Virginia Woolf, Doamna Dalloway, traducere de Petru Creția, Editura Humanitas, 2018, este unul dintre romanele capodoperă ale scriitoarei. Romanul debutează cu Doamna Dalloway și călătoria acesteia prin oraș, un tumult de stări și amintiri o cuprind. Va pregăti, de fapt, o petrecere, dar aranjamentul se transformă în ceva neașteptat. Pare că cina în sine este pretextul pentru adevărul pe care personajele au curajul să și-l recunoască , de exemplu – faptul că Doamna Dalloway o iubește pe frumoasa Sally și spune despre ea că atunci când sunt împreună se simte în siguranță.
Construcția personajelor este conform liniei de scriere Woolf, așa cum o explică și în jurnalul său unde este focusată pe viața interioară a personajelor ei, pe manierele lor, pe conexiuni și relațiile dintre personaje. Sylvia nu suferă oamenii perfecți, creează personaje aparent defecte, de fapt cu anumite calități care le fac speciale și neintegrabile, cu un cerc restrâns de prieteni și frecventând casele lor, dar pare că lumea nu e atât de săracă așa cum am trece-o aici pe foi, pentru că există serii de amănunte în flux transmise prin ele.
Lumea lui Woolf este de o rară frumusețe, asta pentru că ea este o fină observatoare a detaliilor, își notează în jurnal mai ales micile antipatii, micile fățărnicii, defecte umane, slăbiciuni, lucruri estetice, pălăriile femeilor, un oarecare sacou care îi stârnește interesul. Mi se pare un roman întrucâtva autobiografic, anume relația romantică dintre Doamna Dalloway și Sally, „Ciudată era, privind acum în urmă, puritatea, integritatea sentimentului ei pentru Sally. Nu semăna cu ce simți pentru un bărbat. Era ceva cu totul dezinteresat și pe lângă asta, avea o calitate care nu poate exista decât între femei, între femei abia ajunse la maturitate. O afecțiune protectoare, din partea ei; izvora din sentimentul că erau coalizate, presentimentul a ceva ce era destinat să le despartă (vorbeau întotdeauna între ele despre căsătorie ca despre o catastrofă), ceea ce ducea la cavalerismul acela, la sentimentul acela protector mult mai mult din partea ei decât a lui Sally. Pentru că Sally era pe atunci cu desăvârșire nesăbuită; făcea, din bravadă, lucrurile cele mai stupide; mergea cu bicicleta în jurul parapetului pe terasă; fuma. Absurdă – era tare absurdă.” (p.43)
O altă scenă domestică este de reținut și care face parte din spectrul de portretizare a personajelor, anume că soțul doamnei Dalloway, Richard Dalloway o iubește enorm pe soția lui, dar aceasta avea să se afle că iubește o femeie. Dragostea dintre două femei pare să fie mult mai nuanțată și senzorială, plină de sens și feminitate, cel puțin așa vedem în descrierile din roman, relația doamnei Dalloway cu Sally este una atipică, cu patimă și interese comune, fac o echipă formidabilă dincolo de elementele intime care le leagă, frumusețea pe care o admiră una celeilalte. Cât despre relația cu Richard: Richard ținea ca ea să doarmă nederanjată. De altfel, ea chiar prefera să citească despre retragerea de la Moscova. El știa asta. Astfel că odaia ei era o mansardă; patul îngust; și cum stătea acolo citind, pentru că nu putea dormi, nu putea să se dezbrace de o virginitate păstrată în ciuda unei nașteri și în care rămânea strâns înfășurată ca într-un cearșaf. Fusese atrăgătoare ca fată, dar venise brusc un moment – bunăoară pe malul râului, la poala pădurilor de la Cliveden – când din cauza cine știe cărei crispări, a acestei predispoziții spre răceală, îl dezamăgise.”(pp.39-40)
Protagonistele Virginiei Woolf sunt femei independente cu voință proprie, cu idealuri, cu imaginație și forță, surprinzătoare și dinamice, frumoase și detașate, inteligente și introspective, poartă intense monologuri interioare, se divid, se detașează de atmosfera înconjurătoare și se întorc la esența lor, la ele însele, la dorințele lor reale, nu se lasă căzute sub dominația masculină, încearcă sub orice formă eliberarea și gestionarea propriilor emoții și propriilor decizii, sunt personaje care își revendică trupul și posibilitățile trupului, revendică plăcerea (oricum ar putea fi aceasta obținută) își revendică drepturi pe care femeile din secolele XIX-XX nu le au și nu le permit, asta pentru că în general tutela nu le permite, dacă sunt căsătorite se află sub tutela soțului, dacă nu sunt căsătorite se află sub tutela tatălui.
Majoritatea căsătoriilor sunt aranjate încă (în secolul douăzeci), foarte rar se iau doi oameni pentru că se iubesc și situația material nu e o condiție primordială pentru ei. Aici nu pare să fie o problemă situația materială între cei doi soți, pare să fie ceva ascuns, poate care descinde din comunicare, sau poate că doamna Dalloway și-a descoperit adevărata orientare sexuală. Ar putea fi o variantă. Trebuie să citim Doamna Dalloway pentru că este de departe una dintre cele mai desăvârșite opere literare pe care le-a dat, pentru că este o provocare, iar lectorii săi pare că trebuie să fie unii elevați, este o carte filologică și pentru filologi, dar nu numai. O lumină strălucește la infinit pe cerul scriitoarelor plecate înainte de a fi trăit. Îmi doresc să o fi cunoscut-o, este un sentiment pe care îl am de când am citit jurnalul ei, acum s-a intensificat.
Cartea Doamna Dalloway se poate achiziționa de aici!
