Vesta este cea mai în vârstă și totuși cea mai tânără zeiță, fiica a lui Cronos și a Rheei, părinți ai zeilor din Olimp, care mai târziu vor guverna întreaga lume grecească. Botezată inițial Hestia în mitologia greacă, figura zeiței a fost ulterior preluată și de romani, care au ales să i se închine sub numele de Vesta.
Zeița a fost înzestrată cu o frumusețe deosebită, care i-a fermecat pe Apollo și Neptun. În ciuda faptului că era dorită de două dintre cele ai puternice divinități ale romanilor, Vesta a decis să refuze încercările lor de a o curta. I-a cerut în schimb lui Jupiter, autoritatea supremă în rândul zeilor, să-i permită să rămână veșnic virgină, căci refuza să-și unească vreodată destinul cu cei de sex opus. Nu dorea să-și dedice sub nicio formă viața unui bărbat, așadar a rămas o zeiță pură, a focului roman, care veghea asupra căminelor și a vieții celor care o venerau.
Focul din cămin era un simbol foarte important pentru romani, căci reprezenta locul unde spiritele și familia se reunesc. Vesta se asigura că acest foc este veșnic aprins, pentru a garanta pacea și bunăstarea în rândul cetățenilor romani.
Așa se face că în jurul personalității zeiței s-a format un întreg cult religios, iar romanii au ridicat în cinstea Vestei un templu măreț, care adăpostea în spatele zidurilor sale un foc care trebuia veșnic păstrat aprins. Festivalul dedicat ei, intitulat Vestalia, avea loc vara și ținea 8 zile, începând în data de 7 Iunie și finalizându-se pe 15 Iunie. În prima zi, femeile din întreg regatul se adunau în jurul templului zeiței, unde se rugau pentru binecuvântarea familiei lor și îi închinau daruri.
Templul Vestei era căminul Virginelor Vestale, un grup de 6 femei care-și dedicau în totalitate viața zeiței și trăiau în castitate, sarcina lor principală fiind păstrarea focului care o reprezenta pe Vesta și simboliza bunăstarea și pacea în rândul cetățenilor din Latium. Cel care a ordonat clădirea acestui templu măreț, poziționat în zona estică a Forumului Roman, a fost Numa Pompilius care a domnit între anii 715 și 673 î.Hr. Acesta reprezenta centrul spiritual al cetății, iar în ciuda celorlalte culte religioase existente în acel moment, era guvernat în totalitate de femei.
Virginele Vestale
Având în vedere importanța Templului dedicat Vestei, era necesar ca acesta și focul pe care-l adăpostea să fie păzit cu prețul vieții. Cu acest scop au fost alese 6 preotese din rândul celor mai înstărite și nobile familii ale Latiumului, care aveau îndatorirea să-și slujească zeița și să păstreze aprins focul acesteia.
Procesul prin care fetele în vârstă de 6 și 10 ani erau alese pentru a deveni preotesele zeiței Vesta purta denumirea de „captio”, care în termenii curenți s-ar traduce „captiv”. Micuțele erau selecționate din rândul familiilor patriciene și trebuiau să aibă o sănătate mintală și fizică perfectă. Bineînțeles, să ai o fiică aleasă drept virgină vestală era una dintre cele mai mari mândrii ale unei familii romane, așa că părinții erau dornici să-și lase fetele în grija zeiței și a celorlalte preotese.
Bineînțeles, la o vârstă atât de fragedă, micuțele nu înțelegeau importanța responsabilității pe care și-au luat-o prin jurământ, însă se supuneau umile, iar apoi își trăiau viața întocmai învățăturilor pe care le-au deprins în primii zece ani petrecuți la Templul Vestei.
Investirea Virginelor avea loc în cadrul unei ceremonii publice, în cadrul căreia copilele își jurau credința față de Vesta, serviciu care dura 30 de ani. Inițiatele își asumau să-și păstreze virtutea pe tot parcursul serviciului lor în numele zeiței și să se ocupe cu multă cuviință și responsabilitate de îndatoririle lor.
