme într-un șir de evenimente nefericite, care-l vor transforma într-un bărbat rigid și crud și-l vor determina să-și dobândească titlu de „groaznic”.

În anul 1558 Domnia sa va fi trădată de prietenul său apropiat, Prințul Kurbsky, care s-a alăturat statului Lituania în timpul războiului pe care țarul îl purta la Livonia. Acțiunile sale au adus Rusiei o înfrângere rușionasă, pe care conducătorul a acceptat-o cu greu. Din acel moment, a avut impresia că oamenii din jurul său doresc să-l dea jos de la putere, în special familiile nobile, așa că din dorința de a se apăra a devenit paranoic și fără milă față de toți cei care-i greșeau.

Anul 1560 a fost marcat moartea soției sale, Anastasia, răpusă de o cauză necunoscută. Cum gândurile despre posibilele comploturi de la Curte nu-i dădeau pace, Ivan a crezut că mama copiilor săi a fost în realitate ucisă, fiind otrăvită cu o substanță care a răpus-o instant. În acel moment, ipoteza lui Ivan cel Groaznic nu a putut fi dovedită, însă testele medicale realizate ulterior pe oasele țarinei Romanova au depistat cantități mari de mercur.

Rămas singur și îngrijorat pentru viitorul său, țarul a decis să-și părăsească reședința din Moscova și să se mute la Alexandrov, unde a trăit izolat de restul societății. Își dorea să renunțe la rolul său în stat, însă acest lucru nu a fost posibil. În cele din urmă, nobilii l-au convins să se reîntoarcă în capitală, însă bărbatul era total schimbat. Din dorința de a se apăra, a cerut ca orice persoană care-i greșea sau îl trăda să fie aprig pedepsită, de cele mai multe ori prin execuție sau tortură. Printre metodele cele mai folosite se numără: trasul în țeapă, opărirea, tăierea membrelor sau arderea pe rug.

Conducerea statului a fost împărțită în două, iar puterea i-a revenit lui însăși și nobilimii. Ivan cel Groaznic și-a rezervat dreptul de a-și executa toți dușmanii și rivalii politici prin metodele amintite anterior. Mai mult de atât, pentru a se asigura că nimeni nu-i poate face rău, a format garda Oprichniki responsabilă în totalitate cu protejarea țarului. Aceștia acționau doar după ordinele sale și ucideau și torturau pe oricine era suspect de trădare sau complot, în viziunea conducătorului lor.

Paranoia lui Ivan cel Groaznic nu s-a oprit însă aici, deoarece în anul 1570 a aranjat un asalt împotriva orașului Novgorod, a cărui populație era suspectată că ar fi pregătită să dezerteze în favoarea Poliniei. A fost un moment teribil, în care până și preoții și călugării au fost supuși unor chinuri teribile, iar bisericile și mănăstirile au fost distruse. Cei mai influenți bărbați ai capitalei au fost capturați și torturați, iar mulți dintre ei au avut parte de o moarte teribilă. Nici familiile acestora nu au fost cruțate, ci dimpotrivă, au fost ucise cu aceeași brutalitate. Femeile și copii au fost legați și aruncați în apele râului Volkhov, iar în jurul orașului au fost construite ziduri imense, care-i împiedicau pe cetățeni să evadeze din calea trupelor lui Ivan. În total, s-a estimat că au fost ucise 12.000 de persoane, iar după asediu, Novgorod nu a mai fost niciodată orașul impunător din trecut.

Actele de cruzime ale țarului nu s-au oprit aici, ci au continuat în aceeași manieră și în perioada ce a urmat. Astfel, cum cele mai importante și bogate familii erau atacate de trupele lui Ivan cel Groaznic și ucise, economia Rusiei a început să se decline. Oamenii mureau fără vină, iar metodele folosite de trupele sale erau sângeroase și chinuitoare. Brutalitatea lui nu era însă ațintită doar asupra oamenilor de la curte, ci și asupra propriei familii. În urma unei confruntări teribile și-a ucis propriul fiul, iar pe soția acestuia însărcinată a bătut-o până a pierdut copilul pe care-l avea în pântec.

Se spune că Ivan cel Groaznic purta mereu cu el o țepușă ascuțită, cu care-i lovea și-i omora pe toți cei care i se împotriveau. În acest punct al vieții sale, sănătatea sa mintală a fost pusă la îndoială, iar actele sale de cruzime erau din ce în ce mai dese.

Țarul s-a stins din viață în anul 1584, fiind răpus de un infarct. La vârsta de 53 de ani inima sa a încetat să bată, iar titlul său a fost moștenit de Feodor, cel de-al treilea fiu al său.