Samuraii au fost o clasă de războinici care a dispărut acum mai mult de 150 de ani. Armura samurailor este foarte elaborată și este cunoscută în toată lumea ca un simbol al virtuții militare japoneze. Samuraii reprezentau un grup de elită al societății. Erau războinici bine antrenați și blindați – caii lor aveau o armură la fel de complexă.
Frumusețea armurii unui samurai provine dintr-o viziune care prețuiește amestecul unic de brutalitate și delicatețe. Astfel, plăci de fier dure erau asociate cu șireturi de mătase. Un războinic feroce avea în același timp și o atitudine de cavaler. Fiecare armură era personalizată în funcție de luptător iar confecționarea armurii putea să dureze luni de zile. Din păcate, ne-au rămas puține armuri care s-au păstrat intacte de-a lungul timpului.
Cum au apărut samuraii
S-au găsit armuri japoneze care datează din secolul IV d.Hr. Au fost influențate de armurile antice (chinezești și coreene). Armura pe care o cunoaștem astăzi a apărut de abia în secolul VIII, atunci când samuraii au intrat în scena istoriei. Până atunci, armata imperială a Japoniei era formată din oameni simpli (țărani) care se înrolau în armată dar care nu reprezentau o forță militară eficientă.
Separatiștii (sau grupurile independente) amenințau echilibrul imperiului și siguranța oamenilor de rând. Pentru că nu se puteau baza pe armata statului, oamenii care își permiteau (domnii provinciali și proprietarii de pământ) au început să-și angajeze primii soldați care să le asigure protecție. Aceste forțe reprezentau niște societăți private de protecție sau „armate în miniatură”, instruite pentru lupta călare.
- Cuvântul „samurai” provine dintr-un verb antic japonez care înseamnă „a servi”. De-a lungul secolelor, autoritatea regelui a scăzut iar puterea războinicilor a crescut. Samuraii au dispărut după Restauraţia Meiji din 1868.
Samurai, anii 1860
Viața samurailor nu era una ușoară. În cei 700 de ani de conducere, războaiele erau constante iar tehnica de luptă era într-o continuă schimbare. Între timp au intrat în scenă trupele de infanterie cu săbii, iar mai apoi soldații care foloseau arme de foc aduse din China sau Europa. Pentru că existau multe strategii de luptă, samuraii aveau nevoie de o armură perfectă.
Războinicul era acoperit din cap până în picioare cu straturi de fier, piele, mătase și pietre prețioase. Din arsenalul unui samurai făceau parte: un arc lung, o tolbă cu săgeți, două săbii, cască, o haină ignifugă și un evantai mare, decorat cu un punct roșu. Armura samuraiului cântărea 18 kg, comparativ cu armurile cavalerilor europeni, care cântăreau 27 kg.
Bushido sau “calea războinicului”
Pe măsura evoluției, samuraii au creat un cod de conduită care se numea bushido sau “calea războinicului”. Codul cavalerilor reprezintă echivalentul european. Bushido este un cod moral care s-a inspirat din formele de spiritualitate care existau atunci – confucianismul și budismul. Reprezenta o ghidare în sine despre cum ar trebui să trăiască și să moară un războinic. Samuraiul trebuia să aprecieze frumusețea trecătoare a vieții și să aibă cele șapte virtuți: corectitudine, curaj, bunăvoință, respect, onestitate, onoare și loialitate.
Ei nu erau instruiți doar pentru luptă, ci și pentru diverse forme de artă: literatură, ceremonia ceaiului, teatrul Noh sau pictură în cerneală. Samuraii de rang înalt purtau haine din cea mai fină mătase iar casele lor erau decorate cu picturi în care erau reprezentați tigri, șoimi și lei. Războinicii samurai erau plini de sensibilitate și rafinament iar bushido a permis materializarea acestei viziuni prin crearea armurilor. O armură avea trei scopuri importante: să semnaleze loialitatea războinicului, să sperie inamicul și să aibă un design care să emane frumusețe și putere.
Conform codului bushido, o moarte demnă însemna moartea în luptă iar sinuciderea era mai bună decât dezonoarea. Cei mai mulți samurai erau îngropați cu armura pe care o purtau în timpul vieții, de aceea trebuia să fie o piesă magnifică. Într-o recenzie a unei expoziții cu armuri din perioda Edo (1603-1868), Meher McArthur vorbește despre armura samurailor:
„O mare parte din corpul samuraiului era acoperit cu sute de zale de fier, legate între ele cu șireturi din piele și mătase pentru a imita pielea de șarpe sau dragon. De obicei, zalele erau colorate în albastru sau maro, însă războinicii mai bogați preferau o nuanță vibrantă de roșu sau chiar auriu. Plăcile care acopereau pieptul, măștile și căștile rezistau săgeților, săbiilor sau chiar gloanțelor de la muschetele din Europa. Armura putea fi decorată cu demoni sau zeități protectoare, dragoni și alte forme.”
Cea mai importantă parte a unei armuri era masca samuraiului pentru că îl ajuta să-și intimideze inamicii. Uneori, luptătorul care pierdea era ucis iar capul lui era luat ca trofeu. Măștile reprezentau demoni sau spirite ale muntelui. De obicei erau făcute din fier, iar apoi erau împodobite cu blană și coarne de rinocer.
Casca, piesa centrală pe care se baza designul armurii, era făcută din mai multe bucăți de fier, decorate cu blană, coarne, pene și aur. Pe armură erau reprezentate: emblema familiei sau simbolul clanului – de exemplu crizantemele sau semiluna. Alteori era decorată cu lei, păsări de pradă, dragoni sau cu simboluri sacre – zeități sau bodhisattva.
În secolul XVIII, shogunii au adus pacea în Japonia. Samuraii nu mai aveau ocupație și au fost nevoiți să se reprofileze, devenind birocrați sau alte meserii. Armele au continuat să fie făcute doar pentru ceremonii și pentru a fi expuse în casele bogaților.