Primii zece ani și-i petreceau învătând de la vestalele mai în vârstă, apoi urma serviciul de zece ani în templu. În cele din urmă ajungeau să preia rolul de educatoare pentru preotesele proaspăt selecționate, iar după alți 10 ani în care ocupau această funcție, erau libere să facă orice își doreau cu viața lor. Puteau chiar să se căsătorească și să își întemeieze o familie, deși foarte puține erau cele care alegeau această variantă.
Bărbații romani ar fi dat orice pentru a-și uni destinul cu o fostă Virgină Vestală, căci această uniune se credea că le va aduce mult noroc și bogății, datorită protecției zeiței Vesta. Mulți mergeau atât de departe încât își părăseau soțiile și familiile pentru a putea face acest lucru.
Viața Virginelor Vestale, considerate zeități ale societății romane
Virginele Vestale se bucurau de statutul unor adevărate zeițe, în ciuda condiției lor de muritoare. Aveau parte de un respect deosebit din partea romanilor, care le adorau și le înconjurau cu multă recunoștință.
Se spune că atunci când un roman vedea o preoteasă vestală, avea parte de noroc și multe reușite. Tot ele aveau darul de a elibera sclavii atunci când îi atingeau, iar cei condamnați la moarte erau cruțați în momentul în care zăreau pe una dintre credincioasele zeiței Vesta.
Aceste femei se bucurau de o viață extraordinară și de un statut social deosebit. Într-o societate în care doar bărbații dețineau puterea, iar soțiile lor erau însărcinate cu îngrijirea casei și a copiilor, Virginele Vestale aveau o mulțime de drepturi. Printre acestea se numără dreptul la vot, posibilitatea de a se implica în viața politică a regatului, precum și încrederea pe care romanii și-o puneau în ele fără ca măcar să ezite. Erau printre cele mai înstărite femei ale regatului și se bucurau de propria casă și o mulțime de servitori, care erau acolo pentru a le asigura confortul la orice pas.
Preoteste vestale și pedeapsa cu moartea atunci când își încălcau jurământul de castitate
Romanii credeau cu tărie că puritatea Virginelor Vestale asigura prosperitatea statului Roman. Dacă una dintre preotese își încălca jurământul și avea relații intime cu un bărbat, era aspru pedepsită de societatea din care făcea parte. Conform legilor romane, ea era imediat omorâtă, fiind îngropată de vie chiar sub ochii semenelor sale și a audienței îngrozite de faptele sale necuviincioase. Pedeapsa aceasta a fost aleasă datorită faptului că sângele unei preotese a zeiței Vesta nu trebuia vărsat, în niciun context. Bărbatul care a îndrăznit să poftească la o virgină vestală avea aceeași soartă, fiind executat public.
Cum să îngropi un om de viu era împotriva credințelor romane, Virginele Vestale erau îngropate într-o cameră săpată sub pământ, unde erau așezate un pat, apă și alimente, suficiente să-i asigure supraviețuirea pentru câteva zile. În cele din urmă însă, preoteasa avea parte de o moarte lentă și crudă, căci corpul său ceda datorită înfometării sau a lipsei de oxigen.
Anul 394: sfârșitul Virginelor Vestale
Virginele Vestale au existat timp de 100 de ani, până când Împăratul Teodosie a decis să pună capăt acestei practici religioase. Noua religie acceptată de Imperiul Roman era creștinismul, iar celelalte culte au fost pur și simplu distruse. Focul s-a stins, însă amintirea lor și a purității lor trăiește chiar și astăzi, prin ruinele templului pe care l-au slujit cu atât de multă dăruire și care a supraviețuit trecerii timpului.
Surse folosite pentru acest material: TheoiGreekMythology, HistoryOfYesterday, National Geographic, ThroughEternity, Rome&You.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Banca Transilvania oferă clienților câștiguri uimitoare. Înscrierile sunt doar până pe 31 iulie! Iată ce trebuie să faci!
