Mircea Daneliuc s-a născut pe data de 7 aprilie 1943, în satul Hotin din Basarabia (în prezent Ucraina). A avut parte de o copilărie grea deoarece rușii au încercat să elimine toate persoanele care aveau și cetățenie română. Familia pe care o avea s-a refugiat în România, însă celelalte rude ale sale au fost trimise într-un lagăr de exterminare din Serbia. Deoarece provenea din părinți care aveau funcție de ingineri, acesta a fost îndemnat să ia ore de vioară, instrument pe care l-a urât toată viața sa, după cum reiese din relatările făcute în romanul „Strigoi fără țară”.
Greutățile l-au motivat mai mult
A fost înscris la Liceul Național din Iași, de unde a fost mai apoi exmatriculat deoarece a sărit la bătaie la unul dintre colegii săi, fiul Primului Secretar de Partid al Județului. La acel moment, profesorii au spus despre Mircea Daneliuc că cel mai probabil va ajunge în pușcărie, văzându-l deja ca pe un infractor periculos. Ulterior este transferat la Liceul „Costache Negruzzi” pe care-l și termină. Deși își dorea o carieră în medicină, ajunge să se îndrăgostească iremediabil de industria cinematografică și teatrală, urmând să se pregătească constant pentru examenul la actorie.
Din păcate pentru el, a fost respins în urma examenului de admitere, ceea ce l-a făcut să reflecteze mai mult asupra deciziei pe care a luat-o. În următoarea perioadă s-a pregătit intens pentru cea de-a doua sesiune de admitere. Întors la Iași, părinții îi dau vestea că va trebui să se înroleze în armată. Nedorindu-și o asemenea carieră a fost nevoit să aleagă dintre Facultatea de Drept și cea de Filologie, urmând să devină studentul celeia din urmă, la secția de Limbă Franceză.
Reușește într-un final să fie admis la facultatea pe care și-o dorește
În anul III de facultate se retrage, urmând să participe din nou la examenul de admitere la teatru. A fost din nou admis, ceea ce l-a făcut să renunțe pentru o perioadă la visul său de a deveni actor, obținând în același timp postul de profesor suplinitor la două licee din Iași. Reușește abia în 1965 să fie admis la secția de Regie-Film a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București. În perioada facultății oferă meditații și scrie articole pentru diferite ziare, în încercarea de a se întreține singur.
În toată această perioadă scrie diferite materiale, care vor ajunge să fie publicate ulterior, chiar dacă a considerat de fiecare dată că operele sale nu sunt deloc calitative. A apărut în filme precum „Cursa”, „Vânătoare de vulpi”, „Croaziera” și „Iacob”, toate acestea aducându-i faima și succesul la care spera încă din perioada liceului. În perioada facultății, Mircea Daneliuc a fost obligat să devină membru al Partidului Comunist Român, fiind nevoit să dețină acest titlu pentru a-și continua studiile în domeniu.
„Toţi intrau în PCR, formal, ca să-i lase lumea-n pace să-şi facă treaba. Apoi, se descurcau cum puteau când aveau o operă de dat. În general, erau supuşi. Făceau ce li se spunea. Şi-au dus-o bine şi-atunci, o duc bine şi-acum. Filmele care se dau cel mai tare la televizor sunt povestioarele de doi bani care n-au supărat pe nimeni cu nimic. Alea cu probleme nu sunt agreate nici azi.”, a declarat Mircea Daneliuc într-un interviu acordat pentru adevarul.ro.
A avut parte de un drum plin de suișuri și coborâșuri
De-a lungul carierei sale, Mircea Daneliuc va participa la diferite festivaluri de film, unde va câștiga o mulțime de premii, impunându-se în fața altor actori din generația. A avut parte de o perioadă în care nu a mai fost angajat în niciun proiect, ceea ce i-a provocat o stare continuă de nervi, acela fiind momentul în care a renunțat la statutul de membru al PCR.
Dacă până în 1989 filmele pe care le realiza și în care juca nu erau deloc apreciate de oameni, după cădere comunismului acest aspect nu s-a schimbat. Deși a realizat mult ai multe filme, acestea nu au reprezentat deloc un interes pentru populația care încerca să se acomodeze cu noua situație a țării.
Începând cu 1997, Mircea Daneliuc a început să lanseze tot felul de romane, nuvele și povestiri, precum: „Pisica ruptă”, „Șchiopul cu frumos miros!, „Strigoi fără țară”, „Două spălări pe cap”, „Ca un grătar de mic. Un picior de plai cu șpițul”, „Cele mai tâmpite momente” și ultima, dar nu și cea din urmă, „Coma hindusă”.
